Laurențiu Barbu
Ai vizitat mănăstirea Corbii de Piatră? Atunci ți-o vei aminti, fără îndoială, întreaga viață! N-ai vizitat-o, încă? O poți înscrie pe lista acelor obiective al căror prag trebuie neapărat să-l treci. Pentru că se merită! Mânăstirea Corbii de Piatră se numără, cu siguranță, printre ansamblurile unice în România. Așezământul se află în județul Argeș, comuna Corbi, satul Jgheaburi. Încăperile sale, modelate cu trudă în stânca dură și-n zgomot viu de daltă și ciocan, se aseamănă, într-o bună măsură, celor de la Bozioru, județul Buzău. Cei care au avut șansa de-a vedea vestigiile din Cappadocia (Turcia) or să remarce, păstrând proporțiile, similitudinile existente între refugiile creștine săpate în stâncă în acea zonă și mănăstirea argeșeană.
În mod evident, vechimea acestui lăcaș, pentru făurirea căruia omul a trebuit să lupte din greu cu stânca, este mult mai mare decât vârsta primelor consemnări existente în actele cancelariilor domnești. Numai pictura sa are o vechime de vreo șapte secole. În documentele ce-au ajuns până la noi, așezământul monahal apare consemnat prima dată pe la 1512.
Hrisoavele spun că, pe la începutul secolului XVI, Magdalina, o femeie de neam boieresc, rânduiește din nou o obște mănăstirească în acele locuri, străbătute de către Râul Doamnei. La acel moment, lăcașului îi fusese atribuită menirea de mânăstire de maici, însă nu după multă vreme locul acestora a fost luat de călugări. Despre Magdalina, călugărița care a repus în valoare așezământul la început de secol XVI, se afirmă că ar fi fost înrudită cu domnitorul Neagoe Basarab.
Pe stâncă, sus de tot, se află o cruce cioplită din piatră, ce străjuiește locurile de peste trei veacuri. Biserica a fost concepută cu două altare, lucru nemaiîntâlnit printre lăcașurile de cult de pe meleagurile noastre. În secolul XIX au fost efectuate unele modificări, inclusiv spargerea zidului ce separă cele două altare. Ulterior, în același veac, s-a năruit un perete, chiar în timpul slujbei dedicate Învierii Domnului. Ca prin minune, nimeni n-a avut de suferit și nu după multă vreme a fost făurit, în loc, un zid trainic, din piatră.
Cândva, a fost formulată opinia că unul dintre altarele bisericii de sub colosala stâncă servea la oficierea slujbei creștin-ortodoxe iar celălalt ar fi fost rezervat slujbelor catolice, dar stilul de amenajare și ornamentație unitar face ca această ipoteză să nu stea în picioare. Despre vechea trapeză, săpată în masiva temelie a stâncii, se spune, în popor, că era folosită și pentru judecarea unor pricini, atunci când domnitorul poposea la mânăstire. Erau vremuri în care domnul țării era cel dintâi dintre judecători. Iar mănăstirea, deși mică, făcea parte din tagma mănăstirilor domnești!
Multe se spun, dar un lucru e sigur: mai ușor ar fi să fie cioplită în stânca cea dură încă o mânăstire aidoma, numai și numai cu uneltele folosite de străbuni, decât să se precizeze când anume a debutat viața spirituală în aceste locuri. Stânca de la Corbii de piatră poartă încă, în trupul său bătut de vânt și spălat de ape, pecețile creștinismului, dar și semnele unor credințe și ritualuri uitate.
Printre cunoscători și pasionații de istorie, unii susțin că munca cioplitorilor a fost începută cu „doar” câteva secole în urmă. Alții afirmă că locul avea o semnificație importantă încă din străvechime, când asceții cultului zamolxian scrutau seninul Cerului în căutarea sensurilor vieții. Adevărul? Îl știe Cel de Sus!
Tomi Tohăneanu
Sursa: cunoastelumea.ro
