Familia este una dintre temele cele mai bine reprezentate în proverbele românești, ea fiind cea mai veche instituție din istoria poporului român. Sute de proverbe privesc cele mai multe aspecte ale familiei, începând cu Taina Sfintei Cununii. Proverbele devin cele mai credibile documente din cultura populară, din care putem desprinde concepția poporului român privind instituția familiei. Subliniez, în cunoștință de cauză, că nu am găsit nicăieri nici măcar o aluzie la o așa-zisă căsătorie între persoane de același sex. O astfel de legătură a fost străină poporului român. Întotdeauna bunul-simț și buna-cuviință au condus relațiile dintre oameni, iar familia a fost o valoare cu care strămoșii noștri nu au glumit și nu s-au jucat. Ei au fost conștienți că familia este întemeiată de Dumnezeu prin Taina Sfintei Cununii și are un rol esențial în perpetuarea vieții pe pământ.

Taina Sfintei Cununii este cea mai bine reprezentată dintre Sfintele Taine în proverbele românești. Sute de proverbe și zicători există în colecția lui Iuliu Zanne pe această temă. În  aceste proverbe găsim idei interesante privind întemeietorul Tainei Sf. Cununii, primitorii, forma, efectele  ei. Întâlnim proverbe privind imaginea familiei ideale și însușirile pozitive și negative ale soților, relațiile cu părinții, rudele, nașii, divorțul, recăsătorirea, avortul, superstițiile  și multe altele. Sunt constatări și îndemnuri  practice, rezultate din experiența de viață a poporului român. Foarte interesant este însă faptul că toate aceste proverbe reflectă o concepție profund creștină despre lume și viață, despre aspectele cele mai sensibile ale învățăturii creștine.

Așadar, despre Sfânta Cununie găsim următoarele proverbe și zicători în cele zece volume ale culegerii lui Iuliu Zanne.

Necesitatea. Sfânta Cununie este: o împlinire a voinței divine: „Când tu te depărtezi prin pustietăți de facerea de copii, împotriva firii, socotește-te că te depărtezi de porunca lui Dumnezeu, ce Însuși El a orânduit facerea de copii prin urmarea firii, pentru cinstea Lui, o taină dumnezeiască” (VIII, 396); „Căsătoria cea mai firească datorie omenească, de Domnul întocmită. Cine de ea se depărtează nu se mai numește om, ci proclet și satană, că satana pururi voiește să te vadă cufundat în păcate” (VIII, 267); „Căsătoria este rânduiala cea mai bună de Domnul întocmită. De ea să te ții” (VIII, 267); „Cine făptura lui Dumnezeu de soție n-o primește, acela nelegiuit de Domnul se socotește, că la porunca Lui se-mpotrivește” (VIII, 538); „Domnul pe muiere cu bărbat a însoțit-o, de-aceea fără bărbat nicicum să nu rămână” (VIII, 538); „Omul singur nu s-a zidit, ci împreună cu soție, de-aceea fără soție nu se cuvine să fie” (VIII, 537); „Vai de acela ce suferă de soție; ce cuvânt va da Celui ce l-a zidit împreună cu soție”(VIII, 537); o împlinire naturală a vieții umane: „Căsătoria la om mare greutate, dar și o datorie după fire, cu mai mare dreptate. Nu te depărta de această datorie” (VIII, 267); „Căsătoria la om și când rea se socotește, cu plăcere se privește” (VIII, 267); „Căsătoria plină de ghimpi, dar de ghimpi cu trandafiri. Suferă ghimpii pentru mirosul trandafirilor” (VIII, 267); „Dacă inima îți cere,/Te-nsoară și-ți ia muiere” (IV, 392); „Căsătoria te arată că ești om, nu dobitoc. Nu te depărta de ea”(VIII, 267).

Obținerea unui statut social superior: „Bărbatul neînsurat ca cel mai spurcat și muierea nemăritată ca o roabă a tuturor” (VIII, 269); „Cel neînsurat, ca fulgii când vântul îi bate, într-o parte și în alta s-aruncă, fuge, zboară și nicăieri nu s-așează” (IX, 74); „Dacă nu m-am căsătorit,/Nici nu m-am călugărit” (X, 254); „Două tagme de oameni nu se căsătoresc: filosofii și călugării. Filosofii ca să petreacă în odihnă, iar călugării ca să adune avere dracilor” (VIII, 269); „Omul fără soție – o casă pustie” (VIII, 537); „Omul fără soție,/ Ca o casă pustie” (IV, 616); „Omul necăsătorit, ca boul neîmblânzit” (IX, 74); „Omul necăsătorit, ca un pustnic în pustie” (IX, 74); „Ori te însoară, ori te fă ostaș, ori te fă călugăr” (IV, 392); împlinirea unei echități divine și naturale: „Căsătoria la cei blestemați o viață ticăloasă (aduce), că de gâlcevi și de ocări nici un minut nu scapă, de nu și de bătăi mai de multe ori, iar la cei buni (este) un rai desăvârșit” (VIII, 267); „Căsătoria se pare a fi cel mai supărător lucru, că unul altuia trebuie să sufere orice cusur să va întâmpla să aibă” (VIII, 267); „De însurat și de coate goale să nu se vaite nimeni” (IV, 399); „De însurătoare și de coate goale nu scapă nimeni” (IV, 400); „De moarte și de nuntă nimeni, niciodată, nu poate fi gata” (II, 619); „Omul din fire așa s-a urzit, că fără soție nicicum să fie; cine-mpotrivă urmează de omenire se depărtează” (VIII, 537); rezolvarea unor probleme familiale: „Cea mai mare greutate – fata nemăritată” (VIII, 380); „Gândești că e măritișul păpușe” (IV, 445); „Omul o nevastă și o pisică trebuie să aibă în casă” (IV, 498); nevoia de ajutor: „Ori să nu te mai căsătorești, sau de te căsătorești, amândoi la un jug împreună să trageți” (VIII, 267); „Vai de casa aceea ce-i lipsește muierea” (VIII, 229); o restabilire a statutului bărbatului și femeii: „Mai bine măritată, fie și cu un prost, decât nemăritată și defăimată; că măritișul cinste îți aduce, iar nemăritișul la mari greșeli te duce” (VIII, 380);

Definiția este aproape completă: „Căsătoria se-nțelege o-mpreunare după lege, după voința și porunca Domnului, că din început doi a făcut (…). Cine se atinge de căsătoria altuia de însăși porunca Domnului se atinge” (VIII, 267).

Întemeietorul  este Dumnezeu, creatorul cerului și al pământului. Nu găsim nici o referință în acest sens privitoare la Mântuitorul Iisus Hristos. Cel  ce le-a zidit pe toate a zidit și pe protopărinții neamului omenesc, pe care i-a destinat să fie împreună, bărbat și femeie. După modelul primilor oameni se unesc azi și tinerii prin Taina Sfintei Cununii: „Ziditorul lumii cu soție te-a făcut și tu fugi de soție, o ce nelegiuire” (VIII, 537); „Domnul pe om din început cu soție l-a făcut de-aceea fără soție împotriva Domnului nicicum să nu fie” (VIII, 538); „Un bărbat și o muiere Domnul numai a făcut, vrând ca să arate că și bărbatul și muierea un soț trebuie să aibă pururi nelipsit. Urmează și tu după porunca Domnului, că de te vei depărta, în grea osândă vei cădea” (VIII, 537).

Săvârșitorul nu este menționat în proverbele din colecția lui Iuliu Zanne.

Primitorii  sunt doi tineri, bărbat și femeie, care se hotărăsc de bunăvoie și nesiliți de nimeni să-și trăiască tot restul vieții împreună, pentru a se iubi, a naște și a crește copii și a se ajuta reciproc. Alegerea viitorului soț sau a viitoarei soții este un examen deosebit de greu pentru oricine, seriozitatea actului căsătoriei în sine fiind deosebit de important: „A-și căuta cal de mire” (IV, 450); „A-și lua păcatul în casă”(VII, 75); „Când se-nsoară/Nu-i de moară” (IV, 395). Bărbatul este superior femeii, în sensul că el este cel care alege cel dintâi, cel care propune femeii/fetei căsătoria, îi „cere mâna”, o cere în căsătorie. Fiecare își are criteriile lui după care se conduce când își alege soțul sau soția: „Însoară când vrei, mărită când poți” (IV, 395). Totuși, la nuntă „Mai mulți se uită la mireasă decât la ginere” (IV, 452). Uneori intervin și părinții, care au un cuvânt greu de spus, având în vedere experiența lor de viață și autoritatea ce-o au asupra tinerilor: „La căsătorie părinții să aleagă norocirea tinerilor ca niște pătimași, că tinerii nu o pot cunoaște în furia tinerețelor, socotind că orice zboară se mănâncă, de-aceea pururi se înșeală” (VIII, 268). Perioada premergătoare căsătoriei este o perioadă de euforie: „Cui stă gândul la-nsurat/ Umblă parcă este beat” (IV, 399). Tânărul trebuie să aibă în vedere natura omenească, cu calitățile și defectele ei, ci nu neapărat femeia ideală: „Cine caută nevastă fără cusur, nensurat rămâne” (IV, 510); „Cui stă gândul la-nsurat/ Umblă parcă este beat” (IV, 399); Nimeni nu poate să știe evoluția ulterioară a tinerei familii și tocmai de aceea asemănările cu loteria, apelul la ideea de noroc sunt  frecvente în proverbe: „La căsătorie, ca la loterie: o mie pierd și unul abia nimerește” (VIII, 268). Creatorul popular nu exclude nici o ,,perioadă de probă înainte de nuntă, pentru ca tinerii să-și dea mai bine seama dacă se potrivesc și au șanse de a încheia o căsnicie solidă: „La căsătorie, ca mai bine să placă, ar trebui să urmeze ca la închiriere, pe câtă vreme să vor putea tocmi” (VIII, 268). Important ar fi ca cei doi să se potrivească, atât în ce privește calitățile, cât și defectele: „La muiere rea, bărbat  și mai rău, cu mult mai bine i se cuvine; c-acela numai îi dă de cap” (VIII, 351). În astfel de situații, sunt potrivite proverbele: „N-a rupt dracul degeaba opincile până i-a adunat” (VI, 600); „Parcă i-a înjugat dracu” (VI, 629); „Și-a găsit mireasă, ca preoteasa glasul al șaptelea” (X, 265).

Modernismul se resimte și în limbajul folosit de cei doi tineri: „Mai înainte din vechime, cu „nene” și cu „leliță”, cu „mamă” și cu „tată” ne căsătoream îndată, iar acum cu „domnule” și „domnișorul meu”, cu „doamna mea” și „domnișoara mea” ne uităm unul la altul și mâna nimănuia nu o mai dăm” (VIII, 268). Pentru oricine este posibilă alegerea soțului sau soției, chiar dacă acest lucru i se pare deosebit de greu sau imposibil: „Nu-i departe casa cu mireasa” (IV, 451). Alegerea trebuie făcută însă cu multă grijă, având în vedere seriozitatea căsătoriei ca act religios și social: „Pânză și nevastă noaptea să nu-ți alegi” (IV, 505, 616); „Pleacă și te-nsoară/Pe rând, ca la moară” (IV, 392).

Dintre acestea menționăm:

– bogăția: „Cai și boi când vrei să alegi la soi bun atunci alergi, iar nevastă când îți alegi la sume de bani alergi. Vai de alegerea și alergătura ce faci” (VIII, 400); „Când vrei să te măriți, caută la om, nu la neam și avere, că din prost se face de neam și din sărac bogat, iar din neom om cu mare nevoință” (VIII, 380); „Ia-ți nevastă săracă, ca să-ți zică: fă ce știi tu” (IV, 500); „Pe cea săracă o depărtăm, cât de cinstită fie, iar pe cea bogată o rugăm, cât de împotrivită fie, că bărbații se cunună nu cu a lor neveste, ci cu ale lor mari zestre, căindu-se mai în urmă, când le dă cu piciorul. Vezi să nu o pați” (VIII, 268-269);

– frumusețea: „Cine caută nevastă frumoasă, bogată și de neam mare stăpân își ia în capul lui, iar nu nevastă de viață” (VIII, 400); „Cu cât muierea mai frumoasă, cu atât mai păcătoasă”(VIII, 353); „Frumoasă de vei lua, de obște o vei avea; urâtă de vei lua, moartea-n casă-ți vei avea. Alege din două una, ca să nu rămâi singur” (VIII, 353); „Nu la față, ci la minte să te uiți mai bine, când nevastă îți alegi” (VIII, 400); „Mirele nu se plânge când mireasa e prea frumoasă” (IV, 449); „Pentru gustul tău să-ți alegi pe cea mai frumoasă, fie și nebună, dar pentru căsătorie să-ți alegi pe cea mai înțeleaptă” (VIII, 268); „Se duc goștii și rămâne mireasa” (IV, 451); „Se duce nunta, rămâne gavia” (X, 270);

– starea socială: „Cu mai mari decât tine când te vei căsători, în loc de rude, stăpâni vei dobândi. Vezi să nu o pați” (VIII, 267);

– diferite interese: „Toți pentru neveste la interes au alergat, de-aceea bun cu rău s-a amestecat” (VIII, 400).


Sursa: ziarulnatiunea.ro

Articole recomandate!