La doar o oră și 30 de minute distanță de București și 15 kilometri de Câmpina există, încă, un loc pe care oamenii îl numesc simplu: „Muzeul locuit” sau „Muzeul în aer liber din Prahova”.
În satul Poiana Trestiei din comuna Cosminele, județul Prahova, oamenii fac tot ce pot ca să păstreze ceea ce străbunii au construit cu ani în urmă. Efortul nu e mic, o recunosc chiar ei, dar fiecare moment dedicat acestui loc merită, fiind pe deplin satisfăcuți că au reușit să mai pună o cărămidă la încercarea lor de a păstra vii tradițiile locului.
Satul cu case vechi din chirpici și câțiva localnici bătrâni, doar 10 suflete la număr, se pierde printre pădurile de pe dealuri care-i stau strajă de zeci de ani. Oamenii nu au nimic din lucrurile care au „cucerit” lumea modernă, dar chiar și așa, trăiesc fără să simtă lipsa de ceva.
Ici colo se mai zăresc căsuțe îngenunchiate de timp, până mai ieri locuite, care așteaptă, parcă, ca cineva să le mai treacă pragul și să descopere câte amintiri s-au adunat de-a lungul vremii între pereții scorojiți de-acum.
E-un loc în care puțini mai vin și mai puțini sunt cei care aleg să rămână în satul străjuit de arbori falnici. Cei mai mulți se reîntorc aici, parcă apăsați de dor, doar doar, vor mai găsi pe ulițele satului vreo gospodărie unde să miroasă a magiun sau mămăligă coaptă pe plită, ca apoi să-și potolească setea cu o cană de apă rece, proaspăt scoasă din fântână.
Aici, ai timp să uiți de grijile de azi și să-ți aduci aminte de zilele copilăriei când nici prin cap nu îți trecea ce-nseamnă viața de om mare.
Aici nimic nu e ghidat de reguli, doar regula omeniei și a bunului simț primează.
Aici, fiecare anotimp scrie o poveste, cu câțiva oameni bătrâni și gospodari, care nu stau locului o clipă și trudesc până la asfințitul soarelui.
Sursa: tarameanaturala.ro