Palatul Cotroceni

Având o istorie a locului de patru secole, Palatul Cotroceni este una dintre clădirile cele mai importante ale României, în care s-au luat decizii care au influenţat decisiv ţara noastră. Poate cel mai important este Consiliul de Coroană din august 1916 în care s-a discutat intrarea României în Primul Război Mondial, participare care va duce în cele din urmă la realizarea Marii Uniri de la 1918.

La un an după începerea domniei sale, în 1679, Şerban Cantacuzino ridică pe dealul Cotrocenilor un ansamblu alcătuit dintr-o mănăstire, o biserică şi casele domneşti. Lucrările de construcţie s-au terminat în 1682, iar domnitorul şi familia sa au locuit frecvent aici. La moartea acestuia, în 1688, a fost înmormântat în biserica mănăstirii, la fel şi alţi membri ai familiei sale.

„Cotroceniul era un loc unde domnitorului Şerban Cantacuzino şi familiei sale le plăcea să locuiască. Un loc pe care l-au folosit după aceea şi urmaşii săi la tron, în special nepotul său Constantin Brâncoveanu şi toţi ceilalţi domnitori ai Ţării Româneşti”, a afirmat într-un interviu pentru Descoperă Ştefania Dinu, director general adjunct la Muzeul Naţional Cotroceni.

Bălcescu şi fraţii Goleşti, închişi în beciurile Mănăstirii Cotroceni

Anul revoluţionar 1821 a fost unul de seamă pentru istoria Cotroceniului. „Tudor Vladimirescu şi-a avut aici, în mănăstirea Cotroceni, sediul armatei sale de panduri şi locul unde a luat o serie de hotărâri, pentru că el a fost numit şi Domnul Tudor”, a adăugat istoricul Ştefania Dinu.

Ca urmare a implicării în Revoluţia de la 1848, o serie de revoluţionari, printre care Nicolae Bălcescu şi fraţii Goleşti, au fost întemniţaţi în pivniţele mănăstirii Cotroceni. „Tot de aici au fost trimişi în exil, peste hotare, după ce Revoluţia din Ţara Românească a fost înăbuşită prin intervenţia armatelor otomane conduse de Fuad Efendi”, a menţionat istoricul.

Sub domnia lui Barbu Ştirbei (iunie 1849 – octombrie 1853; octombrie 1854 – iunie 1856), care a luat o serie de măsuri pentru modernizarea României, ansamblul de la Cotroceni a devenit reşedinţa oficială de vară a lui. S-au făcut lucrări de renovare, coordonate de arhitectul Anton Hefft, şi de reamenajare, fiind aduse mobilier şi obiecte decorative de la Paris sau Viena. Din ordinul lui Barbu Ştirbei s-a amenajat şi parcul caselor domneşti de la Cotroceni şi s-au montat felinare pentru iluminatul nocturn.

După dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza de la 24 ianuarie 1859, devenind astfel domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, acesta a primit Cotroceniul ca reşedinţă.

„Aici a primit sabia de învestitură şi aici a locuit împreună cu doamna Elena Cuza, mai ales pe perioada verii, pentru că reşedinţa permanentă o avea în ceea ce astăzi este cunoscut ca Palatul Regal din Calea Victoriei, atunci era un palat al statului, al oraşului Bucureşti, reşedinţa domnitorilor Ţării Româneşti”, a precizat directorul general adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni.

Cuza pleacă în exil direct de la Cotroceni

Doamna Elena Cuza şi Alexandru Ioan Cuza au reamenajat o serie de saloane în spiritul decoraţiei interioare din perioada lui Napoleon al III-lea.  „Era şi prieten cu împăratul Napoleon al III-lea. Doamna Elena Cuza a locuit o perioadă la Paris, de unde s-a întors în 1862”, a precizat Ştefania Dinu.

Dincolo de măsurile reformatoare luate de Cuza, sprijinite şi de soţia sa, aceasta a finanţat din bani proprii înfiinţarea Azilului Elena Doamna alături de doctorul Carol Davila, situat în apropiere de ansamblul de la Cotroceni.

„Adăpostea peste 300 de fete orfane care învăţau şi îşi pregăteau o carieră, dacă îi putem spune aşa, pentru că unele dintre ele ajungeau învăţătoare. Azilul Elena Doamna ajunge în cele din urmă o adevărată şcoală de elită la care veneau să înveţe nu numai fetele orfane, ci şi fetele familiilor din înalta aristocraţie”, a menţionat Ştefania Dinu, director general adjunct Muzeul Naţional Cotroceni.

În noaptea de 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza, care abdicase din cauza „monstruoasei coaliţii”, pleca de la Cotroceni într-un exil, unde avea să şi moară, în 1873, la vârsta de 53 de ani.

Tratativele de la Cotroceni dintre Carol I, Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei şi Marele Duce Nicolae

După venirea la tron a principelului Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, în mai 1866, acesta a locuit în casele domneşti de la Cotroceni, unde, după căsătoria din 1869 cu Elisabeta de Wied, se va stabili şi aceasta. Unicul copil al cuplului princiar, principesa Maria, moare la vârsta de numai 4 ani, în 1874, după ce s-a îmbolnăvit de scarlatină. „A fost înmormântată în grădina Palatului de la Cotroceni, unde mai târziu a fost ridicat şi un mausoleu în amintirea ei, sculptat de Frederic Storck”, a afirmat istoricul Ştefania Dinu.

Cotroceni a fost locul unde Carol I a avut întâlniri cu oameni importanţi ai ţării, dar şi din afară, şi unde s-au luat hotărâri cu privire la evoluţia socială, economică, politică, culturală a României până în 1877, când acesta porneşte în Războiul de Independenţă în calitate de comandant al trupelor româno-ruse.

De menţionat că, în iunie 1877, în casele domneşti de la Cotroceni, s-au purtat discuţii importante despre participarea României în Războiul Ruso-Turc (1877 – 1878), ce pentru noi a însemnat Războiul de Independenţă. „Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei, împreună cu Marele Duce Nicolae, au venit aici la Bucureşti, la Palatul Cotroceni, tocmai pentru a trata cu domnitorul Carol I ajutorul pe care armata română urma să îl dea armatei ruse în vederea continuării luptei împotriva Imperiului Otoman”, a precizat Ştefania Dinu.

În contextul luptelor din vara anului 1877, Principesa Elisabeta a organizat în curtea de la Cotroceni un spital de campanie unde au fost aduşi soldaţii români răniţi în război, pe care aceasta i-a îngrijit alături de alte infirmiere şi cadre medicale.

Cotroceni, un palat al statului construit pentru viitorii Rege Ferdinand şi Regina Maria în care a venit Împăratul Franz Joseph

Carol I şi Elisabeta, care au fost încoronaţi ca rege şi regină ai României în 10 mai 1881, au locuit în casele domneşti de la Cotroceni circa 20 de ani. După mutarea acestora în Marele Palat din Calea Victoriei, Carol I a decis demolarea vechilor case din Cotroceni şi construirea unui palat regal modern în care să locuiască Prinţul Ferdinand, nepotul după frate al lui Carol I, devenit „moştenitor prezumtiv al Coroanei” României la data de 14 martie 1889.

„El vine în ţară în 1889, ştia deja limba română pentru că, din momentul în care aflase că o să devină moştenitorul tronului României, i-a fost trimis un profesor, Vasile Păun, pentru a-l învăţa pe Principe limba română”, a subliniat directorul general adjunct de la Muzeul Cotroceni.

La patru ani de la venirea în ţară, Principele Ferdinand se căsătoreşte cu Principesa Maria Edinburgh şi Saxa-Coburg-Gotha, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

„Guvernul român a dat suma de 1.700.000 de lei în vederea dărâmării caselor domneşti şi ridicării noului palat princiar şi apoi regal. Deci, Palatul Cotroceni este un palat al statului, ca şi Palatul Regal din Calea Victoriei. Sunt două palate ale statului, spre deosebire de celelalte palate, Peleşul în special şi Pelişorul, mai târziu, care erau ridicate cu banii din caseta privată a Regelui Carol I”, a precizat Ştefania Dinu.

De construcţia Palatului Cotroceni s-a ocupat arhitectul francez Paul Gottereau, de numele căruia se mai leagă şi Palatul C.E.C. (1875-1900), Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti (1891-1893) şi Muzeul de Artă din Craiova (1900-1907).

Lucrările au durat circa trei ani, iar în martie 1896, Principele Ferdinand şi Principesa Maria (viitoarea Regina Maria) s-au mutat la Cotroceni, unde în septembrie primesc şi vizita Împăratului Franz Joseph. „A trecut şi pe la Cotroceni şi chiar există fotografii în acest sens cu familia imperială, regală şi princiară, aici, în grădina Palatului Cotroceni. Şi pe Frederic Wilhelm, în 1909, de asemenea Regele Carol I şi familia princiară, Ferdinand şi Maria, l-au primit la Palatul Cotroceni”, a menţionat istoricul Ştefania Dinu.

Amenajarea Salonului de Aur de către Principesa Maria l-a contrariat pe Regele Carol I

Palatul Cotroceni a fost construit de către Paul Gottereau în stil eclectic francez, majoritatea încăperilor fiind decorate în stilurile lui Ludovic al XIV-lea, al XV-lea şi al XVI.

Spirit îndrăzneţ şi inovator, Principesa Maria a vrut să îşi pună amprenta asupra clădirii în care locuia, ce avea un stil sobru impus de către Carol I. Astfel, la începutul secolului XX, a redecorat o serie dintre spaţiile ei private de la Cotroceni. Salonul său privat a devenit Salonul de Aur, stilul Ludovic al XIV-lea fiind înlocuit cu cel Art-Nouveau. Dormitorul l-a transformat din dormitorul Ludovic al XV-lea în Dormitorul Argintiu, fiind decorat abundent.

„Era modul ei de a epata, de a ieşi din tipare, şi chiar a reuşit pentru că cei care vizitau aceste saloane, în special Salonul de Aur, erau un pic şocaţi. Acest lucru i s-a întâmplat chiar Regelui Carol I. Regina Elisabeta a fost mai tolerantă, ea era o fire tolerantă şi i s-a părut că Salonul de Aur era foarte asemănător cu un templu indian şi cu un decor de basm foarte original. Iar prinţesa Ana-Maria Callimachi, o prietenă a Principesei Maria, avea să spună că ‘Salonul de aur este ceva între o biserică şi o baie turcească’ ”, potrivit istoricului.

În perioada 1913 – 1915 este amenajată o nouă aripă a Palatului, cea nordică, de către arhitectul român Grigore Cerchez. Imediat după moartea Regelui Carol I şi încoronarea lui Ferdinand şi a Mariei, în 10 octombrie 1914, este amenajată şi o sufragerie în stil neo-românesc. „Era, în epocă, o încercare de a demonstra că Regele Ferdinand are strămoşi români sau are o strânsă legătură cu domnitorii, cu voievozii Principatelor Române, iar acest stil a fost promovat de Regina Maria. Mă refer la stilul neo-românesc”, a adăugat Ştefania Dinu, subliniind  că arhitectura de tip neo-românesc provine din stilul brâncovenesc.

Ferdinand „cel Loial” şi neratificarea păcii umilitoare

Palatul Cotroceni a fost locul unor decizii importante în istoria românilor. Poate cel mai important este Consiliul de Coroană din 14 august 1916, momentul decisiv în care România renunţă la neutralitate şi care, peste doi ani, va conduce la Marea Unire a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România.

„În Marea Sufragerie de Gală a avut loc acest Consiliu de Coroană care a hotărât intrarea României în război alături de puterile Antantei. La Consiliu au participat Regele Ferdinand şi Principele moştenitor Carol, alături de Ion I. C. Brătianu, primul ministru, şi ceilalţi membri ai Guvernului. În urma unor dezbateri destul de aprige, hotărârea unanimă a fost părăsirea neutralităţii şi intrarea României în război alături de puterile Antantei”, a menţionat directorul general adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni.

Potrivit acesteia, intrarea în Primul Război Mondial de partea Antantei a fost un sacrificiu pentru Regele Ferdinand, care timp de doi ani nu a făcut decât să aştepte cel mai bun moment pentru a lua această hotărâre, el german fiind de origine. „Sigur că i-a fost destul de greu, dar atunci când a urcat pe tron spusese că va fi un bun român, ceea ce a şi făcut prin această hotărâre. A intrat în istorie ca Regele Ferdinand cel Loial”, a completat Ştefania Dinu.

În mai 1918, pe fondul ieşirii ruşilor din Primul Război Mondial, ca urmare a venirii la putere a bolşevicilor, şi a epidemiei de tifos ce a decimat soldaţii români, nu doar populaţia, la Cotroceni se semnează Tratatul de la Bucureşti (cunoscut şi ca Pacea de la Buftea-Bucureşti) cu Puterile Centrale. Pentru România, condiţiile impuse erau foarte grele: se pierdea o parte din teritoriu (Dobrogeea de nord şi Cadrilaterul), Austro-Ungaria urma să controleze trecătorile Munţilor Carpaţi, dar şi navigaţia pe Dunăre, alături de Imperiul German. Şantierele navale intrau în stăpânirea statului german, care concesiona pentru o perioadă de 90 de ani şi toate exploatările petroliere ale României.

„Meritul Regelui Ferdinand a fost acela că nu a ratificat niciodată Pacea de la Bucureşti, numai Parlamentul a ratificat-o, iar momentul prielnic a fost toamna lui 1918, reintrarea în război, şi România a fost chemată la masa tratativelor, i s-a recunoscut calitatea de aliat, cu greu, dar i s-a recunoscut, în 1919, la Conferinţa păcii de la Paris”, a mai spus istoricul.

Regina Maria, criticată pentru desfiinţarea Marii Sufragerii de Gală de la Cotroceni

În ziua de 1 decembrie 1918, când la Alba Iulia se hotăra unirea Transilvaniei cu Regatul România, realizându-se astfel Marea Unire, Regele Ferdinand şi Regina Maria se întorceau la Bucureşti de la Iaşi, unde au stat pe perioada războiului.

„Au trecut pe sub Arcul de Triumf ridicat cu acest prilej şi au privit defilarea trupelor în faţa statuii lui Mihai Viteazu de la Universitate. După care au venit la Palatul Cotroceni, unde a avut loc o mare recepţie dedicată generalului (Henri Mathias n.r.) Berthelot şi armatelor aliate. Alături au fost miniştri români şi corpul diplomatic. A fost un entuziasm general”, a amintit Ştefania Dinu.

Amenajarea în 1925 a Salonului Cerchez, prin unirea Marelui Salon de Recepţii şi a Marii Sufragerii de Gală, de către arhitectul cu acelaşi nume care a îmbinat stilul muntesc cu cel moldovenesc, a generat critici la adresa Reginei Maria.

„A fost criticată de I. G. Duca în memoriile sale, pentru că spune că Regina Maria a desfiinţat Marea Sufragerie de Gală unde avusese loc istoricul Consiliu de Coroană şi că a realizat un nou salon, Marele Salon Alb, care este, totuşi, un salon impresionant din partea de nord a castelului”, a spus directorul general adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni, istoricul Ştefania Dinu.

„După război, România trebuia să aibă o altă reprezentare în plan politic, în plan internaţional. Acest salon vedeţi că este aulic, este impresionant şi, până la urmă, situaţia internaţională şi România erau cu totul altele, iar reprezentarea trebuia făcută la un alt nivel. Şi acest salon a fost, într-adevăr, unul dintre saloanele de excepţie ale Palatului Cotroceni”, a completat aceasta.

Palatul Cotroceni nu a fost folosit ca reşedinţă niciodată de către Regele Carol al II-lea şi fiul său Mihai, care au locuit în Palatul Kiseleff. În copilărie, cel din urmă era adus aproape zilnic la Cotroceni, unde petrecea alături de Regina Maria, bunica sa, câteva ore prin parcul palatului, se juca şi lua masa împreună cu aceasta.

După moartea Reginei Maria, în 1938, la Palatul Cotroceni a mai rămas doar o echipă administrativă care se ocupa de palat. „A mai avut loc, în 1939, un Consiliu de Coroană care a stabilit neutralitatea României vizavi de Al Doilea Război Mondial şi încă o zi de naştere a Marelui Voievod de Alba Iulia Mihai a fost sărbătorită aici la Palatul Cotroceni”, a precizat Ştefania Dinu.

Fastul regal, distrus pentru a amenaja săli de clasă pentru pionieri

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a provocat o serie de distrugeri la ansamblul Cotroceni. După venirea comuniştilor la putere, în anii 1949 – 1950, Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor.

„Tot ceea ce însemna decoraţie regală, fast regal, eleganţă a fost distrus. Saloanele au devenit săli de clasă şi erau decorate doar cu pereţi albi, fără niciun fel de decoraţie interioară. După 1977, după marele cutremur, când palatul a suferit mari distrugeri, s-a început restaurarea şi reconstrucţia lui, ceea ce înseamnă că toate aceste saloane, transformate în muzeu după ’90, au fost refăcute în spiritul epocii, după martori fotografici, după „Povestea vieţii mele”, jurnalul Reginei Maria”, a menţionat istoricul.

Palatul Cotroceni din forma actuală este opera arhitectului Nicolae Vlădescu, care, după cutremurul din 1977, a lucrat timp de 10 ani la restaurarea acestuia. El a refăcut o mare parte din stilul francez impus de Gottereau, dar şi din cel neo-românesc al lui Cerchez. Tot atunci, Vlădescu a construit o nouă aripă în care Ceauşescu spera să se mute. Din 1990, această aripă nouă este sediul Administraţiei Prezidenţiale a României.

Grav afectată de cutremurul din 1977, vechea biserică construită pe vremea lui Şerban Cantacuzino a fost demolată în 1984 din ordinul lui Ceauşescu, care a decis că era „incompatibilă” cu restul clădirilor.

După 2003, au început lucrările de reclădire a bisericii pe vechile fundaţii. În prezent, aceasta a fost ridicată, având o formă apropiată cu cea originală. Nu a fost încă pictată în interior, dar pe pereţii ei se găsesc câteva dintre gravurile vechii mănăstiri. O parte importantă din tezaurul liturgic al vechii biserici Cotroceni a fost recuperată şi restaurată, fiind expusă în spaţiile medievale ale Muzeului Cotroceni.

Carol I dormea într-un pat primit cadou

Deschis publicului în 1991, Muzeul Naţional Cotroceni, aflat în prezent în subordinea Administraţiei Prezidenţiale, păstrează multe dintre saloanele şi încăperile folosite de regele Carol I şi Regina Elisabeta şi de urmaşii lor, Ferdinand şi Maria.

„Primul salon (de la etajul 1 n.r.) este Sufrageria Germană, decorată în stilul neo-renaşterii germane, din perioada lui Paul Gottereau, după gustul artistic al lui Carol I, cu piese de mobilier originale. Apoi Salonul de Vânătoare care este decorat în stilul neo-renaşterii italiene. Salonul de Vânătoare a fost amenajat aşa începând cu 1926, la dorinţa Regelui Ferdinand”, a povestit Ştefania Dinu.

La dorinţa lui Ferdinand, în acest salon au fost aduse trofeele de vânătoare obţinute de el. Salonul de vânătoare a fost proiectat de Karel Liman, arhitectul Casei Regale a României, care a dezafectat fostele saloane Bizantin şi Ludovic al XV-lea realizate de Paul Gottereau.

Salonul de Aur al viitoarei Regine Maria, care l-a scandalizat pe Regele Carol I, este în prezent Salonul Florilor din Muzeul Cotroceni, unde decoraţiile predominante sunt legate de floarea de măceş, un simbol specific stilului Art-Nouveau.

„Pentru că arhitecţii nu au mai putut reda aspectul original al acestui salon, atunci s-a ales decoraţia găsită pe zona traveelor şi acele elemente florale au fost extinse la întregul salon”, a explicat directorul general adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni.

„Biblioteca Regelui Ferdinand este unul dintre spaţiile care îşi păstrează originalitatea, pentru că este chiar acelaşi lemn de ulm original care, din fericire, nu a fost infestat microbiologic în perioada cât a funcţionat Palatul Pionierilor şi el a putut fi tratat şi repus în bibliotecă”, a completat aceasta.

În biblioteca de la etajul 1, locul preferat al lui Ferdinand, se află şi pupitrul pe care acesta l-a folosit cât a fost rege.

Salonul Cerchez, aflat lângă bibliotecă, a fost refăcut aproape în totalitate deoarece a fost distrus de marele cutremur din 1977. În capătul lui se află Sufrageria Regală care are în mijloc o masă rotundă în stil englezesc, precum cea a Regelui Arthur.

La etajul al doilea al Muzeului Cotroceni se pot vizita apartamentul german în care se află biroul şi cabinetul Regelui Carol I, o sufragerie şi apartamentul regal. „Patul datează din 1866, este un cadou din partea aristocraţiei româneşti pentru Regele Carol I”, a precizat Ştefania Dinu.

Norocul Palatului Cotroceni

„Tot la etajul al doilea se află şi Salonul Oriental, care are o înălţime dublă faţă de celelalte saloane. A fost în epocă studioul Reginei Maria, a fost şi sală de clasă pentru principese şi salon de ceai, unde regina servea ceaiul de la ora 17:00 şi unde le citea invitaţilor fragmente din scrierile ei”, a adăugat ea.

Dormitorul Argintiu al Mariei, cel admirat de Regina Elisabeta şi criticat de Regele Carol I, a devenit în 1929 dormitorul în stil Tudor. „Cu plafonul casetat cu bârne şi s-a renunţat la abundenţa aceea decorativă. Alături se află budoarul Reginei sau Salonul Norvegian care, de asemenea, a fost transformat în 1910”, a mai spus interlocutoarea noastră.

Lemnul de brad din interiorul Salonului Norvegian, amenajat de Karel Liman, s-a păstrat, nefiind nevoie să fie schimbat în timpul restaurării de după 1977.

În actualul Salon Francez de la etajul al doilea al Muzeului Naţional Cotroceni, mobilat în stilurile Ludovic al XV-lea şi al XVI-lea,  se afla dormitorul Regelui Ferdinand decorat sobru în stilul german.

Cu o istorie de aproape 340 de ani, Cotroceniul a fost reşedinţa voievozilor şi domnitorilor Ţării Româneşti, a lui Alexandru Ioan Cuza, a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta a României şi apoi a familiei regale Ferdinand şi Maria.

„Toate aceste decizii importante care s-au luat pentru istoria românilor în toată această perioadă fac ca Palatul Cotroceni să fie un martor tăcut al istoriei noastre. Norocul a fost că a reuşit să renască din propria-i cenuşă după cutremurul din 1977 şi, graţie unor arhitecţi cu viziune şi care i-au văzut potenţialul, a reuşit să devină ceea ce este astăzi, Muzeul Naţional Cotroceni, o instituţie de prim ordin naţional în peisajul cultural al Bucureştiului. Invităm publicul bucureştean şi nu numai să treacă pragul acestui palat şi, cu siguranţă vor rămâne încântaţi de loc, de istoria locului şi de cei care încearcă să îi ducă mai departe povestea”, a conchis istoricul Ştefania Dinu.

---

Sursa: descopera.ro