Comunicat MRP 24 ianuarie 2019Mesajul ministrului pentru românii de pretutindeni de Ziua Unirii Principatelor Române
„Când românii dau mână cu mână, nu există forță care să îi împiedice să își îndeplinească visurile. Când toți cei cu inima română simt și gândesc la fel, nimic nu se poate pune în calea destinului pe care vor să și-l croiască în lume și în istorie.
Astăzi, la 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, se cuvine să cinstim voința populară care a făcut posibil acest important pas în devenirea statului național unitar român și să îi onorăm pe cei care, prin curajul și viziunea lor, au înfăptuit dorința poporului.
Actul istoric de la 24 ianuarie a deschis calea unor reforme esențiale și a conturat un parcurs care a adus România unde este astăzi, într-un spațiu al securității, al progresului și al valorilor europene.
Fie ca această zi atât de importantă în istoria noastră să ne reamintească tuturor, românilor de pretutindeni, că doar împreună vom avea puterea de a rămâne neclintiti în fața greutăților. Să nu uităm că suntem frați, indiferent de meleagurile unde trăim.
Un cald și sincer La mulți ani! tuturor românilor!”