Puțină lume știe că Peștera Meziad, din județul Bihor, este una dintre primele caverne amenajate din țara noastră. Declarată monument al naturii, arie protejată de interes național și rezervație speologică, aceasta adăpostește comori neprețuite, motiv pentru care a stârnit, de-a lungul vremii, interesul a numeroși cercetători. Aici au fost făcute descoperiri uluitoare.

Această peșteră spectaculoasă, aflată în sud-estul Munților Pădurea Craiului, face parte din situl Natura 2000. Asemănată unei catedrale gotice subterane,  Peștera Meziad  se mândrește cu un portal de dimensiuni impresionante, respectiv o înălțime de 16 metri și o lățime de 10 metri, și cu săli uriașe “ornate” cu formațiuni spectaculoase, fiind considerată una dintre cele mai frumoase caverne din țara noastră.

Peștera a stârnit  și continuă să stârnească interesul a numeroși oameni de știință, din diverse domenii.  “Pionierul” explorărilor a fost Czárán Gyula, la începutul secolului al XX-lea.  Începând cu anul 1921,  o echipă de cercetători,  din care făcea parte și marele savant Emil Racoviță, a pătruns în noi galerii, pentru a efectua cercetări biospeologice.  În 1932, noua topografiere a peșterii, făcută de geologul  Erno Balogh, arăta o lungime de 3.464 de metri.   De altfel, o bună perioadă de timp, aceasta a fost considerată drept una dintre cele mai mari peșteri din întreaga Europă.  Explorările au continuat, cercetătorii  ajungând, în ’92, la lungimea de aproape 6.300 de metri. Mai mult, caverna găzduiește 13 din cele 26 de specii de lilieci existente în România. Aici viețuiesc colonii mari de lilieci protejați inclusiv la nivel internațional.

DESCOPERIRI ULUITOARE

În galerii s-au găsit resturi fosile de Ursus spelaeus (urs de cavernă), fiind vorba despre o specie care a dispărut acum aproximativ 12.000 de ani. Mai mult, peștera a fost locuită de om încă din cele mai îndepărtate perioade ale istoriei. Cercetătorii au descoperit urme din paleolitic și neolitic. De o valoare impresionantă sunt și fragmentele de ceramică aparținând culturii Coţofeni, din a doua jumătate a mileniului III î. Cr. “Identificarea aşezărilor de unde  veneau oamenii ce au practicat ritualuri aici sau au folosit peştera ca adăpost este o provocare care revine celor care vor cerceta peștera în  viitor”, afirma dr. Călin Ghemiș  într-un articol ce a fost publicat în  Cartea Peșterii Meziadului, al cărei editor coordonator este dr. Ioana Nicoleta Meleg.

O PEȘTERĂ SACRĂ?

Nici dacii nu au ocolit această peșteră. “Pe parcursul epocii dacice apar alte descoperiri, de data aceasta în zona imensului portal al peşterii. Este vorba despre două vase borcan ornamentate cu  butoni pe corp şi un vas simplu. Caracterul acestor descoperiri urmează a  fi precizat de cercetările  viitoare, însă poate fi avansată ipoteza potrivit căreia, ca şi în alte cazuri, ne afăm în faţa unei peşteri sacre în care, în Epoca Dacică clasică erau aduse ofrande şi se desfăşurau ritualuri şi procesiuni destinate unei divinităţi ale cărei atribute rămân încă nedesluşite”, mai spune dr. Ghemiș.

Acesta face referire și la o legendă “inclusă într-o antologie de cultură populară”: “Spun bătrânii din sat o poveste pe care o ştiu de la moşii lor, cum că ar fi trăit oamenii din Meziad în peşteră în vremurile de demult. Acolo-şi aveau casa şi masa şi trăiau din vânatul sălbaticiunilor pădurii, pe care le prindeau cu capcane sau cu arcul cu săgeţi. Şi era printre ei o fată pe care o chema Florica. Într-o  zi a alunecat de pe o stâncă şi, căzând, şi-a rupt un picior, aşa că n-a mai putut merge la vânătoare cu ceilalţi oameni. Stătea singură în gura peşterii şi s-a târât să ajungă afară la soare, lângă stânca de la intrare. Stând ea acolo a văzut o pasăre aşezată pe o creangă de  fag. A pus mâna pe o piatră şi a azvârlit-o ca să lovescă pasărea. N-a nimerit-o iar pasărea speriată a zburat. Florica a văzut că atunci când s-a speriat pasărea din cauza pietrei a scăpat ceva din clonţ.  S-a tras până acolo şi a găsit o sămânţă de buruiană cum nu mai văzuse până atunci. Semăna cu sămânţa ierbii, dar ea era mult mai mare. Atunci i-a săpat cu un surcel o groapă în faţă de soare şi a pus sămânţa acolo. A dus apă în pumni şi a udat-o. A udat-o aşa în fiecare  zi până când a crescut mare şi a făcut spic. A luat câteva seminţe, le-a  frecat în palmă şi a început să le mestece. A văzut că-s bune. Atunci le-a semănat iar pe celelalte şi atunci a avut şi mai multe seminţe.  Au văzut şi ceilalţi oameni că sunt bune şi au început să caute locuri  pentru semănat. Cu cât se înmulţeau boabele cu atâta le trebuia mai mult pământ aşa că au părăsit peştera şi au început să îşi facă colibe lângă holde. Sămânţa aceea era de grâu şi aşa a apărut pentru  prima oară la noi şi i-a scos pe oameni din peşteră”.

Peștera poate fi vizitată doar în prezența ghizilor, turiștii putând admira, printre altele, Sala Mare, Galeria Tulnicului, Gâtul Dracului – pod natural, Galeria Turnurilor, Sala Piramidei.


Sursă articol: http://dezvaluitorul.ro/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!