Laurențiu Barbu
Nicu Constantin s-a născut la 31 iulie 1939, la Carmen Sylva (actualmente Eforie Sud), județul Constanța, tatăl său, Tudor Constantin, provenind dintr-o familie originară din localitatea albaneză Korcea, ajunsă în România în anul 1910, iar mama sa, Ecaterina, se trăgea dintr-o familie de origine greacă, stabilită la Constanța în anul 1913.
Ecaterina și Tudor Constantin s-au căsătorit în anul 1924 și au avut 7 copii: Petre, Constanța, Tefta, Gheorghe, Constantin, Nicu – viitorul actor, și Lică, iar în anul 1947, după război, familia Constantin a mai înfiat un băiat din Moldova, Ștefan, ce avea apoi să devină căpitan pe unul din cele mai mari petroliere din lume, „Independența”, găsindu-și sfîrșitul odată cu scufundarea acestuia în Bosfor.
Nicu a urmat şcoala primară la Constanţa, însă, pentru a-şi ajuta numeroasa familie, a practicat, încă din copilărie, meserii precum cărător de bagaje în gară, ajutor la bostănăria turcului Cadri, sacagiu, vânzător de răcoritoare pe plajă, vânzător de lapte, vânzător de creveți, sau vânzător de ziare.
La vârsta de 12 ani, Nicu Constantin vede pentru prima oară la Eforie spectacole cu marii artiști ai vremii (printre aceştia aflându-se George Vraca, Gică Petrescu, Sergiu Malagamba, Ștefănescu-Goangă, Nicolae Bassu Tasian, Arta Florescu, Nae Roman, Bimbo Mărculescu), pe care le apreciază în mod deosebit, astfel că începe să învețe poezii lungi de 30 – 40 de strofe, pe care le recită la serbările școlare sau la serbările organizate în Eforie de Ziua Eroilor.
Fiind sfătuit de tată, Nicu susține examen la Școala de Construcții din Brașov, dar întreținerea fiind foarte costisitoare, se transferă la Şcoala medie tehnică de Marină din Constanţa – profil navigație și motoare, unde a devenit membru al grupului „Trio Scaramuţa”, cu care a susţinut şi primul său spectacol, momentul satiric ”Mâine vom fi pe mare”, în care ironiza conducerea şcolii. Momentul artistic a fost completat de Nicu Constantin, care a oferit apoi publicului o compoziție a sa, „Melodia constănțeană”, în care îşi demonstra din plin calităţile muzicale.
În 1954 vine la Bucureşti, unde o cunoștință a familiei îi promisese un loc la circ după ce sperase în angajarea la Ansamblul de Estradă al Armatei. Acolo însă, nu i-a fost permisă angajarea, fiind minor, drept urmare se angajează la Întreprinderea „Electromontaj”, pe post de electrician.
Destinul face să-l întâlnească în București pe fostul lui profesor de la Marină, Andrei Müller, alături de care va închega o brigadă artistică în întreprindere, numită „Scurtcircuit”.
Aşadar, Nicu Constantin era angajat, era artist, urma și cursurile Liceului „Matei Basarab” din București, iar seara găsea timp să meargă şi la Școala Populară de Artă, la clasa profesorului Frunzetti, unde lua lecții de istoria teatrului, de literatură și dicție.
În anul 1959, debuta în televiziune, împreună cu Margareta Pâslaru și Marina Voica, într-o emisiune dedicată mișcării artistice de amatori, cu un cuplet semnat de George Mihalache, intitulat „Holteiul”.
În anul 1960 a fost angajat la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase” – ocupând unul din cele două locuri din 250 de candidaţi – , pe care nu l-a mai părăsit până în anul 2000, când a ieșit la pensie.
Printre cele 9000 de reprezentaţii susţinute aici în cei 40 de ani de activitate se numără spectacolele „Pagini alese din revista de altădată”, „Revista dragostei”, „La Grădina „Cărăbuș”, „Colibri music-hall”, „Nu aduce ziua ce aduce noaptea”, „Jos pălăria”, „Vino să ne vezi diseară”, „Costică, ne vede lumea!”, „Uite că nu tac!”, „Lasă supărarea-n hol”, „Grand Music-Hall de Bucarest”, „Nimic despre elefanți”, „Cafeaua cu lapte de adio”, „Salutări de la Vasile”, „Mi se pare că mă-nsor!”, sau „Savoy, Savoy!”.
În anul 1966, Nicu Constantin a debutat în film, în „Împuşcături pe portativ”, el fiind distribuit apoi în producţii pentru micul sau marele ecran precum „Vin cicliştii” (1968), regia Aurel Miheles, alături de Anna Széles, Mircea Albulescu şi Ștefan Tapalagă, în „Sorcovitorul…voluntar” (1973), regia Dan Mihăescu, alături de Carmen Stănescu şi Dem Rădulescu, în „Lupuşor şi mieluţu” (1975), regia Ovidiu Dumitru, sceneta „Sărbătoritul” (1977), „Septembrie” (1978), regia Timotei Ursu, alături de Anda Onesa şi Geo Costiniu. De asemenea, Nicu Constantin a jucat în drama „Ora zero” (1979), regia Nicolae Corjos, alături de Ștefan Mihăilescu-Brăila şi Tamara Crețulescu, în „Alo aterizează străbunica” (1981), regia Nicolae Corjos, alături de Sebastian Papaiani şi Mimi Enăceanu, în „Am o idee” (1981), regia Alecu Croitoru, alături de Jean Constantin şi Dem Rădulescu, „Grăbeşte-te încet” (1981), regia Geo Saizescu, alături de Tamara Buciuceanu, Tania Filip, Stela Popescu şi Ștefan Mihăilescu-Brăila, „Întoarcere la dragostea dintâi” (1981), regia Mircea Mureșan, alături de Radu Beligan, „Totul pentru fotbal” (1982), regia Andrei Blaier, alături de Aurel Giurumia, Paul Lavric şi Petrică Gheorghiu, „Muşchetarii în vacanţă” (1984), regia Savel Stiopul, alături de Ernest Maftei şi Coca Andronescu, „Sectretul lui Bachus” (1984), regia Geo Saizescu, alături de Ștefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică şi Dem Rădulescu, în serialul TV „Eroii n-au vârstă (1984), în scurtmetrajul „Borvizomanii” (1988), alături de Alexandru Lulescu, în „Harababura” (1990), regia Geo Saizescu, alături de Dem Rădulescu şi Ileana Stana Ionescu, „Ministerul comediei” (1999), regia Horațiu Mălăele, alături de Florin Călinescu şi Alexandru Arșinel şi în „The Prophecy: Forsaken (2005), regia Joel Soisson, alături de Jason Scott Lee şi Cristian Iacob.
Nicu Constantin a jucat în 30 de scurt şi lungmetraje, peste 600 de emisiuni de radio și peste 300 de televiziune.
Remarcabilă a fost colaborarea actorului cu radioul, el fiind practic una dintre „emblemele” emisiunii „Unda veselă”, colaborare mijlocită de maestrul Ion Vova, de care avea să îl lege o lungă şi trainică prietenie.
În perioada 1979-1982, Nicu Constantin a fost actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”, publicul admirându-l în „Vânzătorul de păsări”, de Carl Zeller.
Nicu Constantin a compus și texte pentru scenă, dar și texte pentru cântece. Actorul a lansat şi câteva albume în care i-a fost apreciate calităţile sale muzicale remarcabile, „Nicu… vede tot”, „Uite-l pe nea Nicu…” şi „Nicu Constantin… o viață de artist”.
Actorul şi-a povestit viaţa, multe amănunte interesante despre acesta putând fi descoperite în volumul „Ochelarii miraculoşi. Nicu Constantin în dialog cu Cristian Brancu”, lansată în anul 2000, la Editura Cuvântul.
În anul 2001, Nicu Constantin a devenit cetățean de onoare al orașului Eforie Sud, iar la 7 februarie 2004, Președintele României Ion Iliescu i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
În anul 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar în 2006, a fost recompensat cu premiul UNITER pentru întreaga activitate.
Din prima căsătorie – din anul 1967 – , cu Florenţa, fiică de preot, Nicu Constantin are un fiu, regizorul Răzvan Constantin, iar Măndița Constantin, cea de-a doua soție, alături de care s-a cununat civil în 1986, una dintre cele mai cunoscute voci ale Teatrului de operetă, i-a fost alături până în ultima clipă marelui actor.
Nicu Constantin a murit la 15 septembrie 2009, la vârsta de 70 de ani, în urma unui stop cardiorespirator, după ce a fost internat timp de peste patru luni la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă din Capitală, pentru suferinţe pulmonare severe. El a fost înmormântat în localitatea natală, Eforie Sud.
După dispariția reputatului actor, o parte din textele și melodiile interpretate de Nicu Constantin au ajuns în posesia unui tânăr actor de la Teatrul Constantin Tănase, Nae Alexandru, iar cea care a făcut alegerea a fost chiar partenera de viață a actorului, Măndița Constantin.
Sursa: radioromaniacultural.ro
