Dimitrie Anghel s-a născut la 16 iulie 1872 la Cornești – Miroslava, aproape de Iași. A copilărit la Cornești și în casa de la Iași.

Va învăța acasă limba franceză și italiană. Frecventează cursurile „Institutului particular” al lui Caracaș și ale „Institutului pedagogic” condus de junimistul Al. Lambrior. Se va înscrie la gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Iași, însă în urma unor conflicte cu profesorii va părăsi cursurile.

Viața literară și colaborări

Va debuta în 1890 în revista „Contemporanul”. În 1894, sub pseudonimul Mitif, publică în „Lumea nouă” poezia „În grădină”. În 1903 i se publică o traducere din Goethe.

Între 1893 – 1902, cu banii obținuți din vânzarea părții de moșie ce i se cuvenea, Dimitrie Anghel pleacă într-un lung voiaj, în Italia și Franța. De la Paris călătorește în Elveția și Spania, dar va continua să colaboreze la diverse reviste. În 1905 îi apare volumul de versuri „În grădină”, care va fi primit bine de critica literară românească. Al doilea volum de poezii, „Fantezii”, va fi publicat în 1909.

Mai târziu, Anghel va scrie volumul de proză „Fantome”, „Oglinda fermecată”, „Povestea celor necăjiți”, „Triumful vieții. Fantezii și portrete” (1912), „Steluța. Fantezii și paradoxe” (1913).

La Paris frecventează cafenelele literare. Va fi impresionat de Oscar Wilde și Paul Verlaine.

În 1900, la Paris îl cunoaște pe Ștefan Octavian Iosif, cu care se va împrieteni și cu care va colabora la diverse opere literare. Vor publica un volum de traduceri din Paul Verlaine (1903), un volum din H. Isben (1906), dar și opere literare originale, sub pseudonimul A. Mirea.

În 1907 apare în „Viața românească” poemul dramatic „Legenda Funigeilor”. În 1908 se tipărește tot sub semnătura celor doi comedia „Cometa”. Va apărea tot în colaborare primul volum din „Caleidoscopul lui A. Mirea” (1908). Vor scrie și poemul istoric „Carmen saeculare”, care se joacă în scena Teatrului Național din București. În 1910 se tipărește cel de-al doilea volum al „Caleidoscopului lui A. Mirea”.

Dimitrie Anghel și Ștefan Octavian Iosif vor primi premiul literar „Adamachi” al Academiei Române pentru „Legenda funigeilor” şi „Cometa”. Alte lucrări la care au colaborat sunt: volumul „Portrete” sau comedia tradusă „Gringoire” a lui Banville.

Anghel va mai colabora cu I. Minulescu, traducând din Hugo, Samain, H. Bataille, dar și cu scriitori precum Leon Feraru sau Victor Eftimiu.

Viața publică

În viața publică Dimitrie Anghel a participat alături de Mihail Sadoveanu, O. Goga, Emil Gârleanu, Ștefan Octavian Iosif, la șezătorile literare.

În 1907 este funcționar în Dobrogea la Direcția administrării bunurilor, iar în 1909 va fi ales vicepreședinte al scriitorilor români. În 1911 ocupă funcția de inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice.

Iubirea lui Dimitrie Anghel pentru soția lui Ștefan Octavian Iosif, Natalia Negru, va duce la întreruperea prieteniei și a colaborării literare a celor doi.

Iubirea – o intervenție tragică

Iubirea pentru aceeași femeie și slăbirea relației dintre Ștefan Octavian Iosif și Natalia Negru, care îl vedea pe Iosif din ce în ce mai neglijent față de el și de ea, va determina ruperea relației de colaborare și prietenie dintre cei doi scriitori pe de o parte și divorțul soților în 1911, pe de altă parte.

După un duel între cei doi, în 1911, Dimitrie Anghel pleacă cu Natalia Negru la Paris. Casa sa din Calea Victoriei va fi incendiată, împreună cu toate bunurile și manuscrisele acestuia. În 1912 Dimitrie Anghel și Natalia Negru se vor căsători, deși cuplul va avea conflicte stârnite de gelozie frecvent.

După moartea lui Ștefan Octavian Iosif în 1913, Dimitrie Anghel este profund tulburat, iar unii contemporani îl atacă destul de violent. Pe data de 26 octombrie 1914, la onomastica numelui său, se naște un conflict sfârşit cu rănirea ușoară a soției prin împușcare și cu eșecul sinuciderii sale. Deși se împușcase în piept, nu moare pe loc, ci mai târziu, după ce își rupe voit pansamentele rănii. Va fi înmormântat la cimitirul Eternintatea din Iași.