Laurențiu Barbu
Matei Basarab este tipul reprezentativ al domnului de țară, ieșit din rândurile boierimii, el are caracteristicile marilor voievozi: vitejie, iubire de țară și este un bun gospodar. Într-o epocă în care domniile țin de obicei cel mult doi ani, el are tronul peste două decenii.
Cronicarul moldovean Miron Costin spune: ”Matei Vodă, om fericit peste toate domniile acei țări, nemândru, blând, dirept om de țeară, harnic la răsboaie, așa neînfrânt și nespăimântat, cât poți să-l asemeni cu mari și vestiți oșteni ai lumii”.
Matei Basarab a luat domnia prin luptă pe 25 octombrie 1632, fiind recunoscut de sultan pe 23 februarie 1633. Realțiile cu turcii au fost oscilante. Domnitorul a știut să facă față intrigilor politice specifice vremii. Prin sume consistente a îndepărtat pericolele ce-l pășteau de la Constantinopol. Pe de altă parte, Matei a ținut armata gata pentru orice eventualitate. În 1636, turcii ar fi vrut să-l mazilească. Chenaan Pașa venise cu oaste să-l scoată din domnie. Basarab, ”au strâns toate oștile țării, stând toți înarmați lângă domnul lor. Ear turcii, dacă au văzut că nu vor strica nimica, ei s-au întors ear înapoi”.
În 1635 era gata să facă război cu sultanul. Face tratative cu împăratul de la Viena. Matei propune o răscoală a sa în care să fie sprijinit de contingente creștine. În 1636 sultanul dorea înlocuirea principelui Ardealului, Gheorghe Rakoczy. Cu acesta din urmă, domnitorul muntean era în relații bune. Matei propune lui Rakoczy ”să iasă înaintea oștilor puternicului împărat pe pământ turcesc și să lupte acolo cu ele”.
Idealul era de constituire a unei aliante creștine, sub conducerea împăratului vienez, la care să participe regele Poloniei și cazacii. Toate acestea vor fi doar proiecte, deoarece sulatnul renunță la mazilirea lui Rakoczy. Importantă era starea de spirit a lui Matei, care amintea de aceea a marelui său predecesor, Mihai Viteazul. Temeiul politicii externe a lui Matei Basarab a fost alianța cu Ardealul.
A păstrat relații strânse cu Gheorghe Rakoczy I și cu fiul acestuia, Gheorghe Rakoczy al II-lea, încheind tratate cu ei. La 17 iulie 1633, cu prilejul trecerii unui ambasador ardelean spre Stambul, se realizează o primă convenție, prin care își promiteau ajutor. Pe 16 martie 1635 se încheie o nouă alianță, de data aceasta cu valențe militare. Comandanții și întreaga armată, ”căpitanii, iuzbașii, ceaușii, vătașii și toți cetașii, călărime și pedestrime” întăresc și ei la 2 august înțelegerea.
Relațiile cu Moldova
După ce a asigurat forntiera cu Ardealul, Matei Basarab a trebuit să facă față unei relații complicate cu Vasile Lupu, domnul Moldovei. În 1634 se încheie o alianță cu Iașiul. La scurt timp însă, Vasile Lupu începe să-l sape pe vecinul său, dorind să-l pună pe tronul de la București pe Ioan, bolnăviciosul său fiu. Prima încercare este în toamna lui 1637. Lupu vine în Valahia cu o oaste.
Matei îi iese în întâmpinare, trimițând în același timp o solie de ajutor în Ardeal. La 13 noiembrie, o armată de zece mii de ardeleni vine în ajutorul lui Matei Basarab. Vasile Lupu se retrage. Urmărindu-l, Matei ajunge cu ai săi până la râul Putna(în Vrancea). Ardelenii trec apa și pradă sudul Moldovei. A doua încercare are loc în 1639. Vasile Lupu dorea acum scaunul pentru sine, mituind la Constantinopol și promițând tribut sporit. Astfel, obține un firman de mazilire a lui Matei Basarab.
Alături de tătari, pornește împotriva vecinului. La 22 noiembrie 1639, într-un document emis la Focșani, își zice domn al Moldovei și Țării Românești. Sultanul transmite boierilor munteni să nu se opună. Altfel, spunea sultanul, ”n-o să rămâneți nepedepsiți… Vă șterg de pe fața pământului și pun turci să locuiasă în el, iar în biserică să strige hogea”, cu sensul că bisericile vor deveni moschei, preoții numindu-se la musulmani ”hogea”.
Cu oastea bine întocmită, Matei Basarab iese în fața invadatorului. Profitând că armata inamică se împăștiase după pradă, munteanul ordonă călăreților să ia cu sine câte un pedestraș și să treacă Prahova pentru a-i ataca pe moldoveni la Ojogeni. Vasile Lupu se retrage. Retragerea, după cum spune Miron Costin, a fost precipitată, ”lăsând și corturile și puștile cu toată pedestrimea pe mâna lui Matei vodă și de grija gonașilor (hăitașilor), Vasile vodă au lăsat calea către care venise și drept la Brăila au năzuit”.
În Brăila, domnul moldovean era aproape să fie capturat de turci, care aflaseră că fusese înfrânt. Prevenit în ultimul moment, pe când ședea la masă, a sărit peste un gard într-o grădină și de acolo, călare, a fugit la Galați, ”lăsând toate în Brăila, câte nu rămăsese nu Ojogeni”. Pe 22 decembrie 1639 Matei era reconfirmat în scaun și primea din partea Porții vestea că Lupu l-a atacat ”fără știrea și fără voia puternicului împărat”, afirmație falsă după cum am văzut. Până în 1653 relațiile între Moldova și Valahia au fost pașnice.
Cu oastea bine întocmită, Matei Basarab iese în fața invadatorului. Profitând că armata inamică se împăștiase după pradă, munteanul ordonă călăreților să ia cu sine câte un pedestraș și să treacă Prahova pentru a-i ataca pe moldoveni la Ojogeni. Vasile Lupu se retrage.
Retragerea, după cum spune Miron Costin, a fost precipitată, ”lăsând și corturile și puștile cu toată pedestrimea pe mâna lui Matei vodă și de grija gonașilor (hăitașilor), Vasile vodă au lăsat calea către care venise și drept la Brăila au năzuit”. În Brăila, domnul moldovean era aproape să fie capturat de turci, care aflaseră că fusese înfrânt.
Prevenit în ultimul moment, pe când ședea la masă, a sărit peste un gard într-o grădină și de acolo, călare, a fugit la Galați, ”lăsând toate în Brăila, câte nu rămăsese nu Ojogeni”. Pe 22 decembrie 1639 Matei era reconfirmat în scaun și primea din partea Porții vestea că Lupu l-a atacat ”fără știrea și fără voia puternicului împărat”, afirmație falsă după cum am văzut. Până în 1653 relațiile între Moldova și Valahia au fost pașnice.
Ca semn de pace, cei doi domni vor zidi câte o biserică în țara celuilalt. Spre sfârșitul lui 1652, relațiile se tensionează. Cine a pornit exact noul conflict nu este clar. Cert este că Matei și Gheorghe Racokzy al II-lea sprijină pe Gheorghe Ștefan în încercarea acestuia de a-l răsturna pe Vasile Lupu. Tentativa eșuează.
Vasile Lupu organizează o expediție de pedepsire. Lângă satul Finta (Dâmbovița) s-a dat lupta decisivă. Matei Basarab, dând pildă de vitejie, stă în fruntea trupelor. Un glonț îl lovește ”aproape de încheietura genunchiului”. Fără să-i pese de rană și izgonindu-l ”cu sudalmă” (înjurături) pe soldatul ce dorise să-l sprijine, Matei continuă lupta. Boierii, urmându-i exemplul, intră ”cu săbiile goale” în dușmani, dezorientându-i. Mai mult, ca un semn, o furtună și o ploaie, ”bate drept în fața oștirii lui Vasile Vodă”. Victoria lui Basarab este deplină. Trei sau patru mii de moldoveni cad pe câmpul de luptă și 16 tunuri pică în mâna lui domnitorului muntean. Vasile Lupu este scos din domnie. Matei Basarab va muri peste puțin timp, pe 9 aprilie 1654.
Însemnătatea domniei. Personalitatea lui Matei Basarab
Matei Basarab a fost domnitorul vlah care a zidit cele mai multe biserici. O cronică ne spune că au fost peste 150, cifră evident exagerată. Numărul exact nu se știe, dar au fost peste 40. Lăcașurile de la Muntele Athos au beneficat și ele de atenția domnitorului de la București. În țară, din inițiativa lui se va face o ”moară” (fabrică) de hârtie și una de sticlă. Se reia exploatarea minelor de aramă și fier.
A fost un sprijinitor al culturii, deși nu învățase foarte multă carte iar limbi străine nu cunoștea. În timpul său a apărut ”Pravila de la Govora” care este este cea mai veche culegere de legi atât bisericești, cât și laice din Țara Românească. Remarcabilele însușiri ale lui Matei Basarab au făcut ca el să fie unanim prețuit. Bulgarii îl văd ca eliberatorul de sub jugul turcilor. O delegație vine în februarie 1648 și îl roagă să ia comanda luptei contra musulmanilor și îi făgăduiesc faptul că după biruință va fi proclamat țar. Regele Poloniei Vladislav al IV-lea, trimițându-i o scrisoare în care vorbește de lupta anti-otomană, îl numește ”generalissimul Orientului”.
Rezidentul imperial de la Stambul într-un raport asupra celor doi voievozi români, spune despre Matei că ”stima pe care o au turcii față de el îl ține mai mult în domnie decât darurile” (textual ”unsoarea”). Neamțul își rezumă gândurile: ”…îl socotesc pe actualul voievod al Țării Românești ca pe un principe așa de viteaz încât prin el – dacă un mare potentat l-ar ajuta cum trebuie- se vor face multe lucruri bune împotriva turcilor”. Căci ”aceștia se tem de Matei și-l consideră aproape un al doilea Mihai Vodă”. Faima bătrânului Matei Basarab ajunge până în Apus. În 1689 un istoric francez spune că era ”prinț zelos pentru religia creștină și foarte iubit de supușii săi”.
Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/
