in

Primul concurs de Miss din România – 1929

Cele mai frumoase tinere românce au fost invitate să participe la primul concurs Miss Romania. Acest lucru a fost făcut public printr-un anunț apărut în numărul din ianuarie 1929 al revistei lunare „Realitatea Ilustrată”. Se spune că cei care au luat această inițiativă au fost chiar coordonatorii revistei mai sus menționată.

Frumusețea femeilor a fost copleșitoare dintotdeauna, trecând orice barieră culturală. Cu toții știm că cele mai mari și înflăcărate războaie au pornit, mai mult sau mai puțin, din pricina femeilor.

Româncele, în special, sunt apreciate drept unele dintre cele mai frumoase femei de pe glob, având calități fizice deosebite, dar și o inteligență nativă greu de egalat.

Deși astăzi suntem obișnuiți să vedem femei frumoase la tot pasul, mai ales că industria modei s-a dezvoltat considerabil, acest lucru nu a fost așa dintotdeauna. În trecut femeile erau mult mai rezervate în a-și expune corpul, trăsăturile, ele fiind mult mai modeste și timide. Cu toate acestea, în acele perioade femeile erau extraordinar de frumoase, simple și elegante, chiar dacă nu existau toate artificiile folosite pentru înfrumusețare astăzi.

Chiar dacă în 1929 România nu semăna deloc cu cea de astăzi, oamenii s-au hotărât să celebreze frumusețea femeilor printr-un concurs dedicat lor.

Primul concurs de frumusețe din România s-a organizat în urmă cu 90 de ani, în 1929. Cele mai frumoase tinere românce au fost invitate să participe la primul concurs Miss Romania. Acest lucru a fost făcut public printr-un anunț apărut în numărul din ianuarie 1929 al revistei lunare „Realitatea Ilustrată”. Se spune că cei care au luat această inițiativă au fost chiar coordonatorii revistei mai sus menționată.

Textul ce anunța controversatul concurs reflect cultura și modul de comunicare și adresare ale acelor vremuri.

„Dudue dragă, stimată domnişoară, ursitoarele au fost generoase cu voi. Momentul de acum reprezintă pentru voi anotimpul primăvăratec. Prindeţi acest moment. Vă oferim prilejul. Participaţi la concursul nostru.

E o splendidă luptă dată pe judeţe, pe regiuni, pe ţară şi lupta se va da apoi cu frumuseţile de pe întregul glob. Care va birui? Cine ştie, poate că d-ta, sau d-ta, dudue, tânăra cititoare cu ochi în cari noaptea şi-a filtrat misterele sau în cari cerul şi-a picurat seninul”.

Regulile concursului erau extrem de dure, criteriile hotărâte pentru participarea la concurs fiind bine delimitate. Concursul se adresa doar domnișoarelor, considerate fete cuminți, educate, de familie bună, având o reputație și o moralitate fără cusur. De asemenea, femeile măritate nu aveau dreptul să participle, la fel ca domnișoarele ce aveau reputația pătată, indiferent de împrejurări sau justificări.

În regulamentul concursului se specifica că „nu este voie cu brasieră, corsaj sau machiaj, iar rochiile trebuie musai să fie simple, pentru că cele mai importante sunt liniile corpului şi graţia. Membrii juriului le vor privi fără a le atinge și fără a-și comunica între ei impresiile. Fiecare va acorda candidatei câte o notă. Media notelor acordate formează calificația generală” .

Mai mult decât atât, pentru a nu influenţa deciziile juraţilor, accesul publicului nu a fost permis în sala de concurs. Acest lucru poate fi privit și ca un lucru bun din punct de vedere al emoțiilor participantelor care erau mai mici știind că nu sunt văzute de întreaga comunitate.

La primul concurs Miss România din istorie s-au înscris peste 800 de tinere, dintre care au fost selectate 72 pentru faza finală (câștigătoarele fazei „pe județ”, în acea perioadă Regatul României având 71 de judeţe, plus Bucureștiul).

Ministrul de interne al vremii, Alexandru Vaida-Voievod, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania și mai apoi al Partidului Național Țărănesc, considerat omul-cheie al Marii Uniri de la 1918, a fost președintele juriului la primul concurs Miss România din istorie. Pe lângă acesta, restul juraților au fost, de asemenea, personalități de mare anvergură.

Juriul care a ales prima Miss România a fost format din:

  • Prinţesa Alexandrina Cantacuzino, preşedinta Societăţii Ortodoxe a Femeilor Romane
  • Maria Giurgea, actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti
  • Liviu Rebreanu, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români şi director general al Teatrului Național București
  • Tzigara Samurcas, preşedintele fundaţiei „Carol I”
  • Alexandru Mavrodi, preşedintele Sindicatului Ziariştilor
  • Ioan Steriade, directorul Muzeului „Kalinderu”
  • Nicolae Batzaria, prozator
  • Karl Storl, sculptor

Câștigătoarea avea doar 17 ani

Dintre cele 72 de finaliste, juriul a desemnat, pe 17 martie, câștigătoarele regiunilor istorice ale României și o fată de 17 ani drept prima Miss România din istorie. Se numea Magda Demetrescu, fiică de arhitect, dar crescută de o mătușă pentru că rămăsese orfană de mamă la scurt timp după venirea ei pe lume şi de tată pe când avea numai 5 ani.  După acest eveniment, toate publicațiile au început să scrie despre fericita câștigătoare “Frumoasă ca o zână din poveştile trecutului, ea poartă în ochi şi în păr caracteristica rasei noastre, negrul.”

Pe lângă frumusețea sa, tânăra câștigătoare a rămas în mentalul colectiv și prin momentul șocant al leșinului pe scenă. Adolescenta de 17 ani se „remarca” și prin leșinul de pe scenă în momentul în care a fost anunțată câștigătoare al primului concurs Miss România! Performanță sa a fost premiată cu un automobil Ford.

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!