Laurențiu Barbu
Muzeul Pompirilor a fost infiintat in anii ‘60 si functioneaza de atunci atat de potrivit, in ultimul foisor de foc al Bucurestiului. Foisorul a fost ridicat la sfarsitul anilor 1800, dupa doi ani de cand fost demolat Foisorul Coltei, un simbol al Bucurestiului lui Ipsilanti, ridicat la sfarsitul anilor 1700.
Desi nu pare, actualul foisor are 7 etaje si a fost cea mai inalta cladire din Bucuresti la vremea constructiei sale. A fost proiectat sa functioneze si ca turn de apa, asemenea celui vizitat in Drobeta Turnu Severin, dar nu si-a indeplinit si aceasta functie. Nu l-am vizitat pana acum pentru ca are un program de functionare restrictiv, dar si pentru ca asteptam sa mai creasca baiatul meu si sa-l duc intr-un weekend mai liber. Este deschis in fiecare zi de la 8 la 16, iar in weekend il puteti vizita doar cu o programare de grup prealabila. Pretul unui bilet intreg este de 6 lei, 3 lei pentru studenti si pensionari, iar pentru copii de 1.5 lei.
Noi ne-am programat intr-o duminica la ora 10 a.m. si am mai chemat cu noi si alti copii. Aici ne-a asteptat muzeograful Vasile Balan care ne-a explicat o multime de lucruri, incercand sa-i atraga si sa-I faca interesati si pe cei mici. Domnul Balan ne-a explicat ca astfel de constructii se ridicau pe inaltimi undeva in mijlocul orasului si ca de sus din foisor, pompierii semnalau cu in steag rosu ziua sau cu un felinar noapte, directia in care trebuiau sa indrepte colegii lor pompieri care asteptau cu carutele pline de apa la parterul foisorului, comparand sectoarele orasului care incepeau de la foisor cu feliile unei pizza. A functionat ca si post de observatie a incendiilor circa 20 de ani pana la aparitia telefonului, iar dupa a functionat ca si unitate de pompieri. Copiii au mai fost intrebati daca focul este prieten sau dusman, li s-a spus ce se poate intampla daca se joaca cu focul, care sunt cauzele incendiilor si cum functionau unele utilaje de stingere a focului, dar cel mai mult cred ca au fost incantati de privelistea orasului din foisorul de foc si de multitudinea masinilor de pompieri. Un alt lucru care i-a incantat a fost faptul ca si aici au intrat in atmosfera locului ca si la Cetatea Miko din Miercurea Ciuc, copiilor fiindu-le permis sa-si faca poze cu castile pompierilor si sa tina in mana un furtun de apa.
Am gasit aici multe informatii istorice si am descoperit o serie de lucruri interesante. Am vazut o piatra funerara romana care pomeneste de “nocturnii” care noaptea vegheau in acea perioada orasul, probabil si impotriva incendiilor, apoi bucati din sistemul de alimentare cu apa a Cetatii Histria si a Curtii Domnesti din Bucuresti.
Am admirat o serie de machete de utilaje care se foloseau la stingerea focului in perioada medievala si am aflat ca prima unitate de pompieri de pe teritoriul Romaniei s-a infiintat la Arad la inceputul anilor 1800, atunci cand Transilvania era sub austriecii care erau foarte renumiti in acest domeniu, iar imedia dupa s-au infiintat primele unitati de pompieri si la Iasi si apoi la Bucuresti.
Abia dupa Al Doilea Razboi Mondial incep sa se construiasca in Romania primele autospeciale impotriva incendiilor, realizate pe sasiuri importate din URSS, iar incepand din anii ’56 acestea sunt produse in intregime la noi.
Copiii au aflat de Marele Foc care a mistuit Bucurestiul si care a fost provocat de un copil, ce a tras cu un pistol cu cremene intr-o capita de fan, un nefericit eveniment despre care am aflat la Colectia de Arta Ligia si Pompiliu Macoveisi despre care a scris marele Anton Pann a carui casa memoriala am vizitat-o in Ramnicu Valcea.
“Vedeai pe omul ca arde, piere
Si de viu focul il ingroapa
Si n-avea nimeni vreo putere
Sa intre-nflacari de-al scapa”…
Vazand componenta echipelor de pompieri mi-am reamintit cuvinte folosite rar astazi, ca sacagii si tulumbe si am aflat cum breslasii participau la stingerea incendiilor, barbierii dadeau primul ajutor, pielarii si tabacarii formau lantul de galeti, dulgherii, tamplarii si zidarii demolau la nevoie casele pentru a evita extinderea, cosarii salvau persoanele, s.a.m.d. Aceste lucruri si simbolurile din medaliile pompierilor, scara si topoarele, mi-au amintit de satul Rametea, unde se mai pastreaza si astazi pe portile caselor insemne cu obiectele care trebuiau alocate in caz de incendiu de catre proprietarul casei: o galeata, un topor, sau o scara.
Stiam de faptul ca pompierii au contribuit ca si militari in razboaiele Romaniei, fiind in principal tunari. L-am gasit pe generalul Pavel Zaganescu prima data la expozitia muzeului organizat in palatul brancovenesc de la Ramnicu Sarat si am aflat atunci mai multe despre batalia eroica de pe Dealul Spirii din timpul Revolutiei de la 1848 si despre ramniceanul Zaganescu, a carui memorie s-a pastrat si prin numele padurii Zaganeasca din imprejurimile orasului Ramnicu Sarat. Si ca sa se potriveasca si mai mult, si sa ne explicam pasiunea cu care ne povestea muzeograful toate lucrurile, aflam de la acesta ca si el se trage din zona Ramnicului Sarat. Am aflat cu aceasta ocazie si de monumentul pompierilor din fata Hotelului Mariott, precum si de mormintele eroilor pompieri de la Biserica Sfantul Gheorghe Plevna, locuri pe care va recomand sa le vizitati dupa, daca mai aveti timp.
Din motivele de mai sus as lega de Muzeul Pompierilor si Manastirea Snagov, locul unde au fost omorati tinerii revolutionari pasoptisti, dar si de Calafat, acolo unde au fost trase primele salve de tun in Razboiul de Independenta la care au luat parte bravele unitatile de pompieri.
Cu aceasta ocazie mi-am adus aminte din nou de constatarea mea avuta la mormantul lui Avram Iancu si anume ca, noi ca popor nu ne cinstim suficient eroii. Da, avem o zi a eroilor si se mai pun coroane de catre ostasi la diferite monumente, dar majoritatea oamenilor nu cred ca au in constiinta acest lucru. Copiii invata la scoala despre eroii nostri dar apoi uita repede, asa ca una dintre metodele ca acesti eroi sa ramana in constiinta nationala este sa-i cinstim anual, noi toti, nu doar ostasii. Am ramas emotionat cum in Bulgaria suna sirenele ca la bombardament impreuna cu colopotele bisericilor, iar oamenii si masinile se opresc in loc si pastreaza un moment de reculegere pentru Hristo Botev, revolutionarul lor pasoptist si pentru toti cei care s-au luptat pentru libertatea Bulgariei. Turcia se opreste total din toate activitatile pe 10 nov la ora 09:05 atunci cand a murit Kemal Ataturk, iar America se opreste de Memorial Day pe 28 Mai, lunea, ora 3 p.m. in cinstea tuturor eroilor cazuti in lupta. Aceste momente care au pornit in 1912 din Portugalia, atunci cand s-a pastrat primul moment de reculegere in onoarea lui Rio Branco, un mare om politic si diplomat din Brazilia nu le regasim din pacate si in traditia noastra… De ce nu pastram un moment de reculegere in ziua in care au murit Avram Iancu, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Kogalniceanu, Cuza, IC Bratianu, Carol I, Ferdinand I?
Citește mai mult: taradacilor.ro
