in ,

Piatra Craiului – Legendă și Mister

La baza denumirii acestei spectaculoase zone stă o legendă veche de câteva secole. Se spune că în zonă trăia un crai foarte iubit, pe numele său Măritul. Era foarte supărat că nu reuşise să aibă un urmaş. Ajuns la bătrâneţe, craiul a decis să aleagă un moştenitor demn să îi calce pe urme. Aşa că a organizat un concurs şi a chemat flăcăi din toate colţurile ţării pe care i-a supus unor probe fizice, dar şi de înţelepciune. Aşa a vrut să se asigure că cel care va moşteni averea este demn de ea. Legenda mai spune că un păstor numit Brăduţ a decis să îşi încerce şi el norocul şi s-a dovedit a fi un concurent de nădejde. După o zi de probe grele, craiul i-a anunţat că a doua zi vor trebuie să urce până la piatra cea mai mare. În timp ce restul cavalerilor au ales să doarmă, Brăduţ a pornit cu noaptea în cap şi a ajuns primul în vârful muntelui.

Mai avea însă de trecut o probă şi anume aceea de împărţire a dreptăţii. Craiul s-a hotârât să îi dea o ghicitoare. L-a întrebat cum ar împărţi între trei fraţi o ladă cu aur, alta cu oase şi una cu pământ. Brăduţ a găsit repede o rezolvare şi le-a explicat fraţilor care se războiau că unul va primi banii, altul animalele, iar celălalt pământul. Aşa a devenit păstorul viitorul crai, iar zona se numeşte de atunci Piatra Craiului.

Povestea florii care se găseşte doar în Piatra Craiului

O altă legendă unică a Pietrei Craiului este cea a garofiţei care creşte numai în această zonă a ţării. Se spune că în zonă trăia un pădurar care a avea doi copii, o fată şi un băiat, Degetăruţ şi Garofiţa. Într-o zi, lângă casa lor, a apărut o acvilă rănită, iar pădurarul a îngrijit-o, iar copiii îi dădeau din mâncarea lor. Acvila şi-a revenit şi a început să zboare, iar cei mici visau să plutească şi ei în aer şi vă vadă muntele de sus. Se spune că acvila i-a luat într-o zi pe spatele ei şi s-a înălţat spre cer.

După ce au zburat deasupra muntelui, au coboât într-o poieniţă unde acvila a mancat carne de căprioară, dar hrana a fost otrăvită, iar pasărea a murit. Speriaţi că au rămas singuri, copiii au căutat adăpost până când au găsit un castel. Au cerut adăpost şi hrană, dar zâna castelului avea inima de gheaţă. I-a fermecat pe copii şi i-a transformat în două flori unice: Garofiţa Pietrei Craiului şi Degetăruţul de munte.

Vraja spunea că doar dacă un flăcău va aduce apă vie din vârful muntelui, abia atunci copiii se vor mai trezi la viaţă. Peste ani, în zonă trecu un flăcău care, fermecat de frumuseţea Garofiţei, a udat floarea cu apă proaspătă de izvor. Garofiţa s-a trezit la viaţa şi cei doi s-au îndrăgostit. Au reuşit să îl trezească şi pe fratele ei şi să ajungă acasă, unde şi-au găsit tatăl foarte bătrân. De atunci Garofiţa creşte doar în Piatra Craiului şi este protejată prin lege.

La Zăpaz, locul inexplicabil pentru oamenii de ştiinţă

La Zăpaz, unde se ajunge urcând o jumătate de oră de la Refugiu Spârlea pe traseul la Lanţuri, este considerată o minune a naturii şi este un mister nedesluşit de zeci de milioane de ani. Când ajungi acolo şi vezi săpăturile în munte prin care cerul mai albastru şi mai aproape de noi pământenii, nu poţi să nu îti pui mai multe întrebări: „Cum s-au format acele găuri în munte?”, „Ce semnifică ele?” şi „Cum a fost posibil?”.

Răspunsul nu l-a găsit nimeni nici până astăzi, dar există câteva explicaţii care lasă liberă imaginaţia. Se spune că Piatra Craiului a fost construită de fiinţe vii, cum sunt coralii şi scoicile. În epoca Jurasicului, acum zeci de milioane de ani, aici era un mediu cald şi liniştit, o mare. În timp s-au aşezat straturi peste straturi de corali şi scoici, care au creat sedimente care s-au înălţat şi în milioane de ani au format muntele calcaros. Ipoteza este susţinută de munţii de cochilii pietrificate pe care le puteţi observa la tot pasul dacă sunteţi atenţi şi care datează de vremea dinozaurilor.

Grota bântuită din Piatra Craiului

Potrivit legendelor, grota secretă se găseşte după cabana Plaiul Foii din Braşov şi se poate ajunge la ea doar pe un traseu nemarcat pe care nu mulţi montaniarzi se aventurează. Puţinii oameni care au ajuns vreodată în zonă au povestit că au simţit o prezenţă, că au avut impresia că nu sunt singuri, deşi nu era picior de om în jurul lor. Majoritatea au plecat rapid de acolo de teama spiritelor. Niciun om de ştiinţă nu s-a aventurat să cerceteze zona, dar legende s-au ţesut multe de-a lungul anilor.

Zonă bântuită sau nu, Rezervaţia Piatra Craiului merită explorată de turişti pentru frumuseţea ei extraordinară. De anul acesta sunt disponibile alte patru trasee turistice menite să o pună în valoare şi să-i atragă pe amatorii de drumeţii montane.

Prăpăstiile Zărneştiului sunt iubite şi de amatorii de alpinism şi escaladă. Zeci de trasee sunt amenajate în pereţii defileului. Cel mai lung are 115 metri. Prăpăstiile Zărneştiul fac parte din Rezervaţia Piatra Craiului, una dintre cele mai frumoase din România. Zona este ca un defileu străjuit de stânci înalte şi străbătut de un drum şerpuit. În unele zone, stâncile de pe cele două laturi ale drumului par că se ating, fapt care face plimbarea să fie una spectaculoasă.

PIATRA CRAIULUI – SCURTA DESCRIERE

Masivul Piatra Craiului, adeseori Muntii Piatra Craiului, este un lant muntos calcaros situat la sud-vestul Carpatilor Orientali, dar care apartine lantului Carpatilor Meridionali, gasindu-se in nord-estul acestora. Din punct de vedere petrografic, Masivul Piatra Craiului se deosebeste geologic si geomorfologic de masivele si grupele muntoase inconjuratoare, Muntii Leaota, Muntii Bucegi, Muntii Fagaras si Muntii Iezer-Papusa. In timp ce aceste grupe montane sunt formate aproape exclusiv din roci cristaline, Crai-ul, cum este desori alintat de montaniarzi, este o lama taioasa si abrubta de roci sedimentare, in special roci calcaroase de varsta jurasica, lunga de aproximativ 24-26 km, orientata de la sud-vest catre nord-est, si lata de aproximativ 6-8 km, pe directiile perpediculare corespunzatoare. Cunoscutii pereti verticali, inalti de 400-650 m, dintre Padina Lanci si Valea lui Ivan, au luat nastere datorita stratificarii pe orizontala a calcarelor. Altitudinea maxima a Pietrei Craiului este atinsa in Varful La Om, cunoascut si ca Piscul Baciului, avand 2.238 m. Masivul detine numeroase piscuri peste 2.000 de metri altitudine (Varful Padina Popii (2.052), Varful Ascutit (2.150m). Varful Sbirii (2.200m), Varful Caldarii Ocolite (2.202m).

Frumuseţea şi sălbăticia locului au făcut ca Părpăstiile Zărneştiului să ajungă şi platou de filmare. Aici s-a înfruntat Mărgelatul şi trupele arnăuţilor în Drumul Oaselor şi tot aici s-au filmat şi scene din Cold Mountain. Zona a fost platou de filmare şi pentru un videoclip al trupei Rammstein.


Sursa: departamentulalphacarpatica.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!