in

Povestea prelucrării lemnului, un meşteşug învăţat din tată în fiu

Meşteşugul prelucrării lemnului, învăţat în Munţii Apuseni de la părinţi şi bunici, este pe cale de dispariţie, în ziua de astăzi fiind doar 20 de meşteri populari, iar tinerii nu mai vor să înveţe această meserie, deoarece câştigurile au scăzut mult comparativ cu anii trecuţi.

Daniel Ioan Haneş, din comuna Vidra, are 45 de ani şi este unul dintre puţinii bărbaţi din Munţii Apuseni care mai prelucrează manual lemnul la fel ca acum 100 de ani. El a declarat că această meserie este pe cale de dispariţie, având în vedere terenul pe care îl câştigă piaţa automată de prelucrare a lemnului, potrivit Mediafax.

”Nu poţi să trăieşti din acest meşteşug. Cândva se putea, acum foarte puţină lume mai pune preţ pe aşa ceva. Lumea se uită, trece pe lângă tine, dar nu întreabă cum sunt făcute obiectele, câtă trudă este în spatele lor. Nu mai e lumea interesată de aşa ceva. Mai am animale, mai am pământ, pentru că din aşa ceva nu se mai poate trăi”, a spus Daniel Haneş.

Din buşteni, meşterul popular face butoiaşe, buţi, tulnice, ciubere, doage, linguri şi alte produse care se pot realiza din lemne, iar apoi le vinde la târguri de profil, dar şi pe internet şi la persoane din alte oraşe care îi cunosc activitatea. De asemenea, produsele sale au ajuns în 7-8 ţări, între care Germania, Franţa sau SUA, fiind cumpărate de oameni care au mers în străinătate sau le-au trimis prietenilor.

”Totul se face manual, cum se făcea pe vremuri. Am învăţat meseria de la bunicul, de la tata, şi vreau să o duc în continuare cât se poate de mult. Din plăcere am început să lucrez. În momentul de faţă vânzarea nu este satisfăcătoare. Dacă nu mai merge o lăsăm şi pe asta şi căutăm altceva”, a mai spus Daniel Haneş.

Meşterul popular a adăugat că, din cauză că nu se câştigă, sunt persoane care cunosc meseria, dar nu o mai practică, iar tineretul nu mai vrea să o înveţe, în vreme ce şcoala de profil s-a desfiinţat.

”E o meserie pe cale de dispariţie. Pe când va pune România preţ pe meşteşug şi pe obiectele care se făceau pe vremuri, nu va mai avea cine să le mai facă. Totul va fi automatizat. Ne încurcă acum şi cei care vând obiecte în târguri, alături de noi. Iau produse cu 3 lei şi le dau cu 5 lei sau cu cât pot. Ăştia ne mănâncă nouă pâinea. Se dau mari meşteri, însă nu cunosc meserie”, a afirmat Daniel Haneş.

Realizarea unui produs durează de la câteva ore, până la 3-4 zile, în funcţie de cât este de mare obiectul sau cât trebuie să stea lemnul la uscat.

Spre exemplu, un butoi la care meşterul lucrează câteva zile, costă între 120 şi 400 de lei, în funcţie de mărimea lui.


Sursa: descopera.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!