Mistere din subteranele României

Tuneluri secrete, schelete de uriaşi, comori de aur şi alfabete necunoscute. Destul de multe oraşe din România au le­gende urbane care menţionează existenţa, în sub­teran, a unor tuneluri ce leagă diverse locuri din ţară. Un astfel de tunel ar exista, de pildă, sub regiunea Satu Mare, şi ar lega castelele din Medieşu Aurit şi zona oraşelor Ardud şi Carei.

Între anii 1620 şi 1657, Zsigmond Lonyai a construit Castelul Lonyai din Me­dieşu Aurit. De sub acest castel ar porni un tunel se­cret, care traversează râul Someş pe dedesubt. Tu­nelul realiza legătura cu castelul din Ardud, de la care porneşte un alt tunel subteran spre castelul din Carei, iar scopul acestor tuneluri era acela de a oferi o cale de salvare în caz de asediu.  

Conform spuselor local­ni­cilor, tu­ne­lul trecea pe sub Someş, în dreptul po­dului De­ce­bal. Când vechiul pod a fost aruncat în aer, în timpul unor lucrări în zonă, pirotehniştii au găsit tunelul exact la piciorul podului, unde în prezent se ridică sediul Finanţelor Publice. Tunelul de cărămidă era înalt de un metru şi jumătate şi permitea depla­sa­rea unui atelaj cu cai. Legendele locale spun că şi Pin­tea Viteazul ar fi folosit tunelul, după ce a fugit din în­chi­soarea Sătmarului.

Tunelul Izvor, care traversează Muntele Pădu­chio­su, este unul dintre cele mai misterioase tuneluri ale României. Conform legendelor locale, în interiorul acestuia ar fi îngropate un vagon cu o locomotivă şi rămăşiţele a o sută de oameni. În 1914, Administraţia CFR a aprobat construirea magistralei Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia, care includea şi proiectul Tune­lului Izvor. Construcţia a fost încre­din­ţată firmei in­ginerului de origine aus­triacă Iulius Berger.

Tunelul trebuia să lege staţiile Sinaia şi Pietroşiţa, pe o dis­tanţă de şase kilometri. Lucrările au început din două părţi: dinspre Mo­ro­ieni şi dinspre Sinaia. În Si­naia, intra­rea în tunel era aproape de cimitirul oraşului, pe platoul Izvor.

La cons­truc­ţie au lucrat muncitori ro­mâni şi ita­lieni. Dar, în ciuda efortului, odată cu de­clanşarea războiului, lucrările au fost oprite şi reluate în 1938, sub coor­donarea CFR şi apoi, din 1941, au fost preluate de trupele naziste de ocupaţie.

După re­tra­gerea nemţilor, lucrările au fost abandonate. Ca­pătul tunelului de la Platoul Izvor se întindea pe o distanţă mare, dar acesta a fost zidit cu beton şi nu se mai poate intra în gale­rie mai departe de 480 metri. Dincolo de acest zid de beton se spune că s-ar afla un vagon şi o loco­motivă cu aburi, care au fost abandonate de na­zişti la retragere, împreună cu ca­da­vrele tuturor muncitorilor români care au lucrat la construcţie.

Oamenii ar fi fost masacraţi de trupele SS înainte de re­tragere, pentru a păstra secretul tu­nelului. În schimb, capătul de la Si­naia a rămas accesibil până în prezent.

Tunelurile de sub Bucureşti

Există destule legende şi poveşti şi în legătură cu tu­nelurile din subteranele Bucu­reş­tiului. Conform acestora, ca­pitala României şi împrejurimile sale as­cund în adâncuri întregi re­ţele de culoare secrete şi ca­ta­combe. La 12 metri adâncime, sub Piaţa Revo­lu­ţiei, se întind o serie de peşteri inundate, între ca­re se poate circula cu barca. Râ­ul subteran, cu adân­cimea de un metru, trece prin nişte culoare be­tonate, late de aproa­pe doi metri.

Din punct de vedere istoric, pri­mele coridoare subterane din Bucureşti ar fi fost be­ciu­rile pro­ducătorilor de vinuri, care erau foarte largi, şi se întindeau pe zeci de metri, putând fi parcurse cu carele. Relatări istorice datând de prin anul 1826 men­ţionează cum haiducii scăpau de urmă­ritori dis­părând ca prin minune, “intrând în pământ”. Iată doar câ­teva tuneluri subterane desco­pe­rite, în timp, în Bucu­­reşti.

Bi­serica Schitu Măgureanu este le­gată subteran de Palatul Kretzu­lescu, tunelul dintre Palatul Ghi­ca şi Mânăstirea Plumbuita se în­tinde pe mai mult de un kilo­metru, iar sub Palatul Golescu există un co­ridor ce duce spre lunca Dâmboviţei, coridor care ar fi fost folosit chiar de Tudor Vla­dimirescu. Însuşi Nicolae Ceau­şescu ar fi dat ordin să se cons­truiască o reţea uriaşă de tuneluri subterane sub Bucu­reşti.

Un astfel de labirint subteran a fost descoperit sub clădirea Senatului României. Acesta ducea la opt camere, din care porneau mai multe culoare, dintre care unul ajungea exact la râul subteran de sub Piaţa Revoluţiei. Acest râu face legătura cu un lac din nor­dul Capitalei şi cu Dâmboviţa, în sud. Această reţea de tuneluri subterane are amenajat şi un sistem de inundare al întregului labirint. Astfel, dacă cineva în­cearcă sa scape de nişte urmăritori prin tunel, poate inunda porţiuni din urma sa, pentru a-i opri pe cei care îl urmăresc.

Printre ieşirile reţelei subterane de tune­luri se numărau Palatul Regal, Magazinul Muzica, Bi­se­­rica Kretzulescu, Opera Română, clădirea ASE, Casa Enescu şi multe altele.

Casa Poporului deţine în subteran un buncăr anti-atomic, care este legat printr-o reţea de peste 20 de kilometri de tuneluri, de principalele instituţii ale statului. În plus, în subteranul Casei Poporului ar exis­ta şapte etaje, dintre care doar ultimul este re­prezentat de buncăr. Un alt buncăr antiatomic, cons­truit tot la ordinul lui Nicolae Ceauşescu, se întinde sub clădirea Ministerului Apărării.

Conform relatărilor, aceste tuneluri construite la ordinul fostului conducător comunist al României ar fi suficient de mari, încât să permită traversarea lor cu maşina. Un lucru şi mai surprinzător îl constituie pro­iectul metroului prezidenţial al lui Nicolae Cea­uşescu. Această linie de metrou ar fi trebuit să facă legătura între aeroport şi Casa Poporului. Oficialii Metrorex admit existenţa acestui tunel, dar susţin că ar fi fost realizat în scop de apărare, fără să aibă un metrou care să îl traverseze.

O inundaţie din anul 2005, la staţia de metrou Izvor, a scos la iveală por­ţiu­nea de tunel dintre această staţie şi Casa Poporului, care ar fi fost prima fază, până la terminarea între­gului sistem ce ar fi dus la Otopeni.

---

Sursa: cunoastelumea.ro