Tradiții cu măști românești

Avem tradiții multe și diferite și asta ne face să iubim și mai mult țara care ne este casă și mamă. Tradițiile noastre sunt purtate chiar și peste hotare de români ce-și iubesc patria.

Masca a fascinat dintotdeauna omenirea. Ca și în alte culturi, măștile folosite în tradițiile românești sunt obiecte interesante și pline de semnificații.

Masca se folosește în diverse obiceiuri încă din vremuri imemoriale, mai ales în practicile carnavalești. Dincolo de faptul că măștile sunt obiecte care trezesc atât râsul, cât și frica, ele reprezintă o lume arhaică, ale cărei rădăcini se află în gândirea tradițională.

Fiecare mască are un anumit specific, în funcţie de ritualul la care va fi folosită. Unele măşti erau efectiv hidoase, pentru că dinţii erau făcuţi din gheare de găină sau de curcan. ”Să-l râcâie pe piept, ca găina când scurmă”, susţineau cei care creau astfel de măşti. Practic, localnicii se gândeau că astfel masca căpăta puterea necesară pentru a alunga duhurile rele.

După ce jucau masca, ea era lovită de ”mascaţi” cu bâtele în afara hotarelor satului şi apoi i se dădea foc. Localnicii gândeau că, în contactul cu duhurile rele, acestea se puteau pune pe mască şi atunci păstrând-o în casă, te-ai fi expus răului.

Măștile tradiționale românești reprezintă animale reale sau fantastice, personaje din lumea cotidiană sau imaginară. Masca se utilizează în  cadrul unor obiceiuri, ritualuri sau dansuri ritualice, în funcție de momentul anului și de calendarul popular. Printre cele mai cunoscute măști populare se numără cele specifice tradițiilor de iarnă: capra, ursul, cerbul.

Aceste măști animaliere sunt adesea însoțite de un alai de dansatori care poartă și ei măști antropomorfe: moși, babe, doctori, polițiști, preoți etc. Masca poate însemna numai acoperirea capului sau purtarea unui costum întreg, dar asta depinde de amploarea și semnificația momentului.

De exemplu, măștile se foloseau și la ritualuri funerare. Unul dintre acestea, dispărut astăzi și conservat numai de către ansamblurile artistice, se numea Chipărușul. Tradiția spune că măștile funerare aveau rolul de a alunga moartea.

În perioada când se lasă Postul Paștelui, sunt cunoscute carnavalurile din județul Caraș-Severin. Conform expresiei italiene ”A carnevale tutto vale”, în localitatea Bănia are loc sărbătoarea Cornilor în care ordinea firească a lumii este răsturnată.

Timp de două zile, bărbații din sat se maschează și simulează o nuntă în toată regula: cu mire, mireasă, oaspeți care imită personaje celebre din cotidianul românesc, dar nu numai. Tabloul nunții respectă întreg ritualul, iar comunitatea se pregătește cu mare fast pentru acest moment.

Măştile care atrăgeau bunăstarea, cum ar fi masca de paparudă, cele care invocau ploaia, sunt extrem de frumoase. La ritualuri cum ar fi drăgaica, participanţii se îmbrăcau în boz, ce reprezenta un veşmânt realizat din diverse soiuri de plante.

Şi măştile folosite la ritualurile de înmormântare aveau altă structură, în sensul că nu aveau coarne, ca cele folosite pentru alungarea răului. Toate aceste măşti trebuiau să fie albe, de bătrâni, iar ele erau inexpresive şi se foloseau în ultima seară de priveghi.

”Când nimeni nu se aştepta, veneau mascaţii la priveghi şi se considera că sunt strămoşii, care vin să preia sufletul mortului, care rămânea undeva, sub forma unui fluture sau păsări, iar ei trebuiau sa-l ia, ca să nu vină după el duhul rău”, povesteşte Paul Buţa.

”Mascaţii” înconjurau de trei ori casa cu bâte în mână, făcând zgomote într-un joc ritmat din picioare. Se făcea apoi un foc mare, iar fiecare din ”mascaţi” sărea peste foc, ca să se purifice. Ba mai mult decât atât, ”mascaţii” se legau între ei cu o funie, pentru ca nu cumva unul dintre ei să nu sară peste foc. Şi cei prezenţi la priveghi erau puşi să sară peste foc, ca şi ei, la rândul lor, să se purifice.

Aceste obiceiuri păgâne se mai păstrează astăzi în judeţul Galaţi doar prin viu grai în zona localităţilor Umbrăreşti, Barcea şi Drăgăneşti. În localitatea Cudalbi exista ritualul ca 100 de mascaţi, numiţi ”harachi”, să meargă pe la casele oamenilor de Crăciun şi Anul Nou.

În comuna gălăţeană Gohor se organiza ceea ce sătenii numeau judecata satului. Un grup de localnici se mascau după chipul şi asemănarea unor consăteni şi fără a da nume, interpretau un rol asemănător celui din piesele de teatru, scoţând în evidenţă ce făcuseră rău respectivii peste an.

Localnicii realizau imediat despre cine este vorba, dar persoanele în cauză, chiar dacă se simţeau cu musca pe căciulă, nu puteau spune nimic de ruşine. De aici vine şi expresia ”să nu intri în gura lumii”. Pe de altă parte, judecata satului era tolerată o singură zi pe an, a doua zi de Paşti.

În prezent, există meșteri specializați în confecționarea de măști populare. Aceștia cunosc secretele fiecărui personaj și momentul în care trebuie să apară acesta.

Autoritățile care se ocupă de cultura tradițională promovează obiceiurile cu măști. Astfel că, în anul 2013, a avut loc, la Veneția, o expoziție de costume tradiționale românești și de măști populare. Evenimetul, gestionat de Institutul Cultural Român din Veneția, s-a derulat în perioada celebrului carnaval venețian.