Laurențiu Barbu
Muzeul memorial George Bacovia din București este destinația perfectă pentru un weekend de toamnă ploios, anotimpul preferat al poetului, iar mai apoi în completare, parcă în ton cu firea poetului, mergea și o oprire la Biserica Mărcuța, unde a fost internat Mihai Eminescu și unde voiam de mult să ajung pentru vechea arhitectură și pictura sa frumoasă.
MUZEUL MEMORIAL GEORGE BACOVIA poate parea o destinatie plictisitoare la inceput, la fel ca si Casa Memoriala Tudor Arghezi din apropiere. Am descoperit insa ca nu e asa, gasind si aici lucruri interesante si frumoase, de la opere de arta pana la cunoasterea personalitatii si a pasiunilor marelui scriitor.
Atunci cand inveti la scoala o poezie rece cum este Plumb si ai mintea unui licean, cred ca este mult mai greu ca aceasta sa-ti patrunda in suflet si in minte. Trebuie sa ai probabil o fire mai melancolica sau sa dai de un profesor deschis la minte, care sa aibe abilitatea de a aduce poezia in realitate si in contextul vietii unui licean si de a-i da un sens atragator. De aceea poate ca e mai important mai intai sa cunosti omul care a scris acea poezie si sa afli de unde i-a venit inspiratia atunci cand a scris-o.
Am aflat cu ocazia acestei vizite ca a scris poezia “Amurg violet” dupa ce a ramas inchis o noapte in turnul bisericii din Bacau, poezia “Plumb” in urma participarii la inmormantarea unui membru al familiei Sturdza, iar poezia “Liceu” in urma experientei neplacute a poetului in anii de liceu…
Am realizat si cat de mult ajungi sa apreciezi ulterior opera unui poet si sa-ti doresti sa o recitesti, in urma vizitei la casa sa memoriala, atunci cand ii descoperiri si viata personala, chiar daca in acest caz firea poetului nu ajuta foarte mult.
Si George Bacovia ca si Tudor Arghezi si-a schimbat numele adevarat si au lucrat sub un pseudonim. Pe numele adevarat George Vasiliu, preia numele Bacovia de la orasul in care s-a nascut, Bacau.
Am aflat chiar de la inceput povestea de dragoste dintre sotii Bacovia. Agatha era si ea poeta si a dorit sa-l cunoasca pe George dupa ce i-a citit poeziile publicate. L-a intalnit pe Calea Victoriei si s-a indragostit de el. Avea totusi o problema, fiind logodita de parinti cu un ofiter pe care nu-l iubea. A avut noroc ca s-a descoperit faptul ca, ofiterul mai fusese casatorit si avea un copil si asa a rupt logodna. S-a casatorit ulterior cu George si i-a ramas devotata pana la moarte, luptand pentru publicarea poeziilor sale, ingrijindu-i firea bolnavicioasa si acceptandu-l asa cum e.
Lui George ii placea toamna, era anotimpul sau de suflet. In contrast cu Ion Minulescu, George Bacovia era o fire trista si retrasa. Nu iesea in lume. Spunea ca iubeste oamenii, dar ca sta departe de ei ca sa nu-i deprime cu tristetile lui. Era o fire deprimata, fiind internat de trei ori la psihiatrie. Era un om caruia ii placea sa deseneze, fiind premiat pentru asta si un pasionat de muzica, cantand la vioara. Probabil ca ambele ii exprimau foarte bine firea. Desenele i le-am vazut si erau asa cum ma asteptam, in tonuri inchise. La vioara, la care se pot interpreta si cantece vesele, probabil ca din mana lui Bacovia nu se auzeau decat tonuri melancolice sau triste…
Cu toate acestea, ambii soti erau oameni de cultura, creatori de rime, de arta, de sunete, iar firea lor firava le-a desavarsit probabil stilul, pe care am ajuns si eu sa-l apreciez.
Cum am intrat in holul casei am gasit in fata un telefon vechi cu disc. Parea ca este al sotilor Bacovia. De fapt era un telefon “al povestilor”. Puteai asculta la el in functie de numarul format, momente din viata sotilor Bacovia sau a altor scriitori. Ba mai mult, puteai inregistra un mesaj impreuna cu numarul tau de telefon, iar peste exact un an primeai acest mesaj audio inapoi. Interesant, nu?
Mi s-au mai parut interesante tablourile Ceciliei Cutescu Storck, o prietena a Agathei, care i-a pictat la Balcik, masuta mica tete-a-tete, care parca era de copii, nu de servit cafeaua oamenilor mari, tablourile care reprezentau foarte bine scene din poeziile lui Bacovia, culori inchise, vreme rece, noapte, siluete ca de fantome, s.a.m.d.
Am admirat busturile sculptate de Milita Patrascu, fotografiile cu George Bacovia care niciodata nu privea interlocutorul in ochi. Am ramas inmarmurit la ceasul si la calendarul din biroul lui George, fixate de Agatha pe ora exacta si ziua mortii acestuia, ziua 22, orele 18:10, iar pe fundal de la o boxa ascunsa, se auzea poetul recitand incet poezii.
In curte am mirosit trandafirii atat de inmiresmati plantati de poeti, am gasit un alt bust sculptat de Milita Patrascu si foisorul unde se organizeaza evenimente pentru copii si cenacluri literare.
Mai mult decat la un muzeu de arta sau de istorie, unde sunt multe panouri si etichete descriptive, la o casa memoriala este foarte important sa platiti serviciile ghidului, altfel, nu o sa remarcati o multime de lucruri interesante. Si aici ca si la Minulescu si la Rebreanu am intalnit o persoana dedicata si pasionata, care in functie de timpul avut la dispozitie, iti poate povesti cu pasiune o multime de detalii memorabile. Pe langa cele despre muzeu, povestind despre baieteii nostri de varste apropiate, am retinut intrebarea baiatului acesteia, mai ales pentru ca era in ton cu poezia lui Bacovia. Acesta isi intreba mama intr-o zi ploioasa uitandu-se pe geam: “mama, cine plange la geamul nostru?”
De BISERICA MARCUTA am aflat cand am vizitat Manastirea Balamuci, atunci cand am citit ca bolnavii psihici de acolo au fost mutati la Manastirea Marcuta din Bucuresti si dupa ce am vazut cateva poze cu arhitectura ei interesanta m-am decis sa o vizitez. Aflasem si ca aici a fost internat poetul Mihai Eminescu si am considerat ca se potriveste sa vizitez impreuna aceste doua obiective.
Citisem ca Mihai Eminescu si-a scris ultimele poezii aici, pe peretii chiliei lui. Eu nu le-am vazut si nu stiu daca se pot vizita. Asta ar fi interesant si ar constitui un obiectiv turistic. Am aflat ca aici, in fiecare an pe 15 iunie de ziua poetului, se oficiaza parastasul poetului si se recita poezii.
Biserica s-a ridicat la sfarsitul anilor 1500 de catre un boier al Tarii Romanesti. Ulterior, pe la sfarsitul anilor 1600, fiica unui boier pe nume Marcu Armasu, s-a ingrijit de renovarea bisericii si asa probabil din popor, numele bisericii ii ramane Marcuta.
Pe timpul domnitorului Grigore Ghica al doilea, la sfarsitul anilor 1700, se monteaza la geamuri frumoasele ancadramentele de piatra sculptata si se mai inzestreaza biserica.
Domnitorul fanariot Alexandru Ipsilanti, pe care l-am vazut aparand in tabloul votive, o renoveaza in anii 1800. Tot el ridica langa biserica un turn clopotnita, pe care isi pune stema familiei, iar in timpul domniei sale se ridica aici primul spital din Tara Romaneasca, unde lucreaza aromanii Dimitrie Caracas si fiul sau Constantin Caracas, medical orasului Bucuresti si fondatorul spitalului Filantropia.
Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie culturala. Cred ca prin astfel de trasee ne putem bucura de locuri frumoase din Romania, de arhitecturi unice si vechi opere de arta, descoperindu-ne totodata istoria, iar in felul acesta ajungem sa ne iubim mai mult tara, sa contribuim la dezvoltarea ei si sa constientizam care sunt particularitatile ei in raport cu alte tari.
Sursa: taradacilor.ro
