EXISTENȚA UNUI POPOR NU SE DISCUTĂ, SE AFIRMĂ!!! Așa a rostit solemn și demn Dr. Ioan Rațiu ȋn cuvȃntarea sa istorică, scrisă cu litere de aur ȋn istoria Romȃniei, din 23 Mai 1894 ȋn Procesul „Memorandului”, la Palatul Reduta din Cluj.

Eu afirm cu toată convingerea că fără: Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600; Biserica Ortodoxă Romȃnă; Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică; Martiriul lui Horia, Cloșca și Crișan din 1784; Școala Ardeleană cu memoriile „Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae” din 1791 și 1792; Revoluția pașoptistă; Unirea Principatelor Romȃne de la 1859; Pronunciamentul de la Blaj din 1868; Proclamarea Independenței Romȃniei la 9 Mai 1877; Memorandul din 1892 și Participarea Romȃniei de partea Antantei la Primul Război Mondial, precum și alte multe acțiuni de afirmare națională a romȃnilor, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 n-ar fi existat niciodată și deci pe cale de consecință, nici Romȃnia Mare!

La toate aceste mari evenimente din istoria romȃnilor, membrii familiei Rațiu, care și-au păstrat cu greu conștiința națională, și-au adus contribuția ȋn funcție de locul și rolul lor ȋn societate la vremea respectivă.

Placa memorandiștilor, Palatul Reduta, Cluj-Napoca

Ȋn acest larg și complex cadru istoric este foarte important să cunoaștem și să afirmăm faptul că istoria consemnează Trei uniri ale romȃnilor din cele trei Țări Romȃne.

PRIMA UNIRE a avut loc la 27 mai 1600 (după victoria de la Bacău asupra lui Ieremia Movilă), la Alba Iulia, unde Mihai Viteazul emite actul domnesc care atestă UNIREA și se intitulează „voievod și domn a toată Țara Românească și al Ardealului și al Țării Moldovei”. Este corect să spunem, că este puțin probabil ca despre acea perioadă să vorbim de existența unei conştiinţe naţionale, nu numai la români, dar nici la alte popoare europene.

Muntenii, moldovenii şi românii ardeleni erau conştienţi că au limbă, religie şi foarte multe obiceiuri comune, iar cei cu pregătire umanistă știau că au şi origini comune, dar nu exista ȋncă o conştiinţă naţională care să-i unească ȋntr-o naţiune. Atunci erau doar transilvăneni, munteni şi moldoveni.

Fără conștiință națională, națiunea nu există!!!

Unirea de la 1600 a lui Mihai Viteazul, prima unire a țărilor române, n-a apărut peste noapte cum afirmă denigratorii marelui voievod, a fost o idee mai veche, un plan de lucru cu scopuri precise, dinainte de urcarea pe tron a lui Mihai Viteazul.

Principalul făuritor al acestui plan a fost logofătul Ioan Norocea de Pitești și Szászsebes, foarte cunoscut ȋn epocă, ocultat după dispariția marelui domn și pȃnă ȋn ziua de azi. El a slujit sub şapte domnitori ca logofăt6, mare hatman7 și pârcălab și a participat efectiv la conducerea celor trei țări romȃnești.

Ascensiunea sa începe în timpul domniei lui Mircea Ciobanu și a lui Pătraşcu cel Bun. Omul de încredere a lui Mircea Ciobanu s-a căsătorit cu fiica acestuia, Stana.

Acesta a părăsit Ţara Românească în timpul lui Alexandru al II-lea Mircea și s-a stabilit în Transilvania, unde s-a impus la curtea princiară din Alba Iulia prin serviciile aduse principelui. Acolo și-a făcut prieteni influenţi, pe românul Petru Raț şi pe italianul Fabio Genga.

Ioan Norocea a trecut în Moldova și a devenit pârcălab de Neamţ şi Roman, vornic al Țării de Sus și portar al Sucevei.

După fuga lui Petru Şchiopul se întoarce în Transilvania, apoi revine în Ţara Românească, după 25 de ani. Cȃnd Mihai Viteazul ajunge voievod devine mâna sa dreaptă, un sfetnic foarte bine informat despre stările de lucruri din cele trei ţări româneşti. A făcut parte din al doilea divan al lui Mihai Viteazul (după înlăturarea boierilor pro-otomani) şi a participat la marile lupte antiotomane din anul 1595, în care își pierde unul din fii. A influențat timp de peste 40 de ani destinele celor trei Țări Românești, fiind artizanul din umbră al Primei Uniri a Țărilor Române. Soția sa, Doamna Stana, a fost fiica lui Mircea Ciobanul (al cincilea fiu al lui Radu cel Mare, Dracul), domn al Țării Românești, şi al doamnei Chiajna (fiica lui Petru Rareş).

Al doilea personaj care a făcut parte din acest plan a fost Petru Şchiopul, din neamul Basarabilor, care a ajuns Domn al Moldovei și a domnit de patru ori pe Tronul Muşatinilor, fapt unic în istoria Principatelor Române.

Primul Plan al Unirii Principalelor Române s-a ridicat deasupra vremurilor și a avut trei obiective principale:

  1. Ȋmpăcarea istorică ȋn Țara Românească ȋntre urmașii lui Vlad Călugărul, prin Ioan și Stana Norocea și cei ai lui Vlad Țepeș, prin Petru Şchiopul, domnul Moldovei.
  2. Unirea Moldovei cu Țara Românească pe cale dinastică, prin alegerea ca domn al Moldovei și al Țării Românești a unui descendent a celor două familii domnitoare.
  3. Unirea Transilvaniei cu Moldova și Țara Românească, deja unite, prin alăturarea nobililor români transilvăneni la acest plan.

Obiectivul secundar al planului era ca un nobil român transilvănean să se căsătorească cu o urmașă a Mușatinilor și Basarabilor, iar urmașul acestora să devină Principe al Ardealului, sprijinit militar de Țara Românească și Moldova, deja unite, iar ulterior, urmaşii lor să facă unirea celor Trei Țări Romȃne sub sceptrul Basarabilor și Mușatinilor.

Mihai Viteazul nu a avut nici o legătură cu Primul Plan al Unirii, dar urcarea lui pe tron a făcut posibilă realizarea unui Plan Alternativ, care va fi încununat de succes prin realizarea ȋn două etape (1 noiembrie 1599 și 6 iulie 1600), prin alipire, a Primei Uniri a celor trei Principate Romȃne.

În Țara Romȃnească logofătul se baza pe sprijinul boierilor Craiovești, în primul rând al fraților Buzești iar ȋn Transilvania i-a avut ca aliați pe Petru, Mihail și Gheorghe Raț din marea și vechea familie nobiliară românească Rațiu (Rácz, Ratz, Raț).

Petru Raț a fost un nobil respectat, tălmaci, diplomat, reprezentant al împăratului Rudolf II. ȋn Rusia și la Sublima Poartă, reprezentant al principelui Transilvaniei Ștefan Báthory la curtea voievodului Alexandru Lăpușneanu.

A fost căsătorit cu Zamfira, fiica logofătului Norocea. Cȃnd Mihai Viteazul hotărăşte alipirea Ardealului, Petru i se alătură cu gradul de căpitan. Socrul său, Ioan Norocea era vel spătar (comandantul armatei ȋn lipsa domnului) şi sfetnic al lui Mihai Viteazul.

Petru a murit eroic în bătălia de la Şelimbăr (18/28octombrie 1599) și a fost ȋnmormȃntat ȋn Biserica medievală romȃnească din Teiuș, ctitorită de familia Raț.

Petru şi Zamfira sunt strămoșii de origine romȃnă, cu douăsprezece generații ȋnainte ai reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii.

Mihail Raț a fost un comandant (sluger), ȋn armata lui Mihai Viteazul, ctitor și el al Bisericii medievale romȃnești din Teiuș.

Gheorghe Raț a fost și el om de încredere al Voievodului. A fost trimis de marele voievod împreună cu Stroe Buzescu la Curtea Regală a Poloniei pentru a negocia tratatul de pace după alipirea Moldovei la Transilvania şi la Țara Românească.

După uciderea lui Mihai Viteazul, devine comandant în armata domnului Țării Românești, Radu Şerban. El a condus avangarda ȋn lupta biruitoare de lȃngă Brașov (1603) împotriva principelui Moise Secuiul.12

Aceasta a fost pe scurt contribuția modestă a membrilor Familiei Rațiu ȋn evul mediu, la Prima Unire a Romȃnilor sub Mihai Viteazul.


Citește mai mult: www.voci.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!