Laurențiu Barbu
Se împlinesc 115 de ani de la nașterea Radu Gyr, pseudonimul lui Radu Demetrescu, „poetul temnițelor”, cel care este nedrept cunoscut doar pentru cutremurătoarele versuri din „Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!”.
Radu Gyr s-a născut în 1905 la Câmpulung Muscel. Talentat, scrie versuri de la vârsta de 10 ani iar la 14 ani dă la iveală poemul dramatic ”În munți”. A fost conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București, la profesorul Mihail Dragomirescu. A semnat volume de poezii, studii critice, recenzii și eseuri literare, cronici dramatice, traduceri din Goethe, Baudelaire, Verlaine. Publică mai multe volume, precum Cerbul de lumină, Cununi uscate, Corabia cu tufănici, Poeme de război, Balade.
Potrivit unui material din publicația Lumina, „în 1937 a fost închis prima oară în lagărele din timpul dictaturii carliste. În 1941 a fost condamnat la 12 ani închisoare corecțională, sub Antonescu. Apoi a fost trimis forțat pe front într-o unitate activă, iar după aceasta, din nou arestat, dus în penitenciarul Brașov, eliberat și trimis din nou pe front. Între 1942 și 1943 a fost dus în lagărul de la Târgu-Jiu, iar în 1944, condamnat cu tot lotul ziariștilor la 12 ani de detenție riguroasă. Când ar fi beneficiat de un decret de grațiere, i s-a deschis un nou proces la Tribunalul Militar Regional, o reeditare a procesului din 1941 din timpul lui Antonescu, și abia în 1956 a fost eliberat.
La scurt timp a fost din nou arestat, iar în 1958 a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată la 25 de ani de muncă silnică, capăt de acuzare fiind poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. A fost eliberat în 1964. A murit la 29 aprilie 1975, cu sufletul împăcat, iertându-i pe cei care l-au făcut să sufere”.
În anii de detenție, în celule, compune sute de poezii, majoritatea salvate prin alfabetul Morse. Poezia lui Radu Gyr, poezia în lanțuri, a fost suportul deținuților! Când recitau ”Iisus în celulă”, parcă uitau de foame, parcă uitau de durere.
Iată câteva dintre poeziile sale:
Crez
ANTITEZE
N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi,
De n-ai fi râs, n-ai fi știut să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după un colț de rai,
De n-ai purta un strop de iad în tine.
Cu fruntea grea în pulberea amară,
Iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,
E c-ai murit în lacrima de-aseară.
IISUS ÎN CELULĂ
Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.
Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.
Uimit am sarit de sub patura sura:
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.
S-a asezat langa mine pe rogojina:
– Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.
Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.
Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani.
Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicairi.
Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns.
– Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui.
M-am pipait. si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui.
ÎNDEMN LA LUPTĂ
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.
Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
A MAI MURIT ÎNCĂ UNUL
A mai murit încă unul –
cu foamea pe față,
cu ochii de ceață,
cu mâini ca tutunul.
A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rand se gată.
Unul câte unul.
Trei, șase, opt, zece …
A mai murit un mișel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!
Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
și nici mămăligă.
Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mângâie foarte.
Tovarăși de moarte,
poftim încă unul!
Lăsați-l să plece!
Nu spuneți o vorbă!
Ne lasa o ciorbă
și-o pâine rece.
Sursa: http://www.activenews.ro/
