Duminica Floriilor, începutul Săptămânii Mari

Marea Sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paști), ziua fiind cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.

În această zi creștinii sărbătoresc intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de patimile și Învierea Sa.

Intrarea Domnului în Ierusalim este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deși nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, și nu avea nici pază de oști pământești, cum spune părintele Ilie Cleopa, în vol. Predici la Praznice Împărătești (1996).

Două sunt motivele pentru care Mântuitorul și-a făcut o intrare triumfală în vechea cetate a Ierusalimului, potrivit părintelui Cleopa. A venit Hristos la Ierusalim pentru a pătimi moarte de cruce de bunăvoie pentru mântuirea lumii.

Apoi, pentru a se împlini prorociile din Vechiul Testament, să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii. Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic și de măslin, strigând: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9).

„Intră astăzi Hristos cu slavă în Ierusalim, ca un Împărat, ca să împărățească în veci peste îngeri și peste oameni. Vine să arate lumii că El singur este adevăratul Împărat și Mântuitor. Vine Hristos în Ierusalim să se dea de bunăvoie în mâinile cărturarilor și fariseilor plini de zavistie și răutate, care căutau să-L omoare.

Vine Mântuitorul spre patimă de bunăvoie, ca să fie vândut de ai Săi în mâinile dregătorilor, să fie răstignit pe cruce și să moară pentru mântuirea noastră, iar a treia zi să învieze”, arată părintele Cleopa în Predica la Duminica Floriilor.

Pentru faptul că mulțimea din cetatea Ierusalimului l-a întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic, în Biserica Ortodoxă în această zi sunt împărțite credincioșilor ramuri de salcie binecuvântate.

Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

În această săptămână, de duminică și până vineri, se săvârșesc slujbele Deniilor, slujbe de dimineață (Utrenie) făcute seara așa cum se face în cadrul privegherilor. Deniile diferă însă și de slujbele de priveghere și de Utrenii, prin faptul că aceste slujbe cuprind cântări și rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paști.

În timpul unui an bisericesc, Deniile se săvârșesc numai în două săptămâni, în timpul Postului Paștilor: miercuri și vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineață, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. La fel vineri seara, este slujba Acatistului Bunei Vestiri al Maicii Domnului, încadrat în slujba de dimineață, în slujba Utreniei, care se face seara.

Tot Denii se numesc și slujbele din ultima săptămână din Post, Săptămâna Mare. Slujbele care încep în seara din Duminica Floriilor și continuă în serile de luni, marți, miercuri, joi și vineri din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt Utrenii, adică slujbe de dimineața, făcute seara.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)

Duminica Floriilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Prima menţionare a Duminicii Floriilor datează din secolul al IV-lea, iar prima celebrare a avut loc la Ierusalim. Sărbătoarea a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.

De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.

În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan salcia.

Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.

În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.