in , ,

Lăpușna, zona cu cel mai curat aer din Europa și al doilea la nivel mondial

Sunt datele deținute de Muzeul de Etnografie din Reghin și cuprinse într-un raport privind potențialul balneoclimateric al Văii Gurghiului, una din cele mai bogate zone din Transilvania și din România la acest capitol, potrivit radiomureș.ro.

Cu toate acestea, potențialul turistic nu este cunoscut, cu atât mai puțin exploatat.

Raportul arată că la o distanță de 58 de km Nord-Est de Lăpușna se află cel mai curat aer din toată Europa, cu cel mai gros strat de ozon, fiind al doilea de acest fel la nivel mondial.

Aici, terapia cu ozon se face prin simplul fapt că respiri, spune proprietara Castelului Regal de la Lăpușna, Claudia Pescari:

„Din informațiile noastre așa se înțelege că aici este unul dintre cele mai groase straturi de ozon din întreaga Europă. Acum, măsurători nu s-au făcut sau eu, cel puțin, nu știu să se fi făcut în ultimii 25 de ani dar am auzit că ar fi cel mai gros strat de ozon din Europa ceea ce înseamnă că ar trebui, cel puțin noi din zonă, să nu mai umblăm în căutarea a fel de aparaturi sofisticate pentru ozonificarea organismului. Simplu, ieși într-un sejur de 4, 5 zile la Lăpușna și te întorci acasă gata ozonificat, prin faptul că respiri și atât.”

Pe lângă aerul tare ce te întâmpină, atunci când ajungi la Lăpușna, liniștea deplină este al doilea element care domnește aici. Prea multă liniște i-a alungat însă pe călugării mănăstirii de aici.

Construită în urmă cu 20 de ani, mănăstirea deține una din cele mai vechi și pitorești biserici de lemn din zonă, ce datează din 1779 și care a aparținut mult timp Casei Regale ce venea adesea aici la Castelul de Vânătoare. Singurul călugăr rămas acum este preotul stareț, Arsenie Boariu:

„În 1997 s-a înființat mănăstirea, mănăstire de călugări dar deocamdată sunt eu singur care am grijă de mănăstirea aceasta. Sunt slujbe în sărbători, praznice. Sunt cam aceeași oameni care vin, cu mici excepții. Călugării care au fost până acum aici n-au stat, poate pentru că nu s-au adaptat liniștii de aici. Nu toți pot suporta liniștea. Nu sunt antrenați, nu sunt experimentați și atunci liniștea care este aici, efectiv i-a alungat.”

Lăpușna este situată la 72 de km de Tîrgu-Mureș, la capătul Văii Gurghiului. Principalele obiective turistice sunt castelul Regal de Vânătoare, Mănăstirea și Biserica cu hramurile Sfântului Nicolae și al martirilor Brâncoveni, dar și o păstrăvărie.


Sursa: https://www.activenews.ro/

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!