Laurențiu Barbu
Născut la Feteşti, la 24 mai 1920, al oraș dunărean avea să îl adopte pe Ion Vlad, cel ce avea să uimească orașul luminilor cu talentul său: Călărașul. Aici, în oraşul de pe malul Borcei, Ion Vlad, sculptorul care a realizat faţada Operei Române din București, dar care şi-a câştigat faima și peste hotare, a învăţat să gândească şi să iubească, după cum mărturisea. Era cel de al treilea dintre cei 10 copii ai soţilor Petre şi Alexandrina Vlad. A crescut într-o familie în care tatăl avea înclinaţii artistice, iar mama – simţ practic. Băiatul îşi arătase de mic talentul plastic făcând diferite modelaje din lut. În 1925, familia se mută la Călăraşi, unde Ion va face şcoala. A absolvit clasele primare, gimnaziul şi liceul „Barbu Ştirbei”, petrecându-și o bună parte a tinereţii sale în acest oraș. Aici are prima expoziţie personală de desen şi intră în trupa de teatru. În 1939 intră la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti şi este discipol al lui Cornel Medrea, iar desenele sale apar în publicaţiile literare ale vremii. Între 1942 şi 1944 o ia de soţie pe actriţa Elena Iupceanu Tomescu. În anul 1945 urmează „Şcoala Liberă de Arte Plastice” din Sighişoara. În același an -1945 – primește Premiul Simu. Sculptorul crează în 1946 „grupul Luchian-Paciurea” din care făceau parte artişti independenţi. În 1947 primeşte o bursă din partea guvernului francez, dar autorităţile române îi refuză paşaportul. Între 1952 şi 1956 este căsătorit cu Helena Maria Kuninska, un manechin de origine poloneză care trăia în Finlanda.
La câteva luni de la divorţ se căsătoreşte cu Marie Nicole Gatosky, alintată Nika, fiica secretarului particular al lui Carol I, Nicolae Gatosky. „De o frumuseţe răpitoare, Nika era nepoata profesorului Ion Petrovici, a pictorului Nicolae Pătraşcu şi a lui Dimitrie Gusti. Bunicul ei fusese marele istoric A.D. Xenopol, bun prieten cu Mihai Eminescu“, relatează biograful Emil Druncea, cel care a cuprins viaţa lui Ion Vlad într-o carte. În anul 1958, sculptorul avea atelierul în localitatea Buftea, de lângă București, în actualul județ Ilfov. Între 1960 – 1965 este profesor de modelaj la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. După ce i s-a acordat Premiul de Stat, în anul 1964, Editura Meridiane îi consacră o monografie consistentă.
În România, atâta timp cât și-a desfășurat activitatea artistică, a beneficiat de importante comenzi destinate spațiilor publice, precum: „Dansul – Basorelief” pe fațada Operei Române din București, bustul lui Hristo Botev din Parcul Herăstrău, „Zimbrul” (sculptură în piatră inaugurată în 1969 în fața Gării Onești, mutată în sensul giratoriu de la Carom în 2012), „Maternitate” (sculptură din bronz, 1965 suspendată pe fațada Spitalului Municipal Onești), „George Enescu”, statuie de bronz la Bârlad, Statuia pictorului Ștefan Luchian, din piatră artificială, amplasată în parcul „Ion Voicu” din București, etc. Într-o serie de 9 mărci poștale „Sculpturi românești” emisă în 1961 de Poșta Română, cea cu valoarea de 10 bani reprezintă bustul lui Gheorghe Doja, realizat de Ion Vlad. Ca și expoziții personale putem aminti: 1945 – Sighişoara, România; 1946 și 1947 – Căminul Artei, Bucureşti, România; 1948 – Sala „Universul”, București, România; 1954 – Sala „Dalles”, București, România; 1956 – Sala „Magheru”, București, România; 1962 – Sala „Dalles”, București, România; 1964 – Sala „Zapion” (împreună cu pictorul Brăduţ Covaliu), Atena, Grecia; 1970 – Centrul American, Paris, Franța; 1972 – Kredit Bank, Malmö, Suedia și Centrul American, Paris, Franța; 1973 – Galeria „Mobilier Modulaire”, Paris, Franța; 1974 – Galeria de l’Université, Paris, Franța; 1975 – Centrul American, Paris, Franța; 1982 – Art Center, Paris, Franța; 1984 – Galeria „Mossa”, Nice, Franța; 2008 – Galeria „Dialog”, Bucureşti, România (expoziție însoțită de catalog, cu texte de Ruxandra Garofeanu, Ion Vlad, Ionel Jianu, Dan Hăulică, Denis Chevalier, George Astalos, Pavel Şuşară); 2009 – Ion Vlad – Sculptură și Desen, Muzeul Național Cotroceni, București, România. Au fost și numeroase expoziții de grup: 1947 – Expoziția grupului „Luchian-Paciurea”, curator: Ionel Jianu, Căminul Artei, Bucureşti, România; 1948 – Flacăra, București, România (expoziție însoțită de catalog, cu o prefață de Marcel Breslaşu); 1957 – 10 ani de creaţie plastică, Muzeul de Artă al R.P.R., București, România; 1958 – Expoziții de Arte Plastice din Țările Socialiste, expoziție itinerantă în Varşovia (Polonia), Budapesta (Ungaria), Belgrad (Serbia), Moscova (URSS); 1960 – Expoziție de Artă Românească, expoziție itinerantă: Bratislava (Slovacia), Praga (Republica Cehă), Berlin (Germania), Cairo (Egipt), Alexandria (Egipt), Atena (Grecia), Helsinki (Finlanda); 1960 – 1961 – Expoziție de Artă Românească, expoziție itinerantă în Moscova și Leningrad, URSS; 1961 – L’Art Roumain du XIXe Siècle à nos Jours, Musée d’Art Moderne, Paris, Franța (expoziție însoțită de catalog, cu texte de Jean Cassou și Ion Jalea) și Expoziția Internațională de Sculptură, Musée Rodin, Franța; Expoziție de Artă Românească, expoziție itinerantă în Ankara (Turcia), Istanbul (Turcia), Damasc (Siria), Sofia (Bulgaria); 1962 – Bienala de la Veneţia, Italia.
În 1965 părăseşte ţara care-i refuzase cu 18 ani în urmă onorarea unei burse acordate de guvernul francez. Primul său mecena a fost Pierre Cardin, care i-a comandat 5 statui pentru atelierele sale, iar din anul 1969 a devenit profesor titular de sculptură și desen la Centrul American din Paris. În 1972, artistul român primeşte cetăţenia franceză. În 1975 devine profesor de sculptură şi desen la Universitatea Sorbona din Paris. Printre lucrările mai importante din perioada franceză a artistului se numără o decorație murală din beton, de 100 mp, realizată în 1978 pentru „Musique, Diffusion Francaise, La Bois-Colombes”, și două sculpturi murale în bronz și ciment, din anul 1979, realizate pentru Spitalul „Saint Joseph” din Stockton, San Francisco (California). În 1980 își instalează un al doilea atelier la Nisa, iar până în 1991 își împarte activitatea între Nisa și Paris. De când se stabilește la Paris, în Franța, Ion Vlad expune: în 1965 – Salon de la Jeune Sculpture, Paris, Franța; 1967 – Réalités nouvelles, Salon Grands et jeunes d’aujourd’hui, Salon Comparaisons, Paris, Franța; 1969 – Depuis Rodin, Muzeul Municipal, Saint-Germain en Laye, Franța; 1974 – 50 sculpteurs de la Nouvelle École de Paris, expozitie itinerantă în Belgia, Danemarca, Suedia, Norvegia; 1975 – Salon de la Jeune Sculpture, Paris, Franța; Salon Contradictions, Paris, Franța; Galeria „Hammer”, New York, USA; 1977 – Galeria „Marlborough”, Montreal, Canada; Salon de la Jeune Sculpture, Paris, Franța; Centrul American, Paris, Franța; Espace Cardin, Paris, Franța. Capodopera creației sale este Statuia lui Eminescu, amplasată lângă Universitatea Sorbona – Paris. Statuia, turnată în bronz, la dimensiunea de 250 centimetri înălțime, a fost amplasată în orașul luminii chiar la centenarul decesului poetului, în iunie 1989. Unica machetă a acestei sculpturi se află în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. Macheta poate fi văzută în expoziţia constituită din donaţia soţilor Eliza şi Vladimir Cantaragiu din Saltzgitter – Germania, deschisă la Muzeul de Artă Contemporană.
Pe 9 Martie 1991, după ani grei departe de ţară, Ion Vlad este desemnat ca Membru de Onoare al Academiei Române. Referatele (laudatio) au fost ale eruditei Zoe Dumitrescu Buşulenga şi ale marelui pictor Corneliu Baba. Artistul se stinge din viaţă la 28 ianuarie 1992, în urma unei intervenţii chirurgicale. Este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris, alături de Brâncuși. Drept omagiu pentru opera sa, în Fetești a luat ființă Asociația Culturală „Ion Vlad” condusă de biograful lui Ion Vlad, Emil Druncea. O „Asociație Ion Vlad” s-a înființat și în orașul german Salszgitter.
Lucrările lui Ion Vlad, de o valoare deosebită, se află astăzi în posesia unor colecţionari particulari şi instituţii fizice din România şi din străinătate, cum ar fi Muzeul de Național de Artă Contemporană, București, România; Muzeul Național de Artă al României, Bucureşti, România (21 lucrări în gips, bronz, piatră artificială, ciment); Muzeul de Artă, Constanţa, România; Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, România; Muzeul de Artă, Timişoara, România (lucrarea Gheorghe Doja, gips).
Despre chemarea sa artistică și despre opera sa, Ion Vlad avea să mărturisească „A cere unui sculptor să-şi explice opera e că şi cum ai cere unui măr să-şi divulge păcatul originar, pe care fructele sale îl ascund. Eu mă simt mai degrabă ca mediator, ca un instrument util în mâinile cuiva, care se află în mine sau în altă parte, iar această mă obligă zi şi noapte să gândesc şi să regândesc materia, nelăsându-mi nici o clipă de răgaz. De fapt, eu cred că sunt discipolul Naturii, predestinat să-l copiez mereu pe Dumnezeu. Şi asta din fragedă pruncie… Ajungând la Paris, în 1965, am experimentat diverse tendinţe, aşa-zis , dar inima nu mă trăgea. Şi când am realizat că, pretându-mă la acest joc, nu făceam altceva decât să bat apa în piuă, practicând estetici nule şi inexistente, atunci m-am întors la surse, am început să mă inspir din mine însumi. Pentru mine, sculptura nu este nici o aventură, nici un joc, pentru o estetică destinată a gâdila sensibilitatea unora, este raţiunea mea de a fi! Şi-n căutările intime şi profunde, care vin de departe şi din profunzime, nu m-am îndepărtat nici o dată de realitate, de OM, de legendele şi de miturile sale. Eu sculptez FIINŢE, nu LUCRURI, OBIECTE sau NIMICURI. Trebuie să ai o motivaţie interioară pentru a trece la acţiune, la actul creaţiei, când momentul cel mai exaltant, al acestui lung şi complicat proces este imprevizibilul finalităţii. Dacă ştii cu precizie destinaţia ajungi cu bine la mal. Conţinutul modelează forma şi focul pasiunii îi da valoarea artistică. Creştin, încărcat de legende şi mituri păgâne… născut pe ţărmurile Dunării, vedeam cum dispăreau valurile şi apăreau altele la orizont, priveam vântul aducând tot ce era „în vânt”. Nu inventezi roata în fiece zi. Şi apoi… dacă doresc să privesc o sculptură aşa cum mi-ar plăcea, îmi fac una. Cei care caută găsesc şi cei care găsesc caută“.
Undeva departe de traiul parizian al marelui artist plastic, în Feteştiul său natal, biograful Emil Druncea, cel ce și-a asumat nobila sarcină de a cerceta viața și opera sa, a vrut să spună oamenilor cine a fost Ion Vlad, pentru ca oamenii să ştie că au un motiv întemeiat de mândrie. Acesta a înfiinţat o asociaţie culturală în memoria sculptorului, dar Feteştiul nu a fost interesat de recuperarea lucrărilor lui Ion Vlad, donate de colecţionari. Acestea puteau fi aduse în România, puse în casa memorială sau într-un muzeu local care să-i poarte numele. „Le-a luat Muzeul Brukenthal din Sibiu. Au fost recuperate din Paris de o familie de români stabiliţi în Germania (Eliza şi Vladimir Cantaragiu – n.r.), care ştiau valoarea lucrărilor“, spune Druncea. Acum, autorităţile din Călăraşi încearcă să-i reabiliteze imaginea, deoarece înainte de Revoluţie era interzis să-i pomeneşti numele. „Din cauza plecării sale a fost văzut ca un transfug. Şi nu numai el, ci şi alţii. Vorbim aici şi despre scriitori care au ales străinătatea, înainte de 1990. Erau scoşi definitiv din memoria comunităţii. Ion Vlad este una dintre cele mai reprezentative figuri ale Călăraşiului. Un veritabil „Brâncuşi din Bărăgan”. Mulţi ani, Călăraşiul şi Feteştiul, locul unde s-a născut sculptorul, au dus o adevărată bătălie pentru a-l asimila”, povesteşte prof. Sorin Danciu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi. Autorităţile locale încearcă acum să facă o reparaţie morală şi vor să aducă o parte din operele sale în Bărăgan. „Întreaga sa creaţie s-ar fi putut pierde după decesul său. O nepoată care a moştenit apartamentul din Franţa a scos în curtea imobilului toate lucrările. Cineva le-a luat imediat şi le-a dus la în târg de artă. Abia acolo s-a aflat ale cui sunt şi cât valorează. Acum sunt în posesia unor colecţionari. O parte din acestea intenţionăm, cu sprijinul Consiliului Judeţean, să le aducem la Călăraşi”, spune Danciu. În Călăraşi, în curtea liceului Mihai Eminescuexistă o singură replică după o lucrarea de-a sa care este expusă în faţa Universităţii din Sorbona-Paris. Este vorba despre capodopera sa, statuia lui Mihai Eminescu, turnată în bronz, de 2,5 metri înălţime, amplasată în oraşul luminii chiar la centenarul naşterii poetului, în iunie 1989.
Cei care l-au cunoscut spun despre Ion Vlad că era vesel, plin de vervă, mare recitator şi iubea femeile. „Dovadă sunt cele trei căsnicii ale sale. Toate soţiile au fost de o frumuseţe răpitoare. Prima a fost actriţă şi poetă, cea de-a doua topmodel, iar ultima, se pare că ar fi fost stewardesă în tinereţe. Nika Gatoski, aşa se numea, era nepoata secretarului general al regelui Carol al-II-lea”, povesteşte scriitorul Emil Druncea, autorul lucrării despre marele sculptor. Şi Ion Vlad provenea dintr-o familie înstărită de boieri din Bărăgan. Bunicii săi fuseseră boieri, iar domeniul lor de la Feteşti se întindea până la malurile Borcei. Chiar dacă a trăit departe de ţară şi s-a întors în România în 1990, artistul povestea mereu cu nostalgie despre Bărăgan. Se declara îndrăgostit iremediabil de locurile natale. „Creştin, plin de legende şi mituri păgâne…născut pe malul Borcei, vedeam valurile dispărând şi noi valuri ridicându-se la orizont. Priveam curenţii trecând şi vântul care lua cu el tot ce era „în aer”. Nu inventezi roata în fiecare zi. …Feteştii este leagănul meu, şerpii de apă suiţi pe maluri mi se păreau colonade spre cer, iar scoicile casa misterelor. Este acolo locul nesfârşitului meu dor….Şi azi „îmi şopteşte bunica” despre fetele din sat care se aruncau în fântâna cu cumpănă pentru a nu fi luate de turci, şi azi „mă uit” în fântâna aceea şi parcă le aud plânsul. Fântâna Fecioarelor!”, spunea artistul. Casa din Feteşti-sat în care a văzut lumina zilei la 24 mai 1920 încă se încăpăţânează să reziste sub vremuri. Scriitorul Emil Druncea, autorul monografiei marelui sculptor român în limba română şi în traducere în limba germană, povesteşte că intenţionează să transforme locuinţa într-o casă memorială. „Din păcate, pentru că nu sunt fonduri, deşi am înaintat memorii inclusiv la Ministerul Culturii, casa riscă să se prăbuşească. O parte din ea a fost vândută unei familii şi renovată, iar cealaltă, aflată în proprietate unei nepoate a artistului care locuieşte în Canada, ar urma să-mi fie donată. Abia peste un an se va realize acest lucru. Până atunci este posibil ca totul să se prăbuşească. Déjà au fost sparte ferestrele şi au fost furate sobele şi ce se mai afla în interior. Păcat că nimeni nu doreşte să se implice şi să salvăm memoria acestui mare artist român”, spunea scriitorul Emil Druncea. Aici a locuit sculptorul până la vârstă de 5 ani, alături de părinţii săi, apoi s-au mutat la Călăraşi. Scriitorul Emil Druncea s-a documentat şi a adunat mărturii despre Ion Vlad mai bine de 15 ani. Scriitorul Emil Druncea a lansat cartea „Ion Vlad-sculptor” pe 17 iunie 2009, la Olteniţa, după ce a prezentat publicului această lucrare la Feteşti şi Călăraşi. Amalia Dincă, profesor şi critic de artă a fost cea care a prezentat structura lucrării: „Cartea este structurată în trei capitole: „Călător printre statui”, „Primele semne” şi „Întregirea rugăciunii”, ultimul fiind capitolul de originalitate şi principal al lui Emil Druncea, care este şi poet. Şi-a dat măsura de a face documentare istorică pentru această lucrare. Ea este una foarte la obiect, una foarte documentată, avem aici colecţionari ai operelor lui Ion Vlad, un tabel cronologic, originile sculptorului, dar cel mai important lucru sunt lucrările pe care noi nu le ştiam şi la care nu aveam acces aici în ţară, sunt lucrări în principal create la Paris, unde şi-a conturat viziunea artistică, pentru că această viziune a lui Ion Vlad este una foarte complexă. De aceea există şi anumite dispute referitoare la maniera stilistică în care marele sculptor a lucrat. Cel mai bun dintre punctele forte al lucrării este prezentarea galeriei Cantaragiu, o familie de iubitori de artă din Germania, de medici, care a cumpărat în mod frecvent lucrări de la sculptorul Ion Vlad. Această galerie reprezintă lucrări de maturitate ale sculptorului, ce interesează pe toţi specialiştii pentru că aici artistul şi-a împlinit viziunea plastică. În această lucrare sunt evidenţiate şi lucrări din ţară-din sectorul public şi care au făcut parte ca viziune de începutul carierei artistice. Important este că Emil Druncea, care nu l-a cunoscut pe Ion Vlad, şi-a luat această plăcută povară de a se documenta asupra acestei personalităţi în adevărata complexitate.”
Pentru a-i cinsti memoria marelui artist, în oraşul Călărași se fac de câţiva ani demersuri pentru înfiinţarea unui muzeu care să poarte numele Ion Vlad. Chiar în fostul sediu al Primăriei va fiinţa un muzeu de artă, la fel ca în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Constanţa. Fostul director al Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi, Marian Neagu, acum pensionat, spune că este tot mai aproape de a-şi vedea visul cu ochii. „Un muzeu de artă este un lucru extraordinar pentru oraşul nostru, idee pentru care am militat încă din anii 80. Mă bucur că încet, încet acest vis prinde contur. Un muzeu nu face decât să înfrumuseţeze comunitatea şi să păstreze vie amintirea celor care au lăsat ceva în urmă“. Lucrările sculptorului Ion Vlad, considerat al doilea ca valoare în lume după Brâncuşi, se află în mare parte în posesia unor colecţionari şi nu au încă o cotă de piaţă stabilită, deşi există voci care spun că una dintre piese s-ar fi vândut cu două milioane de euro. „Deşi este un sculptor foarte aşezat din punct de vedere estetic, operele sale nu au o cotă de piaţă. Nu este stabilită valoarea acestora. Ştiu că cea mai mare parte a lucrărilor sale, desene şi sculpturi, au fost cumpărate de familia de medici Cantaragiu din Germania, mari iubitori de artă, prieteni ai artistului. Au fost cumpărate ca între prieteni, în niciun caz nu s-au plătit sume exorbitante”, spune Amelia Dincă, critic de artă.
Dar despre artist și opera sa putem afla din Dicționar de artă modernă și contemporană apărut de curând la Editura Polirom următoarele: „Animat de un ideal clasic al sculpturii, el face din fiinţa umană eroul întregii sale creaţii. În portrete, studii de nud şi statui, analizează formele umane, reţinând acele aspecte care vorbesc despre armonie şi frumuseţe, despre ceea ce e durabil în realitatea umană, dincolo de incidente, de aparenţe şi acţiuni destructive ale timpului. Într-o perioadă în care viaţa artistică înregistrează cele mai diferite experimente, atât în planul mijloacelor tehnice, cât şi în cel al structurii figurative, sculptorul crede în posibilităţile nelimitate ale corpului uman de a acoperi întreaga gamă a problematicii existenţiale. A realizat monumente în aer liber la Timişoara, Bucureşti, Oneşti, Tokio, Evry-Paris, Monte Carlo, Cergy-Pontoise, Bois-Colombes, Nisa.” (Constantin Prut în „Dicționar de artă modernă și contemporană”, Editura Polirom, Iași, 2015).
Acum, după 1989, când timid încercăm să ne redescoperim valorile, iată că forurile locale din Călărași și Fetești încearcă să reînvie amintirea acestui mare sculptor roman, care a fost Ion Vlad. Tot astfel a existat și în orașul Buftea (jud. Ilfov) o inițiativă – unde sculptorul și artistul plastic Ion Vlad avea atelierul de lucru personal – de a se deschide un mic muzeu dedicat vieții și operei acestui titan. Se cuvenea un strop de amintire pentru cel care a fost şi este unul din cei mai mari sculptori din lume. Din păcate, și de acestă dată au rămas doar inițiativele și proiectele de pe hârtie…
Sursa: ziarulnatiunea.ro
