in

DNA-ul ajunge la Roșia Montană! Vor începe decapitările marilor sforari pe resursele României?

După ce, așa cum v-am semnalat acum două zile, Ministrul Culturii a emis un ordin prin care Roșia Montană devine sit arheologic de importanță națională, ceea ce blochează într-o mare măsură exploatarea minieră, aflăm că s-a făcut și o sesizare a DNA-ului, tot în legătură cu Roșia Montană.

Iată ce a declarat Vlad Alexandrescu, Minsitrul Culturii, într-o intervenţie telefonică, luni seara la Realitatea TV, potrivit Cotidinaul.ro: „Există semne că ar fi nereguli atât în ceea ce privește patrimoniul de la Roșia Montană, cât și în privința altor obiective de patrimoniu clasate în categoria A. Ministerul Culturii a sesizat deja DNA în cazul legat de Institutul Național al Patrimoniului. Da, a fost deja depusă o sesizare a DNA-ului din partea organismelor Ministerului Culturii”.

Asta înseamnă că șmecherii de la Roșia Montană au deja mortul în casă, cum se spune, și o să facă de acum multe nopți albe! Că la câte s-au întâmplat acolo, pe mulți o să-i popească procurorii!

De acum, să lăsăm timpul să aranjeze lucrurile. Ministrul Vlad Alexandrescu a făcut ceea ce nu a făcut niciun alt ministru al culturii înaintea lui. Așteptăm rezultatele care, în opinia mea, însemnă ani lungi de pușcărie pentru subminarea intereselor naționale.

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!