in , ,

In Asia trăiesc circa 80 de milioane de vorbitori de limba română arhaică.

Asia reprezintă continentul cel mai întins și cel mai populat de pe Terra.Aici locuiesc rude vechi ale neamului nostru. Sunt de peste 4 ori mai mulți decât românii din țară. Lucian Cueşdean afirma: „Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat romanești, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmașii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanța dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.

La şcoală se învață că daco-geţii sunt o ramură a neamului tracic. Ei trăiau în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi vorbeau o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa limba latină. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna. După zeci de ani de cercetări dr. Lucian Cueşdean ne arată că aceste informații sunt false. El afirma că triburile getice ocupau teritorii din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India. Populație punjabi din nordul Indiei este urmașa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă. Aceşti urmași ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu limba română.

Multe cuvinte punjabi sunt comune cu româna. Acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman deci, geţii, vorbeau o limbă “latină” mult înainte de expansiunea romană.

“Am pornit de la informațiile legate de marele trib al masageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor.

În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats». Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats. Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi. Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi. De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, a relatat Lucian Cueşdean. (vezi video mai jos).

Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.

“După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina. Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman. De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina. Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina. Iar războiul daco-roman a fost unul fratricid.

Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, a spus Cueşdean.

Lucian Cueşdean a obținut titlul de doctor în ştiinţe medicale. Înainte de 1989 a lucrat câţiva ani în Libia. Acolo a început să caute explicaţii pentru faptul că dacii au renunţat la limba lor pentru latină, iar libienii nu.

În 1990, studiind toată istoriografia legată de geţi, a ajuns la datele despre masageţi, care l-au condus la urmaşii lor, populaţia punjabi.

Teoria se verifică pe internet prin traducerea automată a unor cuvinte din română în engleză și din engleză în punjabi.


Sursa: stiinta-mister.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!