in

Primăria Sf. Gheorghe refuză să arboreze steagul României: Nu am arborat drapelul Ungariei. Sunt doar nişte panglici

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe nu va îndepărta simbolurile naţionale ungureşti amplasate cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni şi consideră că ordinea culorilor de pe ele este potrivită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a transmis, marţi, într-un comunicat de presă, că drapelul Ungariei va fi arborat lângă steagul României numai în 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la vizita invitatului special şi vorbitorului de onoare dr. Lázár János, ministru, Şef al Cabinetului prim-ministrului Ungariei.

”Drapelul Ungariei va fi arborat lângă steagul României numai cu ocazia vizitei dânsului pe ziua de 15 martie”, potrivit Primăriei Sfântu Gheorghe.

Anterior, Prefectura Covasna ceruse Primăriei Sfântu Gheorghe să amplaseze steaguri ale României, lângă cele ale Ungariei, însă Primăria subliniază că acestea nu sunt steaguri, ci panglici.

”În momentul de faţă, pregătindu-se de comemorarea festivă în cinstea aniversării a 170 de ani de la Revoluţia şi Lupta de Independenţă din 1848–1849, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a decorat centrul oraşului cu panglici de culori naţionale ungureşti, piaţa Libertăţii cu drapel naţional unguresc, şi câteva străzi cu cocarde. Niciunul dintre aceste simboluri nu este drapelul oficial al Ungariei, drapelul naţional unguresc nefiind acelaşi lucru cu drapelul Ungariei”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, Primăria Sfântu Gheorghe susţine că a amplasat panglicile conform unei hotărâri a Guvernului, care precizează că minorităţile etnice pot folosi la acţiunile specifice şi însemnele proprii.

Primarul Antal Árpád-András a declarat, în legătură cu somaţia Prefecturii, că ziua de 15 martie se sărbătoreşte de 170 de ani în Transilvania, în Ţinutul Secuiesc.

”Din 1989 încoace arborăm simbolurile naţionale în fiecare an. Se pare că în acest an, în anul Centenarului, unii ne-ar contesta şi acest drept”, a spus primarul Antal Árpád-András.

Totodată, Primăria Sfântu Gheorghe citează în comunicatul trimis presei o declaraţie a dr. Szekeres Attila, heraldic al oraşului Sfântu Gheorghe, preşedintele Asociaţiei de Heraldică şi Vexilologie din Transilvania, membru al Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, în care se arată că ordinea culorilor de pe simbolurile maghiare este potrivită: ”Aceasta nu este un steag! Nici drapel! Aceasta este o panglică de culori naţionale ungureşti. Ordinea e potrivită, deoarece dacă pe stâlp le întoarcem în sus, prezintă compoziţia steagului naţional maghiar: roşu-alb-verde. Repet, aceasta nu este nici steag, nici drapel”.

Pe reţelele de socializare, mai multe persoane au sesizat că autorităţile au arborat pe verticală steaguri cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, ceea ce face să semene izbitor cu drapelul Italiei. În plus, Prefectura Covasna a somat Primăria Sfântu Gheorghe să arboreze şi Drapelul Naţional al României.

SURSA FOTO: weradio.ro

SURSA ARTICOL: http://www.gandul.info

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!