Poetul, publicistul și omul politic Octavian Goga s-a născut la 20 martie/1 aprilie 1881, în Rășinarii Sibiului, în familia preotului Iosif Goga și a Aureliei. Ambii părinți aveau înclinații literare, întreținând în familie cultul pentru poezia lui Mihai Eminescu și George Coșbuc.

Octavian Goga, poet, publicist și om politic, fost prim-ministru al României (1881-1938)

George Călinescu afirma în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), că „după Eminescu și Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulțimii, poet național totdeodată și pur ca și Eminescu”.

Din copilărie, Octavian Goga s-a identificat cu universul rural, îmbrățișându-i aspirațiile: ”De la început m-am pomenit într-un mediu țărănesc pe care (…) am căutat să-l pătrund dus de mână de părinții mei, cărturari. Eu n-am fost țăran, dar am priceput păsurile satului și m-am contopit cu toate durerile lui” (”Fragmente autobiografice. Mărturisiri literare”, 1934).

După primele clase făcute în satul natal, Octavian Goga a urmat gimnaziul și liceul maghiar din Sibiu (1890-1899), transferându-se, în urma unui conflict național, la liceul românesc de la Brașov, unde și-a luat Bacalaureatul în 1900. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1900-1904). După studiile din Budapesta a mers la Universitatea din Berlin, cu o bursă acordată de Asociația Astra.

A debutat încă din anii de liceu în revista ”Tribuna” (1897), cu poezia ”Atunci și acum”, iar, mai târziu, a colaborat la ”Familia”, ”România ilustrată”, ”Tribuna literară”. În anii studenției, la Budapesta, a făcut parte din Societatea academică studențească ”Petru Maior”. Aici, în 1902, împreună cu Al. Ciura și Octavian Tăslăuanu, a editat revista ”Luceafărul”, unde și-a publicat cele mai multe din versurile ce vor fi reunite în volumul ”Poezii” (1905), care a fost primit cu entuziasm, devenind „evenimentul literar” al anului. Printre poeziile care au deschis volumul de debut se aflau ”Rugăciune”, ”Plugarii”, ”Noi” și ”Oltul”. La 21 martie 1906, Academia Română i-a acordat Premiul ”Năsturel-Herescu”.

Au urmat volumele de versuri ”Ne cheamă pământul” (1909), cu poezii antologice, precum: ”Un om”, ”În munți”, ”Graiul pâinii” și ”Din umbra zidurilor” (1913), caracterizat prin sentimentul dezrădăcinării, ”Cântece fără țară” (1916).Culegerea de conferințe, evocări, amintiri, intitulată ”Precursori” (1930) este o altă operă care i-a marcat prezența în literatura momentului.

A scris teatru — ”Domnul notar” (1914), o dramă în trei acte, a cărei premieră a avut loc la 14 februarie, pe scena Teatrului Național din București și ”Meșterul Manole” (1928) reprezentată, de asemenea, pe aceeași scenă.

Din publicistica sa amintim: ”Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi” (1911), ”Strigăte-n pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o țară neutrală” (1915), ”Mustul care fierbe” (1927), ce conține articole publicate în revista ”Țara noastră”, ”Aceeași luptă: Budapesta — București” (1930). A tradus, totodată, din Petofi Sandor, Ady Endre, Imre Madách (”Tragedia omului”, 1934, a cărei traducere a fost apreciată ca fiind excepțională).

Militând pentru eliberarea națională a românilor din Transilvania, Octavian Goga a desfășurat o importantă activitate politică, în cadrul Partidului Național Român.

A întemeiat revista ”Țara noastră”, ca publicație pentru popor a Astrei (1907). Lupta tot mai susținută a poetului pentru drepturile naționale și sociale ale românilor ardeleni îi atrage arestarea și primul proces de presă (1911), soldat cu condamnarea și detenția la Seghedin (1912), unde a fost vizitat de I.L. Caragiale.

A trecut munții și a plecat în România. S-a stabilit la București, devenind unul dintre animatorii Ligii Unității Politice a Tuturor Românilor, militând pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, pentru eliberarea teritoriilor românești aflate sub stăpânire austro-ungară și desăvârșirea unității național-statale. Articolele din volumul ”Strigăte în pustiu” (1915) și poemele din volumul ”Cântece fără țară” (1916) care exprimă retorica momentului, alternează virulența cu ardoarea patriotică.

Versurile sunt recitate de un alt mare poet ardelean Ioan Alexandru (1941-2000)

Intrarea României în Primul Război Mondial (1916) l-a determinat pe poetul ardelean, poetul ”pătimirii noastre”, să se înroleze, în 1917, ca simplu soldat pe frontul din Dobrogea. A editat, în refugiul de la Iași, împreună cu mai mulți scriitori, precum Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuță, Lucian Blaga, ziarul ”România” (1917-1918). I s-au încredințat o serie de misiuni diplomatice la Paris și Londra, lucrând în cadrele Consiliului Național Român, în vederea determinării marilor puteri de a recunoaște desăvârșirea unității statale românești.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia hotărăște, la 1 decembrie 1918, Unirea Transilvaniei cu România, vestea fiind primită cu deosebit entuziasm și bucurie în suflet de românii de peste graniță și de membrii Consiliului de la Paris. Octavian Goga, aflat, încă la Paris, a fost ales membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei.

După Primul Război Mondial, Octavian Goga a fondat Partidul Național Agrar, care a fuzionat cu Liga Apărării Național Creștine, condusă de A.C. Cuza, formând Partidul Național Creștin.

În plan public, a deținut funcțiile de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor (1919), ministru de stat (1920-1921), ministru al Cultelor și Artelor (1920), ministru de Interne (1926-1927). În perioada 28 decembrie 1937 — 11 februarie 1938, Octavian Goga a fost prim-ministru al României.

A fost membru corespondent (29 mai 1914) și membru titular (4 iun. 1919) al Academiei Române. A fost vicepreședinte al Academiei Române (1 iun. 1929 — 30 mai 1932). În 1923 a rostit discursul solemn de primire închinat lui George Coșbuc.

În 1932, Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj i-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa, pentru întreaga sa activitate publicistică.

A fost președinte al Societății Scriitorilor Români (1924-1925).

Octavian Goga a murit la 6 mai 1938, la Ciucea, în urma unui atac cerebral survenit cu trei zile înainte, în grădina castelului. Trupul poetului a fost transportat la București și depus la Ateneu, fiind apoi înhumat în Cimitirul Bellu. Ulterior, rămășițele pământești ale poetului național au fost reînhumate la Ciucea.

Scriitor de mari resurse romantice, agitator de conștiințe, a fost exponentul strălucit al pregătirii și împlinirii visului național secular. ‘‘S-a ars pe sine prin flacăra nestinsă ce ardea în el” (Nicolae Iorga).

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva Foto: Mihaela Tufega; editor: Anca Pandea, editor online: Gabriela Badea)