Laurențiu Barbu
Doctorul Mina Minovici a înfiinţat, în 1892, prima instituţie de medicină legală din România. Clădirea a căzut în comunism, însă ştiinţa, nu. Institutul Naţional de Medicină Legală a văzut tragediile recente ale României: moartea a sute de oameni la Revoluţie, accidentul aviatic de la Baloteşti, incendiul din clubul Colectiv şi crimele de la Caracal.
La 34 de ani, Mina Minovici inaugura, la Bucureşti, primul institut de medicină legală din România. Era 20 decembrie 1892, iar ţara trecuse printr-o serie de schimbări: îşi obţinuse de mai bine de un deceniu independenţa faţă de Imperiul Otoman şi devenise regat, sub conducerea lui Carol I.
Aşadar, era o perioadă propice pentru dezvoltarea unui sistem medical pe care-l îmbunătăţise deja Carol Davila, reformatorul serviciului sanitar civil, întemeietorul Facultăţii de Medicină din Capitală şi al Şcolii Superioare de Farmacie. La acea şcoală a făcut şi Minovici practică trei ani, după care a studiat la facultate şi şi-a luat licenţa în farmacie.
Pentru că-l preţuia, Davila i-a oferit apoi şansa să lucreze ca preparator şi să se ocupe de cursurile de chimie, până în 1885, când a plecat la Paris, să se specializeze în medicină legală şi toxicologie. În Franţa, i-a fost profesor, între alţii, Paul Brouardel, un faimos patolog.
Minovici nu se jena să vorbească sau să scrie despre problemele lui financiare. Într-o scrisoare către medicul român Constantin I. Istrati, mărturisea: „Crede-mă că ceea ce am nu-mi este suficient. Luna aceasta am avut de plătit inscripţia şi lucrările practice pe primul semestru şi am fost forţat, ca să pot plăti acestea, să renunţ a mânca de două ori pe zi, astfel că mănânc numai seara, iar dimineţile iau o ceaşcă cu lapte care trebuie să-mi ţină până seara. Şi după cum văd, aceasta o să fiu forţat a o face din trei în trei luni. (…) Am trebuinţă de o mulţime de cărţi pe care nu ştiu cum o să mi le procur“.
Impresionat de determinarea cu care muncea Minovici în pofida lipsurilor, Paul Brouardel l-a anunţat în scris pe Dimitrie Sturdza, atunci ministru al Instrucţiunii Publice în România, că va obţine o bursă franceză pentru Minovici şi că nu-l va mai lăsa să revină în ţară, în caz că statul român nu-l sprijnă ca să-şi finalizeze studiile. Aşa a obţinut pentru el 9.000 de lei. Minovici şi-a susţinut examenele şi după aceea s-a întors acasă.
Născut pe 30 aprilie 1858 într-o familie de aromâni din oraşul macedonean Tetovo, Mina Minovici a avut 13 fraţi. Deşi făcea parte dintr-o familie numeroasă, părinţii l-au lăsat să termine şcoala gimnazială la Brăila. Toată viaţa s-a dedicat învăţăturii şi întotdeauna părea neistovit. Cât a coordonat activitatea institutului, a lucrat şi la „Tratatul complet de medicină legală“, publicat în două volume. A găsit timp şi pentru decanatul Facultăţii de Medicină şi a fost întâiul director al Institutului Stomatologic de Perfecţionare din cadrul Spitalul Colţea de la Bucureşti.
Mai mult, ne-a lăsat corpul mumificat al unui cerşetor bătrân – a ţinut cont de tehnicile de conservare învăţate în lunile petrecute în Egipt – şi, datorită lui, „prima mumie“ din România e de ani buni într-o vitrină a INML. Primar al Sectorului III Albastru din Bucureşti în 1926, a asfaltat străzi şi a construit parcuri; era responsabil de cartierele Grozăveşti, Rahova, Şerban Vodă şi Cotroceni, iar locuitorii lor l-au poreclit „Minovici dărâmă tot/Minovici e târnăcop“.
Obişnuia, de asemenea, să le ofere bani celor care trăiau în săracie şi să doneze la orfelinate. În anii 1890, în lume aveau loc numeroase evenimente ştiinţifice: doctorul spaniol Santiago Ramón y Cajal publica prima ediţie a „Manualului de Anatomie Patologică“, bacteriologul german Robert Koch scria despre legătura dintre anumiţi microbi şi boli infecţioase precum antraxul, holera şi tuberculoza, pe când Marie Curie, originară din Polonia, îşi începea studiile în fizică la Universitatea Sorbona din Paris.
Cercetările ei privitoare la radioactivitate au dus la descoperirea radiului, folosit o vreme în tratarea cancerului.
Citește mai mult: cunoastelumea
