La 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, societatea românească e măcinată de probleme şi uitare. O ştire importantă a trecut cu totul neobservată, în noianul de noutăţi privitoare la vedetele mondene, fertilitatea acestora şi crizele din colţuri ale lumii mai mult sau mai puţin îndepărtate. Ce-ar spune Eminescu astăzi, când peste Prut soarta a peste trei milioane de români este pusă în primejdie?

Ştirea este următoarea: Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, s-a interesat de relaţia Republicii Moldova cu România şi de procentul cetăţenilor moldoveni care se pronunţă pentru reunificarea celor două state. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Chişinău, preşedintele Joachim Gauck şi-a manifestat acest interes cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare de către noul ambasador al Republicii Moldova la Berlin, Oleg Serebrian.

Evenimentul are loc în contextul în care Republica Moldova trece prin cea mai gravă criză de la formarea sa ca stat, în 1991. La Chişinău nu mai există Guvern funcţional din 29 octombrie, în fiecare zi apărând un nou nume de prim-ministru. Dacă joi seară cel propus de către preşedintele Nicolae Timofti să ocupe scaunul de premier era consilierul său, Ion Păduraru, astăzi, de ziua lui Eminescu şi a Culturii pe cele două maluri ale Prutului, în pole-position este ministrul în exerciţiu al comunicaţiilor, Pavel Filip.

Termenul limită este de 29 ianuarie, altfel se va intra în perioada de alegeri anticipate. Cu sau fără alegeri, însă, Republica Moldova se apropie de disoluţie, după cum a afirmat analistul politic Cristian Pârvulescu la Digi24.  Acelaşi analist a afirmat, la începutul anului că 2016 poate să însemne dispariţia de pe hartă a statului dintre Prut şi Nistru. Criza este una sistemică şi nu se va ieşi din ea prea curând, într-un scenariu optimist.

Înţeleg/vor să înţeleagă preşedintele Iohannis şi premierul Cioloş momentul de cotitură istorică?

Dincolo de acuzele venite din partea lui Traian Băsescu şi Victor Ponta asupra neimplicării lui Klaus Iohannis în problema Basarabiei, şi alte calcule ale jocului politic dâmboviţean, preşedintele poate rămâne să dea socoteală peste ani pentru aceleaşi lucru de care e învinovăţit astăzi fostul preşedinte Ion Iliescu: aţi ratat momentul Unirii. În continuare, în ciuda promisiunilor făcute în campanie, în acest moment administraţia prezidenţială nu are un post de consilier pe problema Republicii Moldova. Iar preşedintelui Germaniei nu are cine să-i spună despre proiectul reunificării, direct în germană sau prin traducător…

Dar un consilier pe Republica Moldova nu există nici la Palatul Victoria! La două luni de la investitură, nicio acţiune nu a venit din partea Guvernului către Republica Moldova, rămasă în afara ariei de interes a Moscovei, dar uitată total de Bucureşti. Singura voce timidă a fost a ministrului pentru românii de pretutindeni, care a vorbit de un spaţiu informaţional comun. A vorbit însă nicio acţiune concretă nu s-a realizat până acum, iar ceasul ticăie, spre momentul noiembrie 2016 când guvernul se va schimba, într-o formă sau alta. Va numi Dacian Cioloş un Înalt Reprezentant pentru Republica Moldova până la finalul lunii? Sau va continua să fie aruncat de opinia publică dintr-o temă în alta, de la refugiaţi la banii alocaţi pentru biserici?

Ce-ar spune azi Eminescu?

Scrierile politice ale marelui român sunt perene şi ar trebui citite de către preşedinte, premier şi toţi oamenii politici de azi:

Chestiunea Basarabiei este pentru noi nu numai o chestiune de onoare, ci una de existenţă. România, pierzând pământul ce dominează gurile Dunării, devine un stat indiferent, de-a cărui existenţă sau neexistenţă nu s-ar mai interesa absolut nimenea.

Acest interes ar fi indiferent dacă am fi destul de puternici sau dacă cel puţin am avea noi margini naturale spre vecini cari să ne înlesnească apărarea. Dar, cu ţara deschisă spre nord şi faţă cu un vecin cu precovârşire puternic, tăria noastră nu poate consista decât în interesul economic pe care Occidentu-l are pentru drumul pe apă al Dunării şi Mării Negre.

În viaţa sa îndelungată niciodată poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi. Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpânirea sa trei ţări şi să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbuşească. […]

Chestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o chestiune de existenţă pentru poporul român. Dacă vom câştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va deveni o creaţiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place şi pierderile ne vor fi trecătoare.

 

Astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în români, cât şi în popoarele mari ale Apusului, credinţa în trăinicia poporului român. Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde şi noi nu vindem nimic!

Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă şi până în veacul al nouăsprezecelea. Cuvântul nostru este: De bunăvoie niciodată, cu sila şi mai puţin.”

Ce spunem astăzi, noi, românii?

Cum putem trezi o clasă politică surdă, oarbă, care nu mai rezonează decât la pericolul pierderii postului şi la presiune stradală?

Dacă aşa funcţionează, înseamnă că 2016 trebuie să ne găsească în stradă, cât mai mulţi, pentru a ne face auzită vocea. Trăim nişte ani în care au loc mari schimbări pe plan mondial, iar dacă asta este unica formă de a oferi viziune alor noştri, trebuie să o facem:

IEŞIM CU TOŢII ÎN STRADĂ!

Chişinău, Bucureşti, Focşani, dar mai ales Iaşi sunt locuri la fel de bune unde să se ceară Unirea pe 24 ianuarie!

La Chişinău, procentul unioniştilor creşte vizibil, pe fondul eşecul statului moldovenesc. Asta împreună cu adevărul istoric sau Eminescu îi deranjează enorm pe unii. Nişte cialoveci locali au considerat de cuviinţă să rupă în Parlament harta României interbelice, care a fost distribuită de Acţiunea 2012 şi Ministerul Educaţiei de la Chişinău. Astfel stând lucrurile, invităm pe toţi cei care pot, să doneze o hartă ca efectul să se multiplice: http://actiunea2012.ro/dupa-harta-si-rasplata.html 

Nu putem aştepta exclusiv acţiunea unor oameni politici. Dar nici nu vom admite tăcerea lor.