Laurențiu Barbu
În orașul cu două gări istorice, una românească și alta austriacă, Suceava, fosta clădire a Uzinei de Apă a devenit sediu pentru arhitecți, obiectiv cultural și turistic. Vă povestesc în continuare despre această clădire care s-a transformat ca rățușca cea urâtă într-o frumusețe de văzut când aveți o oră liberă la Suceava. Să vizităm împreună Uzina Veche de Apă din Suceava.
Ajungem pe strada Apeductului la numărul 4 din Suceava și vedem o casă pe un mic deal. E fosta Uzină de Apă.
La ani de zile de când a fost închisă, astăzi se cheamă Centrul de Arhitectură, Cultură urbană și Peisaj „Uzina de Apă” Suceava și e cel mai nou obiectiv turistic din oraș. Eu am intrat acolo alături de colegii din proiectul Cronicari Digitali.
Uzina Veche de Apă din Suceava s-a numit pe germană Wasserwerk der Stadt Suceava. A fost finalizată pe când Bucovina era parte a Imperiului Austro-Ungar, în anul de grație 1912. Firma Thiem și Fiii din Leipzig, Germania, a fost contractată să realizeze alimentarea cu apă a și canalizarea orașului. Tot firma creată de Adolf Thiem a făcut și canalizarea din Praga, iar în orașul german care a dat numele străzii Lipscani, o stradă îi poartă numele. El este considerat fondatorul hidrologiei moderne și al ingineriei apelor subterane. Ei bine, fiul său a semnat proiectul de la Suceava și executanții unei părți, inclusiv a rezevoarelor de apă, au fost cei de la o altă firmă austriacă, Georg Rumpel, aceiași care au realizat o mare parte din alimentarea cu apă de la Sibiu.
Pentru investiție, primăria a luat un credit substanțial de 1,5 milioane de coroane de la Banca Centrală Germană de Economii (a Germaniei). Era doar una dintre marile investiții din acea perioadă care aveau să scoată orașul Suceava din ceața medievală. Primarul de atunci, franco-elvețianul cu studii la Viena, Franz cavaler Des Longes, a fost unul dintre cei mai capabili pe care i-a avut urbea din toate timpurile. El a condus urbea timp de douăzeci și trei de ani, timp în care, printre altele, Suceava a fost iluminată, și-a văzut cetatea și principalele două biserici restaurate, a primit noi clădiri pentru instituțiile din centru și râul Suceava a fost canalizat.
Astăzi avem două intrări în Uzina Veche de Apă: una cu scări, cealaltă în lateral unde noii arhitecți au facut secțiune prin taluzul de pământ.
Intrăm în clădire și realizăm că suntem la parter în marile rezervoare de decantare. Pe pereți chiar vedem calcarul, piatra depusă în zecile de ani cât au fost folosite.
Pereții sunt bruți, ușile sunt nefinisate, lăsate cu iz industrial, podeaua e de metal, scările la fel. Totul se integrează perfect în peisajul inițial.
În una din săli găsim creațiile unor copiii de la sat. Ei s-au jucat la școală „de-a arhitectura”. O alta, de lângă, e sală pentru teatru, spectacole și expoziții.
Urcând, intrăm în birourile comune ale Ordinului Arhitecților din România (OAR) și Uninii Arhitecților din România (UAR). Ei, împreună, administrează clădirea cel puțin pentru următorii patruzeci și cinci (45) de ani.
Tehnologiile moderne și-au adus aportul la proiect. Geamuri semicirculare uriașe, groase de 4 centimetri, tăiate la București cu o tehnologie nouă, cu apă, pe mijloc, pentru fereastra care se deschide. Dacă am reținut eu bine, cel mare a fost ținut de zece oameni la montare, așa greu e. Toate au fost montate fără toc, iar pentru a ține, zidul a fost întărit cu un alt material revoluționar, fibră de carbon.
E clar, vechiul și noul și-au făcut casă bună împreună la Suceava. Eu mă opresc aici.
Dacă ați ajuns pe la Uzina Veche de Apă din Suceava, lăsați-ne și nouă părerea, mai jos.
Sursa: drumliber.ro
