Limba, portul, obiceiurile şi ocupaţiile românilor în vechi scrieri ale unor autori strӑini. II

de Prof. VASILE DUMA

”VIAGGIO CURIOSO-SCIENTIFICO-ANTIQUARIO PER LA

VALACHIA, TRANSILVANIA E UNGHERIA  FINO A VIENNA”-FATTO DA DOMENICO SESTINI, FIRENZE 1815

Urmând cursul Argeşului, dupӑ ce pӑrӑsesc câmpia nisipoasӑ, la satul Pietroaia vӑd de la o oarecare distanţӑ colinele cultivate cu viţӑ de vie, deşi solul este nisipos şi plin de pietriş (“il composto delle quali era tutto sabbia con piccole pietruzze brecciate”),  presӑrate pe alocuri cu pâlcuri de pӑduri, printre care se vӑd  mici sate sau casele celor care pӑzesc viile(“case di vignajuoli, per custodire le vigne”).

            O prezentare detaliatӑ făcută Piteştiului, la vremea respectivӑ un oraş cu 250 de locuinţe, cu şapte biserici mici şi câteva mӑnӑstiri, dar şi diverse case boiereşti, aşezat pe o colinӑ, fiind sediul administrativ al districtului Argeş, condus de doi ispravnici şi slujitorii lor, care au obligaţia de a pӑstra ordinea, sӑ judece cauze civile, sӑ strângӑ taxele şi sӑ le trimitӑ la visteria domnitorului.

            Cu ocazia unei plimbӑri prin oraş, observӑ cӑ la fiecare poartӑ erau douӑ ramuri de fag, puse la sӑrbӑtoarea Sf.Gheorghe, pentru un an bogat, obicei practicat de toţi românii(“ad ogni porta delle case vi erano dur rami di faggio, ch`erano stati piantati per la festa di san Giorgio, per augurio e buono proseguimento dell`anno, il che viene praticato da tutti i Valachi”[p.16]-“ la fiecare poartӑ erau douӑ ramuri de fag, care au fost puse pentru sӑrbӑtoarea Sf.Gheorghe, pentru urare şi un an bogat, obicei care este practicat de toţi valahi”).

Boierii obişnuiesc sӑ ţinӑ mulţi slujitori în serviciul lor, mai ales ţigani, care sunt adevӑraţi sclavi şi este un semn de mândrie pentru ei sӑ iasӑ din casӑ însoţiţi de treizeci dintre aceşti slujitori, de cele mai multe ori prost îmbrӑcaţi, cu haine unsuroase(“É una magnificenza ed un grande apparato di uscire fuori delle loro case, corteggiati da una trentina di questi individui, che sono per lo più mal vestiti e calzati, non che sporchi e sudici, e con abiti unti e bisunti…”[p.25]-“E un semn de mândrie şi de bogӑţie de a ieşi din casele lor înconjuraţi de treizeci din aceşti indivizi, care sunt mai ales prost îmbrӑcaţi şi încӑlţaţi, murdari şi asudaţi şi cu haine unsuroase” ). Autorul crede cӑ boierii se folosesc de aceşi servitori, deoarece sunt uşor de ţinut, nu-i costӑ aproape nimic, atât în ceea ce priveşte îmbrӑcӑmintea(“se non che vengono rivestiti una volta all`anno”-“sunt îmbrӑcaţi o datӑ pe an”), cât şi plata(“non hanno alcun salario”-“Nu au niciun salariu”). Iar dacӑ sunt eliberaţi, rareori primesc ceea ce li se cuvine, neavând  niciun aliment de pus pe masӑ, afarӑ de mӑmӑligӑ şi apӑ(“se poi sono liberi, raramente ricevono quello che è stato convenuto, non avendo per vitto, se non gli avanzi della tavola, che sono pocchi, oltre la loro Mammalika, e acqua per bevere”[p25]-“apoi, dacӑ sunt eliberaţi, rareori primesc ceea ce au convenit, neavând ca aliment, decât resturi de la masӑ, care sunt puţine, în afarӑ de mӑmӑligӑ şi apӑ de bӑut”.).

            O altӑ curiozitate care îi atrage atenţia la aceşti oameni(“osservammo un uso curioso di questi popoli”-“am observat un obicei curios la aceşi oameni”), este expunerea unui cap de bou într-un par(“una testa di Bove inalzata in trionfo sopra un palo, oppure cosi posta, come se l`animale avesse commesse qualche delitto”[p.26]-“o cӑpӑţânӑ de bou înfiptӑ într-un par sau pusӑ ca şi cum animalul ar fi comis vreo crimӑ” ), atunci când acesta a murit de o oarecare boalӑ, pentru a nu se mai îmbolnӑvi şi alte animale(“tutte le volte che un bove, od altro capo di bestiame muore di qualche malattia, costumano tagliargli la testa, e di esporla in tal guisa, affinchè non vengano gli altri dell`istessa mandra, o gregge, a soffrire o ad avere un`eguale sorte”[p.26]-“de fiecare datӑ când un bou sau alt animal moare de vreo boalӑ, obişnuiesc sӑ-i taie capul şi sӑ-l expunӑ în acest fel, astfel încât altele din aceeaşi turmӑ sӑ nu se îmbolnӑveascӑ şi sӑ aibӑ o soartӑ asemӑnӑtoare”).

            Fin observator al locurilor pe care le parcurge,  autorul  se opreşte şi asupra florei, enumerând diverse plante şi remarcând cӑ numele multora dintre ele se regӑsesc în cele latine:” Se si fan attenzione alla nominazione dei nomi valachi, osserveremo che la parola Latina ritrovasi quasi sempre nella loro lingua; come Feriga è Filix, e Ziperiga è Ciperus”[p.27]: “Dacӑ suntem atenţi la denumirea în limba românӑ, vom observa cӑ se regӑseşte cuvântul latin aproape întotdeauna în limba lor; astfel, feriga este felix, ţiperiga este ciperus”.

            Lӑsând în urmӑ Piteştiul, dupӑ 7 ore de mers, ajung la Curtea de Argeş “abitata più dagli Zingani, che dai Valachi”[p.27]-“ locuitӑ mai mult de ţigani decât de valahi”), fiind un loc domnesc(“un luogo Domnescu, cioè appartenente al principe”[p.28]). Casele sunt formate dintr-o singurӑ camerӑ(“tutto l`interno delle medesime non consiste se non in una sola stanza a pian terreno”[p.28]-“ interiorul acestora nu constӑ decât într-o singurӑ camerӑ la parter”), fiind realizate din trunchiuri de copaci, puşi în aşa fel încât aerul sӑ nu pӑtrundӑ printre ei(“Sono queste tessute di grossi tronchi d`albero, e posti l`uno sopra l`altro come una gabbia, e messavi indi della mota tra gli interstizi dei medesimi affinchè l`aria non penetri tanto dentro”[p.28]-“Acestea sunt fӑcute din trunchiuri groase de copaci puşi unul peste altul ca o cuşcӑ şi golurile dintre ele sunt umplute cu noroi, astfel încât aerul sӑ nu pӑtrundӑ înӑuntru”). Aproape toţi locuitorii sunt guşaţi, atât bӑrbaţi, cât şi femei, datoritӑ faptului cӑ sunt obligaţi sӑ bea apӑ din Argeş în lunile martie, aprilie şi mai (“Di più gli abitanti quasi tutti si trovano con il Gusciazu, cioè con il Gozzo, tanto uomini, che donne, e questo vien loro, allorchè sono obbligati a bevere nei mesi di marzo, aprile e maggio, dell`acqua del fiume Argis, che scorre di sotto la loro città: per altro si beve in generale acqua di fontana”[p.28]-“Aproape toţi locuitorii sunt guşaţi, adicӑ au guşӑ, atât bӑrbaţi, cât şi femei, şi asta se întâmplӑ, fiindcӑ sunt obligaţi sӑ bea în lunile martie, aprilie şi mai apӑ din râul Argeş, care curge mai jos de oraş: totuşi, în general se bea apӑ din fântânӑ.” ).

            Popasul la Mӑnӑstirea Argeşului îi oferӑ autorului ocazia de a descrie monumentul(“uno dei celebri non per la sua bellezza, ma per la sua grandezza”[p.29]-“ unul renumit nu pentru frumuseţea, ci pentru mӑrimea sa”), deteriorat în mare mӑsurӑ, având nevoie de restaurӑri:

            “Tutta la chiesa è fatta con pietra arenaria, e di quando in quando per spartimento, o divisione, vi sono delle strisce di marmo bianco.          

            É fatta già in croce, ed elevate con due cupole, essendo sostenuta la prima da dodici colonne di marmo greco, e la seconda da altrettanti pilastri di pietra arenaria: le pareti sono tutte storiate con santi dipinti a lunghi musi, come sono tutte le chiese di Valachi; il pavimento poi è di marmo bianco, che so osserva anzi impiegato in varie alter parti di tutto l`edifizio, il che dovette molto costare per farlo trasportare dale parti della Grecia.

            Nelle pareti della chiesa sono dipinti pure i primi Vaivodi con le loro mogli e i quali fecero la loro residenza in Argis, restandovi tuttavia la loro corte o palazzo, ma rovinato; una tal chiesa fu fatta edificare da Gio: Najgoi Voda, e il quale è dipinto con sua moglie, e anco seppellito secondo le iscrizioni che vi esistono.”[p.29-30]. (“Biserica în întregime este fӑcutӑ din gresie, şi, din loc în loc, pentru compartimentare sau împӑrţire, sunt  bucӑţi de marmurӑ albӑ. E fӑcutӑ în cruce şi înӑlţatӑ cu douӑ cupole, fiind susţinutӑ prima de douӑsprezece coloane de marmurӑ greceascӑ şi a doua de mai mulţi pilaştri din gresie: pereţii sunt toţi împodobiţi cu sfinţi pictaţi cu feţe lungi, ca în toate bisericile valahilor; pardoseala este din marmurӑ albӑ, care se poate vedea şi în alte pӑrţi ale edificiului, ceea ce trebuie sӑ fi costat mult pentru a o transporta din pӑrţile Greciei.  Pe pereţii bisericii sunt pictaţi şi primii voievozi cu soţiile şi care au avut reşedinţa în Argeş, acolo gӑsindu-se întreaga lor curte şi palatul, dar ruinat; o astfel de bisericӑ a fost construitӑ de Ioan Neagoe  Vodӑ, care este pictat cu soţia şi îngropat, dupӑ cum spun inscripţiile, care încӑ existӑ”). 

            Preoţii mӑnӑstirii oficiazӑ atât în limba greacӑ, cât şi în românӑ(“I Popi di un tal monistero uffiziano tanto in greco, che in valaco nell`istesso tempo”-“Preoţii unei astfel de mӑnӑstiri oficiazӑ atât în greacӑ, cât şi în valahӑ în acelaşi timp”), cӑlugӑrii ţin şcoalӑ, fiind consideraţi învӑţaţi cei care ştiu sӑ citeascӑ:”É ben vero, che i monaci tengono scuola, e passa per dotto chi sa leggere: vi erano pure dei giovani per essere ascritti nell`albo ecclesiastico, facendo le funzioni di cherico.”[p.33]-“E foarte adevӑrat cӑ aceşti cӑlugӑri fac şcoalӑ şi este considerat învӑţat cine ştie sӑ citeascӑ: acolo sunt şi tineri pentru a fi înscrişi în registrul ecleziastic, fӑcând serviciul de cleric”.

            Un astfel de loc este plin de miere şi cearӑ, cerealele fiind semӑnate numai pe alocuri(“il grano o fromento non era seminato se non in piccolo partite”-“ grâul sau cerealele nu sunt semӑnate decât pe parcele mici”). Vorbind despre miere şi cearӑ, autorul simte nevoia sӑ descrie modul cum sunt crescute albinele în Valahia:

“La pratica d`allevare in Valachia le api è semplice: essendo l`inverno molto freddo, è uso porre sotto terra gli alveari, e ricoprirli per essere le api garantite con lasciarvi una porzione di miele: a primavera si disoterrano e si mettono fuori; allorchè sciamano, per radunarle, è uso anco appresso questi rustici di battere del ferro, e fare dello schiamazzo per riunirle insieme, e allorchè lo sciame è unito, allora prendono della paglia, e lo affumicano o lo stordiscono col fiumo di paglia, per farlo cadere nell`alveare.”[p.33]-“ Practica de a creşte albine în Valahia e simplӑ: fiind iarna foarte friguroasӑ, se obişnuieşte sӑ se punӑ sub pӑmânt stupii şi sӑ-i acopere,  pentru a fi albinele protejate, lӑsându-le o cantitate de miere: primӑvara, se dezgroapӑ şi se pun afarӑ; apoi roiesc; pentru a le aduna se obişnuieşte la aceşti ţӑrani sӑ batӑ în fier şi sӑ facӑ gӑlӑgie pentru a le strange laolaltӑ, şi, când roiul este strâns, atunci iau fân şi le afumӑ sau le ameţesc cu fum de fân, pentru a le face sӑ cadӑ în stup.”

            Trecând prin tot mai multe sate în drumul cӑtre Transilvania, era inevitabil sӑ nu-i atragӑ atenţia  şi casele ţӑranilor, nişte “colibe sӑrӑcӑciose(“miserabili capanne”), dar şi bisericile(“Nel villaggio evvi pure una meschina chiesa, con alcuni popi”[p.36]-“În sat existӑ şi o micӑ bisericӑ, cu nişte popi”). Este însӑ încântat de peisajul muntos, pe care încearcӑ sӑ-l descrie:”ripassare il fiume, e rientrare nel vero sentiero, ch`era in mezzo ad alte montagne ricoperte di folti e alti fagi, con più dell`acer platanoides , campestris, e tatarica, di salix caprea, e di alberi di crataegus, ben grossi, che essendo in fiore, imbalsamavano l`ari,.”[p.37]-“ trecând din nou râul şi apucând-o pe drumul bun, care se afla în mijlocul unor munţi acoperiţi cu fagi groşi şi înalţi, cu mulţi arţari, jugari şi caprifoi,  salcie cӑpreascӑ şi pӑducel, destul de mari, care fiind înfloriţi, îmbӑlsӑmau aerul”. Nu-i scapӑ nici numele munţilor, pe care încearcӑ sӑ le transcrie ca în limba românӑ, deşi întâmpinӑ numeroase dificultӑţi:”Buceccio, Proava, Monte Bobol, Lavta, Pietros, Muntelelui, Krai, Buseo, Istizza, Orso.

La Câineni, sunt nevoiţi sӑ traverseze Oltul cu o barcӑ, condusӑ de ţigani, impresia fiind asociatӑ cu cӑlӑtoria pe miticul Styx:”Questo fiume è qui navigabile, ed è ben largo e grosso. Evvi pure una barca per passarlo, guidata da Zingani, che per la forma della medesima e per il brutto aspetto dei barcajoli mi pareva di essere in vivis a passare lo Stige, e guidato dai subalterni di Caronte.”[p.40]-“Acest râu este aici navigabil, şi e foarte lat şi mare. Existӑ acolo totuşi o barcӑ pentru a-l trece, mânatӑ de ţigani, care datoritӑ formei şi a înfӑţişӑrii urâte a barcagiilor mi se pӑrea de a trӑi pe viu trecerea Styxului, condus de slujitorii lui Charon”

-Va urma-