in ,

Gărâna, Trei Ape şi Crivaia – trei refugii stilate în inima Semenicului

Gărâna – un soi de paradis

Aşa este caracterizat cel mai cunoscut sat de vacanţă din Banat. Aşezat pe o munchie de deal, la 935 de metri altitudine, într-un peisaj dominat de silueta Semenicului, Gărâna, sat cunoscut odinioară sub denumirea Wolfsberg, se remarcă prin arhitectura specifică satelor de munte germane.

Istoria sa începe la 1828, odată cu sosirea primilor colonişti germani, pemi, 131 la număr, al căror nume se trage de la Boemia, locul lor de origine. După aproape 190 de ani de stat pe aceste meleaguri ale Banatului Montan, astăzi în Gărâna mai locuiesc doar 20-25 de pemi. Restul, mii de persoane de naţionalitate germană, s-au întors în zona de obârşie a strămoşilor lor. Acest paradis pierdut de pemi a fost găsit, regăsit, inventat, cucerit de cei care, inspiraţi, au cumparat casele lor. Satul şi întreaga zonă s-a transformat în ultimii ani într-un refugiu pentru politicieni, medici iluştri, arhitecţi, oameni de afaceri şi alte VIP-uri, care evadează din infernala presiune cotidiană  pe-un picior de plai, pe-o gură de rai. Vin în fiecare vară pentru Festivalul Internaţional de Jazz sau pentru Festivalul de Folk, iar iarna pentru a schia pe pârtiile recent amenajate în sat. În plus, Gărâna este o grădină a Edenului pentru artişti – pictori, sculptori, poeţi, muzicieni – care găsesc aici linişte, muze, un loc ideal pentru creaţie. Pe coama dealului se află o expoziţie permanentă de sculptură, rod al taberelor anuale de sculptură.

Localizare: Satul Gărâna aparţine de comuna Brebu Nou, judeţul Caraş – Severin, la 35 km de Reşiţa. Din Reşiţa se merge pe DJ 582 ce urca spre Semenic. Trecem prin localităţile Secu (a nu se confunda cu lacul de acumulare Secu care este în altă direcţie), Cuptoare, Văliug, apoi ajungem în Pasul Prislop, de unde ne continuăm drumul spre Gărâna.

Lacul Trei Ape – izvorul Timişului

La doar 5 minute de Gărâna găsim cel mai înalt lac de acumulare din masivul Semenic. Lacul, cu o suprafaţă de 45 de hectare, este format prin bararea a trei pâraie de munte (Brebu, Grădiştea şi Semenic) care se întâlnesc aici pentru a da naştere râului Timiş.

Pe lacul Trei Ape se pot practica sporturi nautice (plimbare cu barca şi hidrobicicleta). Desigur, poţi practica şi foto turism, aproape involuntar, pentru că peisajele sunt superbe. Pădurile de brazi învăluie ca o coroană lacul şi de multe ori, albastrul cerului se confundă cu apele staţiunii. De asemenea, dacă eşti un ciclist pasionat, ai putea face un traseu cu bicicleta în zonă. Din staţiune pleci spre Brebu Nou, apoi faci dreapta, către digul lacului Trei Ape. După ce traversezi digul, vei intra pe un drum forestier, ce merge pe marginea lacului prin pădure, până când lacul se termină şi drumul coteşte brusc spre dreapta începând să urce. Din acest punct vei avea parte de o urcare destul de susţinută, pe serpentine, de aproximativ o oră şi jumătate. După ce vei ajunge la un canton forestier, vei cobori uşor şi vei ajunge, în maxim jumătate de oră, la cantonul Murgila. De aici poţi ajunge la cantonul Prislop, sau poţi merge direct către Gărâna, urmărind marcajul turistic. Distanţa este de 15 kilometri, diferenţa de nivel se ridică la 100 de metri, iar durata este de 4 ore.

Localizare: Staţiunea Trei Ape se află în comuna Brebu Nou, judeţul Caraş – Severin, la 37 km de Reşiţa. Ajungeţi la Trei Ape urmând DJ 582 pe ruta Reşiţa-Văliug-Gărâna. După ce am trecut de această localitate mai parcurgem 3,5 km până la intrarea în staţiune. Există şi o variantă mai scurtă pentru cei care vin dinspre Bucureşti: pe DN 6 Caransebeş – Slatina Timiş, apoi urmaţi DJ 582 Brebu Nou – staţiunea Trei Ape.

Crivaia – locul ideal pentru recreere, agrement, drumeţii montane sau sporturi extreme

Dacă altitudinea de 850 de metri a staţiunii Trei Ape vi se pare prea mare, putem coborî vreo 200 de metri, la poale de Semenic şi ne oprim în staţiunea Crivaia. Ascunsă de mai bine de 200 ani în mijlocul pădurilor bogate, aşezarea este de un pitoresc spectaculos în muntoşii bănăţeni.

Aici vin iubitorii de natură, dar şi turiştii care iubesc viaţa de club în regim outdoor. Toată vara, pe malul lacului Gozna au mixat, pentru mii de tineri, cunoscuţi DJ din ţară, dar şi din străinătate. Totuşi, cei care vin pentru relaxare au alte opţiuni:  perimetrul din jurul acestei aşezări turistice abundă în păduri, lacuri şi peşteri, parcă virgine prin frumuseţea lor naturală.

Localizare: Staţiunea Crivaia aparţine de comuna Văliug, judeţul Caraş-Severin şi se găseşte la 30 km faţă de municipiul Reşiţa; se ajunge pe DN 58 Caransebeş – Reşiţa, apoi pe DJ 582, spre staţiunea Crivaia.

Ca să poţi vizita toate locurile puse la dispoziţia turistului de către faimosul munte Semenic, ai nevoie de câteva zile. Dar efortul merită. Să facem şi o mică recapitulare: vara poţi înota şi pescui în Trei Ape sau Gozna, poţi face drumeţii sau practica sporturi extreme. Tot vara muzica te vrăjeşte în Poiana Lupului din Gărâna, iar în sezonul hibernal poţi practica sporturi de iarnă pe pista artificială din Crivaia. Aceasta face de fapt, legătura cu pârtiile de schi din Semenic, iar dacă ai cazare în pensiunile din Gărâna sau Brebu Nou, poţi schia şi acolo.

Fără se exagerăm, putem spune că Semenicul, cu staţiunile şi lacurile sale,  reprezintă o lucrare monumentală a naturii, care lasă urme adânci în mintea şi sufletul oamenilor. Sunt obiective turistice pe care nu ar trebui să le rataţi dacă vă aflaţi în Caraş-Severin. Pe toate le găsiţi la doar 30-40 de kilometri de Reşiţa.


Sursa: eualegromania.ro

 

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!