Opera lui Marin Sorescu și una din ultimele înregistrări audio cu vocea scriitorului

Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj – d. 8 decembrie 1996, București) a scris literatură de toate genurile, situându-se printre cei mai prodigioși scriitori români și numărându-se, de asemenea, printre scriitorii români cei mai reprezentativi și mai cunoscuți peste hotare, opera sa fiind tradusă în zeci de limbi străine. I-a fost decernat de mai multe ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România, precum și Premiul Academiei Române.

După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 debutează editorial cu volumul de parodii ”Singur printre poeți”. A urmat, în 1965, volumul ”Poeme”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Marele critic literar George Călinescu scria despre Marin Sorescu, în 1964, în ”Contemporanul”, că ar avea ”capacitatea excepțională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile și latura imensă a temelor comune” (”Dicționarul Scriitorilor Români”, coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, București, 2002).

”Este interesant de observat că prozele satirice ale lui Marin Sorescu publicate în anii 1963 și 1964 vizează nu atât realități ale timpului cât limbaje ale lor, forme de discurs, variantele lor textuale; relația dintre aceste proze și lume rămâne tot timpul una de gradul doi, mediată de realitatea formalizată a limbajului”, scrie Maria-Ana Tupan, istoric și teoretician literar, în volumul ”Marin Sorescu și deconstructivismul” (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1995).

Stilul original al poetului se impune și prin volumele de versuri care au urmat: ”Moartea ceasului” (1966), ”Tinerețea lui Don Quijote” (1968), ”Tușiți” (1970), ”Suflete, bun la toate” (1972), ”La lilieci” (vol. I-V, 1973-1995; I — 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II — 1977, Premiul Academiei Române, III — 1980, IV — 1988, V — 1995), ”Astfel” (1973), ”Descântoteca” (1976), ”Sărbători itinerante” (1978), ”Ceramică” (1979), ”Fântâni în mare” (1982), ”Apă vie, apă moartă” (1987), ”Poezii alese de cenzură” (1991), ”Traversarea” (1994).

”’Moartea ceasului’, titlul celui de al doilea volum de versuri originale, trimite la o emblemă favorită a moderniștilor, semnificând ieșirea dintr-un timp omogen, ruptură față de istoria anterioară, revoluție a valorilor. Pentru postmoderni, imaginea se încarcă de conotațiile ieșirii din timp, repetiției sterile, sfârșitului istoriei și umanismului. Pentru Marin Sorescu, timpul înseamnă direcție, înnoire, creație de valori”, scrie Maria-Ana Tupan în volumul amintit.

”În cărțile ”Liliecilor” Marin Sorescu dă multe referințe cu privire la situarea geografică a locului său natal — comuna doljană Bulzești apropiată de fruntariile deluroase ale Gorjului — ”La Lilieci” fiind, de fapt, denumirea dealului pe a cărui vale opusă așezărilor omenești se află spațiul de odihnă al ”dușilor” din această lume: Cimitirul”, scrie criticul și teoreticianul literar Jeana Morărescu în volumul ”La Lilieci” (Fundația ”Marin Sorescu”, 1998). ”O nouă deschidere importantă a viziunii lui Sorescu apare odată cu seria de patru volume publicate între 1973 și 1988, sub titlul ”La Lilieci”, în care ”regula jocului” pare a se fi schimbat radical. Poezia se distanțează de modurile confesive cunoscute, recurge masiv la epic și descriptiv și utilizează elemente ale reprezentării dramatice” (”Dicționarul Scriitorilor Români”, coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, București, 2002). Versuri mai recente (”Fântâni în mare”, 1982, ”Apă vie, apă moartă”, 1987, ”Ecuatorul și polii”, 1989) indică o anumită tendință de clasicizare a discursului.

Teatrul deține o pondere însemnată în opera lui Sorescu. Ca dramaturg, autorul continuă experiența teatrului existențialist și a teatrului absurdului. Pentru piesa de teatru ”Iona”, apărută în ianuarie 1968, în revista ”Luceafărul” și în același an și la Editura pentru literatură, Marin Sorescu a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru dramaturgie, ulterior și Premiul Academiei Române. Tot în 1968 îi apare, în revista ”Luceafărul”, piesa de teatru ”Există nervi”.

În spațiul dramaturgiei, Sorescu s-a impus, de asemenea, printr-o producție originală, în care prezența poetului se simte profund în gustul pentru construirea unor evenimente modelate în regim simbolic și de parabolă, mai puțin ofensivă. Dimensiunile simbolice ale teatrului lui Sorescu sunt puternic evidențiate îndeosebi în suita alcătuită din piesele ”Iona” (1968), ”Paracliserul” (1970) și ”Matca” (1973) (”Dicționarul Scriitorilor Români”, Ed. Albatros, București, 2002). ”Dacă în ”Iona” Marin Sorescu dramatizează evenimente biblice în limbajul și psihologia prezentului, în ”Paracliserul” el pune sub semnul întrebării destinul omului religios într-un veac agnostic (…..) Prin acest personaj suntem într-adevăr proiectați în drama unei omeniri angoasate și debusolate de sfârșit de mileniu și de istorie”, scrie istoricul și teoreticianul literar Maria-Ana Tupan.

Alte piese scrise de Marin Sorescu sunt ”Pluta meduzei” (1974), ”Setea muntelui de sare” (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), ”Răceala” (1976), ”A treia țeapă” (1980), ”Ieșirea prin cer” (1984), ”Vărul Shakespeare” (1988). A scris și dramaturgie de inspirație istorică, unde parabola joacă, de asemenea, un rol important și jocul cu convențiile teatrale este foarte liber. ”Inovații însemnate aduce Sorescu și în teatrul de inspirație istorică, dând o replică semnificativă viziunii idealizante asupra trecutului, la modă în epocă. În acest spațiu tematic s-au impus îndeosebi piese precum ”Răceala” și ”A treia țeapă”, cu acțiunea plasată în vremea lui Vlad Țepeș”. (”Dicționarul Scriitorilor Români”, Ed. Albatros, București, 2002).

Sorescu a semnat și proză umoristică și satirică (romanele ”Trei dinți din față”, 1977; ”Viziunea vizuinii”, 1981), eseuri (”Teoria sferelor de influență”, 1969; ”Insomnii”, 1971; ”Starea de destin”, 1976), cronici literare (”Ușor cu pianul pe scări”, 1986, cu o prefață a autorului, premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie (‘Tratat de inspirație”, 1985). ”Eseurile din ”Teoria sferelor de influență” (1969) și cronicile literare din ”Ușor cu pianul pe scări” (1985) vădesc o acuratețe stilistică și o luciditate venite ambele din simpatia declarată pentru Ș. Cioculescu, și o imaginație călinesciană, capabilă de formulări frapante și memorabile, cu toate familiaritățile de expresie, uneori neîngăduite”, scrie criticul literar Nicolae Manolescu în ”Istoria critică a literaturii române” (Editura Paralela 45, 2008).

A tradus integral creația poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul ”Lirice”). A publicat și literatură pentru copii: ”Unde fugim de acasă?” (1967, proză), ”O aripă și-un picior (Despre cum era să zbor)” (1970, versuri), ”Cocostârcul Gât-Sucit” (1987, versuri), ”Cirip-Ciorap” (1993, versuri, ilustrată în interior de autor).

Marin Sorescu s-a remarcat totodată și ca un pictor de talent, având expoziții personale în țară și în străinătate: Brașov (1989), Cluj-Napoca (1990), Irlanda (1991), Paris (1992, expoziție colectivă), București (1992).

”Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă așa de tare ca poezia. De ce? Pentru că ea este oscilograful omenirii. Cuvântul — mai mult decât o statuie, o pânză sau o clădire — se plachează direct pe geamătul, pe suspinul lumii, se îmbibă, e stâlcit, rănit, sfârtecat…. Versul e în chin, o sodomă de ispășire și purificare. Și un mijloc de supraviețuire, o supapă…. Cine nu știe să folosească laserul vagului, nu e poet. Operație pe ochi cu laserul vagului — aceasta e poezia” spunea Marin Sorescu.

 
Ultimele inregistrari care exista in Fontoeca Radioului cu vocea lui Marin Sorescu au fost realizate cu putine zile inainte ca acesta sa se stinga din viata, pe 6 decembrie 1996.

 

sursa: http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/02/19/documentar-opera-scriitorului-marin-sorescu-08-00-05

Report

Articol publicat de Identitatea Românească

Ține aprinsă flacăra identității românești în lume!

Ce părere ai despre această postare?

23 points
Upvote Downvote