Vacanța de vară este cel mai așteptat moment pentru orice copil. În majoritatea statelor civilizate, programele structurii școlare prevăd o vacanță îndelungată în anotimpul cald (iunie, iulie, august). Totuși, de ce copiii nu merg în perioada verii la școală? De unde provine acest obicei?

Spre deosebire de alte state europene, România nu se poate mândri cu o istorie îndelungată a educației. Începutul procesului de formare a statului român modern după Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a dus și la inițierea procesului de construcție a unor sisteme educaționale și de învățământ naționale, proces care s-a desfășurat pe toată perioada secolului al XIX-lea. Totuși, ca în multe alte domenii, România a copiat și adoptat sisteme educaționale fie din Vestul Europei, fie din Statele Unite ale Americii.

Explicația pentru care elevii au vara vacanță datează din momentul în care economia Statelor Unite sau a țărilor civilizate din vestul Europei se baza foarte mult pe agricultură pentru a supraviețui. Elevii erau nevoiți să părăsească școala în timpul verii pentru a lucra în fermă alături de familiile lor. Astfel, vara era cel mai bun prilej pentru ca cei mici să fie utili în gospodării, indiferent că vorbim despre familiile tradiționale din România, acolo unde cei mici mergeau cu oile, sau despre familii din Franța ori Marea Britanie, acolo unde mezinii participau la treburile zilnice.

Totodată, alegerea perioadei anului pentru cea mai mare vacanță s-a făcut și din cauze medicale. Vara este extrem de cald și școala este un mediu propice pentru răspândirea bolilor și a virușilor. La începutul anilor 1800, când sistemul de învățământ prindea rădăcini în lume, medicii nu descoperiseră toate vaccinurile disponibile astăzi, iar copiii erau cei mai expuși la boli.

Politicienii vor ca elevii să nu mai aibă vacanță de vară

La nivel mondial, există un trend în rândul unor educatori și politicieni în vederea restructurării programului școlar. Aceștia susțin că elevii ar trebui să participe la cursuri pe tot parcursul anului. Iar acest sistem este aplicat în unele țări cu succes.

Cât durează vacanța de vară a elevilor din Europa?

Elevii din învățământul primar și gimnazial din Europa de Est beneficiază de vacanțe îndelungate, de la 12 până la 13 săptămâni, așa cum se întâmplă și în Italia, Portugalia, Spania și în unele țări balcanice. În țările din Regatul Unit al Marii Britanii, numărul de săptămâni de vacanță de vară este cuprins între 6 și 9. În Germania, Olanda și Danemarca elevii au doar șase săptămâni libere sau mai puțin.


Sursa: shtiu.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!