in

Lacul Razelm, marea cu apă dulce a României

Lacul Razelm este cel mai mare lac românesc, un loc magnific, care sfârşeste sau deschide, depinde din perspectivă priveşti, fabulosul univers al Deltei. Complexul format din câteva limanuri şi lagune este situat la sud de Delta Dunării şi alcătuieşte o oază de linişte şi relaxare accesată de către turişti mai ales în timpul sezonului cald. Lacul cu apă dulce ocupă o suprafaţă imensă, 500 de kilometri pătraţi este suprafaţa sa, după ultimele măsurători.

La momentul actual, Lacul Razelm este o destinaţie perfectă pentru weekend, se ajunge uşor, iar traseul până acolo este deosebit de frumos. Drumul spre Sarichioi(Tulcea) este printe singurele zone din România unde agricultura se mai practică încă ca la carte, lanurile de cereale, pădurile înverzite, lanurile de maci alcătuiesc un orizont greu de descris în cuvinte. Odată ajuns la lac, vei rămâne impresionat de aerul curat şi de mediul natural lăsat să se dezvolte de la sine, fără intervenţii din partea omului. Apa curată şi foarte caldă, mulţimea de păsări, liniştea absolută, toate acestea crează cadrul perfect pentru a petrece un weekend de excepţie.

Pe lac se poate înota, adâncimea maximă a apei este de 4 metri, ceea ce-l face potrivit şi pentru o baie, mai ales în zilele cu temperaturi foarte ridicate. Despre Razelm circulă fel de fel de poveşti în conţinutul cărora este denumit “Lacul ucigaş”, se pare că de-a lungul timpului multe persoane şi-au pierdut viaţa în adâncul apelor. Dacă nu vrei intri în apa lacului, poţi ajunge uşor la Mamaia şi aici te poţi avânta în valurile înspumate.

Foarte populare sunt şi plimbările pe lac cu caiacul, dacă optezi pentru asta trebuie să ştii că ţi se vor deschide mai multe oportunităţi turistice. Te poţi îndrepta spre Insula Popina, rezervaţie naturală strict protejată, considerată a fi fructul interzis din mijlocul lacului. Accesul este strict interzis, dar poţi admira splendida insula de la distanţă, fără să debarci. Traversarea lacului spre Popina nu ar trebui să dureze mai mult de 2 ore, totul depinde de viteza cu care vei mânui caiacul şi de puterea braţelor. Totuşi, efortul merită din plin, este foarte plăcut să vezi cum te apropii uşor, uşor de destinaţia mult râvnită. Peisajul de aici este deosebit, multe stânci, stuf, păsări, în plus puţini se pot lăuda că au ajuns până aici.

Regiunea ce cuprinde Lacul Razelm şi împrejurimile nu este foarte dezvoltată din punct de vedere turstic, însă dacă ajungi în zonă trebuie să te bucuri neaparat de gastronomia locală. Cele mai multe dintre preparate sunt pe bază de peşte, adevărate delicii culinare pe care trebuie să le încerci. Razelm este unul dintre cele mai mari lacuri din lume, un loc deosebit, accesat în ultimii ani şi de către turiştii străini.


Sursa: descoperalocuri.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!