Laurențiu Barbu
Revista britanică The Graphic publica în anul 1926 un tablou cu cele mai ilustre personalităţi ştiinţifice ale lumii: Einstein, Edison, Kelvin, Marie Curie, Bell, Marconi. Între cei 17 savanţi se număra şi Gogu Constantinescu. Din 1907 până în 1965, când s-a stins, a brevetat practic o invenţie la fiecare patru luni, în medie. Este creatorul unei noi ştiinţe, sonicitatea, care studiază transmiterea energiei prin unde sonice. Nimeni până la el nu găsise o soluţie pentru producerea unor energii sonice sau ultrasonice mari şi nu se gândise că atât sunetele, cât şi ultrasunetele sunt capabile să transporte cantităţi mari de energie, utilizabilă în scopuri industriale.
Studiind soluţiile matematice ale armoniei muzicale, a ajuns să demonstreze că sunetele pot transmite energie. „În timpul unei călătorii în America, în anul 1913, am avut norocul să-l întâlnesc pe marele inventator Edison. L-am întrebat care era ultima invenţie la care lucra. Dl. Edison (interpreta lui, deoarece Edison era complet surd) mi-a spus că lucra la construirea unei maşini cu ajutorul căreia, dacă cineva cântă o melodie pe claviatura unui pian, maşina s-o înregistreze automat şi să-i cânte auditorului întreaga compoziţie. Dificultatea pe care Edison o întâmpina rezida în faptul că nu găsise pe nimeni care să-l înveţe legile armoniei.“ Experţii râdeau de proiectul lui. Gogu Constantinescu i-a spus că el crede că este posibil. „Edison mi-a propus să îl urmez în birou, unde am petrecut aproape toată după-amiaza, discutând proiectul său.“
Gogu Constantinescu a stabilit principiile fizice de bază ale sonicităţii privind modul şi legile de generare şi reflectare a undei sonice, precum şi ecuaţiile undelor sonice. Realizările sale cele mai multe au fost în domeniul transmiterii energiei prin lichide. Un moment important a fost când a sesizat că legile sonicităţii sunt similare legilor electricităţii. A ajuns să realizeze motoare rotative acţionate de unde sonice prin conducte de apă, care funcţionau fără zgomot, asemenea motoarelor electrice. Până la el transmiterea energiei la un anumit punct se făcea prin metode hidraulice pneumatice, prin cabluri şi prin cablurile electrice.
La cursul de poduri, predat la Şcoala naţională de poduri şi şosele de Anghel Saligny, acesta cerea ca proiect de diplomă un proiect de pod din piatră sau beton. Gogu Constantinescu s-a prezentat cu unul din beton armat. Saligny a exclamat: „Cum se poate? Nu v-am spus la curs să nu faceţi poduri de beton armat?“. Gogu i-a replicat că el va face poduri din beton armat. Profesorul nu s-a supărat şi au rămas prieteni. Pe vremea aceea nu se făceau cursuri de beton armat şi nu exista o teorie de calcul consacrată. Avuseseră loc şi câteva accidente grave cu poduri construite din beton armat, care au pus sub semnul întrebării utilizarea betonului armat în construcţii.
În 1910 a plecat în Marea Britanie. Bucătăria locuinţei a devenit primul laborator sonic din lume. Era considerat „un român nebun“. La un moment dat şi-a mutat laboratorul pe o insulă pe Tamisa. Acolo a perforat un bloc mare de granit cu procedeul sonic pus la punct de el. Într-o zi însă Tamisa s-a revărsat şi el abia a avut timp să-şi evacueze „misterioasa“ instalaţie. În timpul unor demonstraţii făcute la Londra, unul dintre participanţi a început să umble cu bastonul pe sub instalaţii, ca să se convingă că nu era ceva ascuns, nu era o scamatorie la mijloc.
Deşi a obţinut rezultate concludente şi numeroase brevete de invenţii, aplicarea lor cu rezultate economice imediate nu era încă posibilă şi nu putea obţine fondurile necesare continuării experienţelor. A plecat atunci în S.U.A. Când a depus brevetele de invenţie bazate pe aplicarea sonicităţii şi în America, Oficiul de patente din Washington i le-a refuzat ca… nefiind posibile. A trebuit să aducă oameni de ştiinţă cu prestigiu consacrat care să depună jurământ că au văzut funcţionând maşinile sale.
Primul Război Mondial l-a găsit din nou în Marea Britanie. Pe atunci, problema executării focului printre palele elicei, astfel încât gloanţele să nu o lovească, nu fusese rezolvată. Amiralitatea britanică şi-a adus aminte de „românul nebun“ şi l-a invitat să participe la un concurs pentru rezolvarea acestei probleme. El a pus condiţia să i se construiască un laborator sonic, realizat în 1918 la West Drayton. Aparatul pus la punct de el şi-a dovedit fiabilitatea şi britanicii i-au achiziţionat 50.000 de bucăţi. Germanii au încercat să îl copieze de pe avioanele doborâte, dar n-au reuşit să obţină aceleaşi performanţe. Amiralitatea britanică i-a aprobat în 1918 tipărirea primului volum din Teoria sonicităţii, dar doar în 150 exemplare, marcate „strict secret“. Cartea consfinţea naşterea noii ştiinţe, sonicitatea. Devenise la Londra omul zilei. Multe dintre invenţiile sale fiind sub pecetea secretului militar, noua ştiinţă a pătruns mai greu în conştiinţa publică.
Ulterior, a pus în România bazele întreprinderii „Sonica“, cu concursul Băncii Româneşti, condusă de Vintilă Brătianu, pentru promovarea aplicaţiilor sonicităţii. Dar cum întreprinderea nu aducea beneficii, i s-a cerut de către acţionari să vină să dea socoteală. S-a urcat la tribună şi a explicat că munca de cercetare şi inventică nu este încununată întotdeauna de rezultate imediate. Constatând că acţionarii nu au răbdare, a completat un cec prin care le restituia capitalul investit şi a plecat. Spre surprinderea acţionarilor, cecul avea acoperire.
Sursa: eualegromania.ro
