Laurențiu Barbu
de Prof. VASILE DUMA
”VIAGGIO CURIOSO-SCIENTIFICO-ANTIQUARIO PER LA
VALACHIA, TRANSILVANIA E UNGHERIA FINO A VIENNA”-FATTO DA DOMENICO SESTINI, FIRENZE 1815
Cӑlӑtor pasionat, Domenico Sestini urmӑreşte sӑ surprindӑ în jurnalul sӑu cele mai diverse aspecte ale provinciilor strӑbӑtute, de la ospitalitatea dacilor moderni şi a ungurilor(“l`ospitalità dei moderni Daci e degli Ungaresi”), câteva obiceiuri, produsele miniere, cele saline, de istorie naturalӑ şi” multe alte curiozitӑţi”(“e molte altre curiosità”).
”Descrizione del viaggio dell`anno 1780” cuprinde impresiile prilejuite de cӑlӑtoria începutӑ în Bucureşti în ziua de 27 mai 1780 şi terminatӑ la 13 iulie, odatӑ cu pӑrӑsirea Budapestei, îndreptându-se spre Viena. Prima localitate pe care o viziteazӑ este Cotroceniul, “un` ora distante dalla cità”-“la o orӑ depӑrtare de oraş”. Cotroceniul era la vremea respectivӑ “un monistero greco”, fondatӑ de Şerban Vodӑ din familia Cantacuzinilor, în amintirea pericolului din care s-a salvat, ascunzându-se în pӑdurea care era pe locul actualei mӑnӑstiri(“…in memoria del pericolo, dal quale si era salvato, con nascondersi nel bosco, ch`allora esisteva nel luogo, dove si è il monistero.”-[p.3]- ”…în amintirea pericolului din care s-a salvat, ascunzându-se în pӑdurea care pe-atunci se gӑsea în locul unde este mӑnӑstirea”). Pe când era logofӑt, Şerban intrӑ în conflict cu domnitorul ţӑrii şi, fiindcӑ acesta voia sӑ-l omoare, se ascunde în pӑdure timp de mai multe zile, dupӑ care, ajungând la malul Dunӑrii, ia legӑtura cu un prieten turc, care îi promite cӑ, dacӑ ajunge mare-vizir, îl va pune domnitor. Într-adevӑr, acesta ajunge mare-vizir şi îşi ţine cuvântul, Şerban fiind pus domnitor. Locul pe care se aflӑ Cotroceniul se numeşte Lunca, iar pӑdurea nu mai existӑ, fiind distrusӑ “per consumi degli abitanti, il quale è sempre immense e specialmente in tempo d`inverno, mediante i gran freddi che vi regnano e che si sentono.”[p.5]-(“pentru consumul locuitorilor, care e mare, mai ales în timpul iernii, datoritӑ frigului mare care domneşte şi se simte acolo”) Pӑdurile, spune autorul, în Valahia multe sunt distruse şi tӑiate în orice anotimp(“vengono questi molto danneggiati e tagliati in tutte le stagioni”[p.5].
Continuând descrierea cӑlӑtoriei, dupӑ Cotroceni întâlneşte în satul urmӑtor câteva familii de ţigani, dintre cei numiţi “rӑtӑcitori”(“Erranti”), al cӑror mod de viaţӑ îl schiţeazӑ în câteva rânduri:”L`equipaggio di ciascheduna famiglia consisteva in un meschino carro, in una tenda, con la quale formano una specie di casa per dormirvi la notte, e per ricoverarvisi in tempo di pioggia. Fanno lavori di ferro, e altre cose simili, e vanno da un luogo ad un altro, il più delle volte saccheggiano e rubano alle occorrenze.”[p.9](“Echipajul fiecӑrei familii constӑ într-o cӑruţӑ mizerabilӑ, într-o pânzӑ, din care fac un fel de casӑ pentru a dormi noaptea şi pentru a se adӑposti pe timp de ploaie. Se ocupӑ cu prelucrarea fierului şi alte lucruri asemӑnӑtoare şi merg dintr-un loc în altul, de cele mai multe ori jefuiesc şi furӑ la întâmplare”).
În Floreşti, “un miserabile villaggio”, aşezat pe malul râului numit Rӑstoaca ce se varsӑ în Dâmboviţa, poposesc la o familie de boieri, în a cӑror casӑ ruinatӑ, cu greu gӑsesc o camerӑ ca sӑ se odihneascӑ(“vi è la loro casa signoriale, ma del tutto in rovina a tal segno, che appena trovammo in quell vasto edifizio una camera per potere stare a ricovero, e ciò per effetto di troppa luce.”[p.11];”acolo e casa lor moşiereascӑ, dar toatӑ o ruinӑ în aşa mӑsurӑ, încât abia am gӑsit în acel vast edificiu o camerӑ pentru a putea sta la adӑpost, şi asta datoritӑ luminii prea multe”.).I se pare curios faptul cӑ toate casele boierilor sunt la fel(“É curiosa poi l`uniformità delle case di campagna”-“ E curioasӑ apoi uniformitatea caselor de la ţarӑ”), trӑgând de aici concluzia cӑ aceştia au mai curând spiritul imitaţiei, decât cel al invenţiei(“tra di loro ritrovasi lo spirito d`imitazione, e non il talento dell`invenzione.”[p.11]-“la ei se regӑseşte spiritul de imitaţie şi nu al talentului de a inventa”).
O astfel de casӑ aratӑ în felul urmӑtor:”É già un gran recinto quadro di muro, costruitto tutto di mattoni, in mancanza di pietra per tali pianure: nel mezzo a questo resta piantata la loro casa, in croce per lo più, e sul gusto chinese, ricoperta con un tetto fatto a gran padiglione, composto in vece d`embrici, e tegole, di piccolo tavolette, regoli, e tramezze(…). Le scale poi della casa restano sempre fuori, e le quali mettono i un verone scoperto, e dal quale si ha l`ingresso nel primo e unico piano della casa…”[p.11];(“Este o incintӑ mare cu pereţi, construitӑ în întregime din cӑrӑmidӑ, în absenţa pietrei, fiind câmpie: în mijlocul acesteia se aflӑ casa, în cruce cel mai adesea, şi dupӑ modelul chinez, cu un acoperiş ca un pavilion mare, din ţigle, şindrile, rigole şi despӑrţitori(…). Scӑrile casei sunt întotdeauna afarӑ şi duc într-o verandӑ neacoperitӑ, din care se intrӑ în primul şi unicul nivel al casei”) Scӑrile sunt de obicei din lemn, dar pot fi şi din piatrӑ, adusӑ de la munte. Înaintea casei este un loc întins(“una grande e spaziosa piazza”), unde se gӑsesc diverse construcţii mai mici, pentru slugi, grajduri pentru cai şi porci, pentru pӑsӑri şi pentru pӑstrarea porumbului.
Dupӑ ce trec pe un pod de lemn peste râul Argeş, despre care spune cӑ este bogat în pulberea de aur care se gӑseşte în nisipul sӑu şi care este cӑutat de cӑtre ţigani pentru a-l duce ca tribut la curtea domnitorului(“e ricco per la paglietta d`oro che vi si trova fra la sua arena e la quale viene cercata dagli zingani, per portarla in tribute alla corte dell principe di Valachia”[p.14]- “şi bogat în pulberea de aur care se gӑseşte acolo în nisip şi care este cӑutat de ţigani, pentru a-l duce ca tribut la curtea domnitorului Valahiei”), autorul remarcӑ terenul din jur semӑnat cu porumb, una dintre principalele culturi agricole a locuitorilor, care le asigurӑ subzistenţa, cӑci grâul este în întregime transportat la Dunӑre din ordinul domnitorului la cererea Porţii de la Constantinopol. Modul de a semӑna porumbul constӑ în a pune trei-patru sau mai multe boabe într-o gropiţӑ, pe rând, la un braţ distanţӑ una de alta(”La maniera di seminarlo(…) consiste nel mettere tre, quarto o più granelli in una fossetta a filari, distanti l`una dall`altra un braccio”[p.15]-“ modul de a-l semӑna(…) constӑ în a pune trei, patru sau mai nulte boabe într-o gropiţӑ pe rând, la un braţ depӑrate una de alta” ), iar dupӑ ce a rӑsӑrit şi a ajuns la o anumitӑ înӑlţime îl sapӑ, tӑind totodatӑ plantele mai puţin dezvoltate, lӑsându-le pe cele mai viguroase(“allora i rustici si accingono ad andare a zappettare la terra, sbarbare le piante più deboli, e quelle difettose, e lasciare le più vigorose”[p.15]-“ atunci ţӑranii se pregӑtesc şi merg sӑ sape pӑmântul, taie plantele mai puţin dezvoltate şi cele bolnave, şi lasӑ pe cele viguroase”). Fiecare familie seamӑnӑ o suprafaţӑ mare cu porumb, cӑci de regulӑ nu mӑnâncӑ pâine din grâu, dar fac mӑmӑligӑ, care este hrana lor zilnicӑ(“ed è questo il loro quotidiano nutrimento”).
Într-o foarte interesantӑ notӑ de subsol, autorul dӑ detalii despre mӑmӑligӑ, modul de pregӑtire şi importanţa ei ca aliment de bazӑ pentru locuitori:”Si fa la Mammaliga nella seguente maniera. Si bolle l`acqua in un gran pajolo, o caldaja, e allora vi si getta la farina di grano turco a proporzione della massa d`acqua, o della quantità che se ne vuol fare, e si principia a dimenare con un gran bastone fin`a tanto che venga a consistenza, come la polenda di farina di castagne, e la quale si conserva pur in casa, tagliandone con un filo quella porzione che uno ne può mangiare, e quasta si chiama Mammaliga Kruda, mangiandola i rustici in luogo di pane:si suole pure schiacciarla, e renderla dura e la gente la mangia allora con un poco di carne, o di pesce, ma comunemente si prepara, o con latte, con cacao, con crude cipole o aglio, ovvero con lenti e fave, ed è tutto ciò che si può impiegare nel prepararla. É migliore poi, quando è cotta nel latte, che nell`acqua. Ma si chiama Mammaliga Bojeraska, allorchè è fritta in padella con burro ed è propriamente buona, come quasi la polenda dei Lombardi fatta parimente con farina di formentone.”[p.15-16](“ Mӑmӑliga se face în felul urmӑtor. Se fierbe apa într-un ceaun mare sau cazan, şi acolo se aruncӑ fӑina proporţional cu cantitatea de apӑ sau cantitatea pe care doresc sӑ o facӑ, şi încep sӑ mestece cu un baston mare pânӑ cînd ajunge la consistenţa ca a mӑmӑligii din fӑinӑ de castane, şi care se pӑstreazӑ în casӑ, tӑindu-se cu o aţӑ bucata pe care o poate mânca un om, şi aceasta se numeşte “mӑmӑligӑ crudӑ”, pe care o mӑnâncӑ ţӑranii în loc de pâine: se obişnuieşte şi sӑ se zdrobeascӑ şi oamenii o mӑnâncӑ atunci cu puţinӑ carne sau peşte, dar în mod obişnuit se pregӑteşte fie cu lapte, cu cacao, cu ceapӑ crudӑ sau usturoi, sau cu linte şi fasole, şi în toate modurile în care se poate folosi. E mai bunӑ apoi, când e fiartӑ în lapte, decât în apӑ. Dar se numeşte “mӑmӑligӑ boiereascӑ”, când este prӑjitӑ în tigaie cu unt, şi e chiar bunӑ, aproape ca mӑmӑliga celor din Lombardia, fӑcutӑ din fӑinӑ de porumb”).
Cӑlӑtoria nu este însӑ lipsitӑ de neplӑceri, cum ar fi popasul fӑcut într-un sat din Vlasca, unde petrec noaptea într-un mod mai puţin plӑcut, datoritӑ numӑrului mare de purici(“ passammo la notte un poco male, riguardo ad un gran numero d`insetti, che anco in valaco “purici” si chiamano”[p.16]-“ am petrecut noaptea puţin cam rӑu, datoritӑ numӑrului mare de insecte, care încӑ în valahӑ<<purici>> se numesc.” ). Vizitând satul, observӑ cӑ sunt mai multe biserici şi douӑ-trei case boiereşti, în timp ce casele ţӑranilor sunt nişte colibe mizerabile(“Quelle dei rustici consistono, al solito in miserabili capanne”). În grӑdinile lor vede cӑ aceştia cultivӑ bob, mazӑre, varzӑ şi tutun, dar şi plante medicinale ca tilia(tei), corylus avellana(alun), mespilus crataegus(pӑducel), laur, turiţӑ, spiraea filipendula(creţuşcӑ), o plantӑ foarte abundentӑ pentru aceste locuri.
-Va urma-
