Doar 11 mărci mari de bere mai produce România, din cele peste 200 pe care le deţinea până în 1990. În vreme ce producătorii internaţionali fac bani frumoşi din berea românească, de cele mai multe dintre fabricile vechi s-a ales praful. Unele au ajuns ruine ori au fost demolate, iar altele mai valorează câte ceva doar ca afaceri imobiliare.

Rahova, Azuga, Silva, Ursus, Gambrinus, Basarab, Haţegana, Măgura, Cornişor, Coroniţa sau Cuşma sunt doar câteva din cele peste 200 de mărci de bere produse în fabricile din România, din 1869 până în 1990.

Dintre ele, astăzi se mai fabrică în ţară doar 11 mărci mari, toate sub licenţa a patru producători internaţionali de bere. De la restul au mai rămas doar pahare sau etichete în colecţiile unor împătimiţi.

Gheorghe Stoian, fost director comercial al Fabricii de Bere Rahova: „România a pierdut toată industria berii. Importăm hamei, când de la Rupea până la Huedin era peste tot, vedeai hameiul peste tot. Nu mai este. Orzul? Nu mai este!”

Virgil Mailat, om de afaceri: A fost o prostie. S-au dat fabrici bune pe nimic!”.

Din 37 de fabrici, mai există una singură funcţională, cu capital sută la sută românesc, pe vechea structură. Acţionarii ei sunt angajaţi, actuali sau foşti.

Celor mai multe li s-a tras de la privatizarea numită Mebo, lansată de statul român la începutul anilor 90, când angajaţii au fost transformaţi în mici acţionari. Până în anii 2000, cei mai mulţi şi-au vândut acţiunile.

Mircea Oltean, investitor: „Şi-au luat o maşină, o casă, o maşină mai scumpă care le-a înghiţit şi ce au avut. Şi după câţiva ani s-au trezit: măi, ce am făcut?”.

Berea Rahova, ruina cu nume de fabrică

Berea Rahova a fost una dintre cele mai populare beri din România, timp de un secol, deoarece și-o putea permite oricine. O producea Fabrica de Bere Rahova, din Bucureşti.

Astăzi, halele fostei fabrici au devenit tomberon public. Câteva sute de metri mai departe, se înalţă alte ruine ale fostei Fabrici de bere Rahova: mălţăria, orzăria, secţia de fierbere şi pavilionul administrativ. Mai sunt doar pereţii goi, cu tencuiala căzută. Geamurile au fost sparte şi furate. Acoperişul stă să cadă. Liniile de fabricaţie au dispărut.

Gheorghe Stoian, fost director comercial al Fabricii de Bere Rahova: „Au săpat toată curtea, s-au scos toate utilajele. Fabrica este ca un om care nu mai are nimic în interior”.

Teodor Manolache, fost angajat al Fabricii de Bere Rahova: „Secţia Capace este dărâmată. Este exact unde este groapa aceea acolo”.

Povestea berii Rahova începe cu industriaşul Dumitru Bragadiru. Ucenic într-un mic atelier de spirtoase, unde căra apă cu colibiţa din Dâmboviţa, ca să o facă rachiu, Dumitru Bragadiru ajunge moştenitor al afacerii. O transformă într-o mare platformă de alcool rafinat, băuturi spirtoase, lichior şi glucoză, lângă Bucureşti.

Cu o parte din profit începe să ridice Fabrica de Bere Bragadiru, lângă Calea Rahovei de astăzi. În 1909 o înfiinţea

ză ca societate pe acţiuni. Îşi botează prima bere – Rahova.

Pe lângă halele de fabricaţie, Bragadiru mai construieşte locuinţe pentru angajaţi, cantină şi Palatul Bragadiru.

În 1920, Fabrica de pe Calea Rahovei produce zilnic 500 de hectolitri de bere Bragadiru şi este furnizor al Casei Regale.

Vifor Verşescu, fost director general al Fabricii de Bere Rahova: „Îşi putea permite aproape oricine să bea o bere, ieşea la o grădină cum era înainte cu pietriş pe jos, cu mese în stilul anilor respectivi”.

În anii 80, fabrica de bere Rahova îmbutelia zilnic aproape jumătate de milion de sticle de bere. Pe lângă Rahova, mai producea şi berile Bucureşti, Bucur, Lido, Cazino şi Cişmigiu. Berea Bucureşti se putea bea chiar şi în avioanele Tarom.

Gheorghe Stoian, fost director comercial al Fabricii de Bere Rahova: „Era o bere foarte bună care înlocuia importul de bere la cursele internaţionale”.

În primul an de capitalism, fabrica devine SC Bere Rahova SA, cu capital de stat. Are o singură problemă: tehnologia învechită, care începe să strice din calitatea berii.

Gheorghe Stoian, fost director comercial al Fabricii de Bere Rahova: „Nu mai funcţionau cum trebuie utilajele la filtrare. Nu aveam filtre şi cu berea nefiltrată, instabilizam berea şi mai tare. Nu aveam linii de îmbuteliere. Aveam nişte linii de îmbuteliere vechi”.

În următorii ani, pe piaţa berii din România apare concurenţa. Pe lângă cele 33 de fabrici vechi, mai apar peste 90, mai mici. Rahova începe să piardă comenzi.

Mare parte din fabricile nou-apărute au fost proiectate de inginerul Virgil Mailat, astăzi om de afaceri.

Virgil Mailat, om de afaceri: „Toată lumea voia fabrici de bere. Era o nebuneală. Toata lumea şi-a spart uşile şi geamurile şi au făcut magazine. Şi am proiectat în garaje, în grajduri, câte o făbricuţă de bere”.

În 1994, fabrica Rahova are pierderi.

Sub Guvernul Văcăroiu, Fondul Proprietăţii de Stat devine acţionar majoritar al fabricii. Oficialii FPS spun că fabrica trebuie privatizată, pentru că nu are bani de investiţii. După patru ani de administrare a statului, datoriile îi cresc de zece ori, iar licenţa îi este ridicată.

În 1998 este cumpărată de World Trade Center Management România, prin negociere directă. Compania îi aparţine omului de afaceri elveţian Emeric Bartha. Plăteşte pentru eapeste un milion de dolari. După privatizare, utilajele fabricii dispar.

Teodor Manolache, fost angajat al Fabricii de Bere Rahova: „Au scos chiar şi tancurile de liniştire care erau în număr de 4000 şi ceva, fiind din inox”.

Emeric Bartha spune că, atunci când a cumpărat fabrica, mai erau câteva zeci de angajaţi, iar bere nu se mai producea.

Am cumpărat fabrica de bere Rahova fiindcă am vrut să investesc, să renovez şi să fac din ea Galeriile Lafayette. Însă principala problemă a fost că primăria nu a curăţat zona, astfel încât să pot dezvolta proiectul până la capăt”,a declarat Emeric Bartha.

Din 2011, World Trade Center este în insolvenţă. Berea Rahova nu mai există. „Fosta fabrică de bere Rahova a ajuns una dintre cele mai mari gropi de gunoi ale Bucureştiului. Intenţionez să transform locul într-o platformă imobiliară de industrii creative. Niciodată nu va mai putea fi produsă bere acolo”, a declarat Emeric Bartha.

Silva, regina berilor comuniste

Mircea Oltean, investitor: „Am reuşit performanţa să am la nuntă 100 de navete de bere Silva. Ceea ce era un lucru foarte mare la vremea respectivă”.

În anii 80, Silva era considerată de specialişti cea mai bună bere românească. Mergea şi la export.

Virgil Mailat, om de afaceri: „Noi făceam berea în lăzi de sârmă, dar pentru export aveam nişte cartoane. Toate shopurile din România vindeau bere pe valută”.

Inginerul Virgil Mailat a condus nucleul de operatori berari care a „inventat” berea Silva, la Întreprinderea de Bere Reghin. S-a angajat în 1972, atunci când se construia fabrica.

Ridicarea ei făcea parte din planul lui Nicolae Ceauşescu de a împânzi ţara cu fabrici de bere. Legenda spune că liderul comunist aflase că muncitorii beau pe şantier numai tării. Aşa că ar fi decis să înlocuiască băuturile tari cu aproape inofensiva bere.

Virgil Mailat, om de afaceri: „Ceauşescu voia să facă în fiecare judeţ câte un modul de 200.000 de hectolitri. Voia să dezvolte berea în detrimentul băuturilor spirtoase”.

Primii berari de la Reghin sunt chiar localnicii. Virgil Mailat le predă cursuri de tehnologie.

Virgil Mailat, om de afaceri: Păi noi am făcut berari din cine? Din ăia de pe Valea Gurghiului, deci din ţărani. I-am selectat, am făcut un laborator care să ne urmărească ce facem şi am început să ne jucăm cu berea”.

Din „joaca” lor au ieșit şapte mărci locale de bere: Mureşeana, Sovata, Lăpuşna, Bucegi, Fortuna şi Regun. În 1974, perla Întreprinderii de la Reghin devine berea Silva. La degustările internaţionale a fost cotată printre cele mai bune. În ţară, de cumpărat se găsea numai în barurile şi în restaurantele protipendadei.

Virgil Mailat, om de afaceri: „Capacitatea mergea ziua, noaptea şi după aceea nu mai puteam face faţă. Mai ales vara”.

Virgil Mailat spune că secretul băuturii era curăţenia. Dezinfectarea tancurilor de bere se făcea prin metode băbeşti. În tanc se aşeza o cutie de metal cu formol.

Virgil Mailat, om de afaceri: „Sub această cutiuţă puneam o lampă. O spirtieră. Spirtiera ardea şi vaporii de formol se împrăştiau în tot tancul. Şi omorau totul”.

Dorin Chiorean, fost angajat al Fabricii de Bere Reghin: „Totul se băga original. La noi, orzul care nu era bun, ăla nu-l băga la bere, ăla la tinichea se ducea”.

Fabrica de bere de la Reghina fost privatizată în 1995, prin metoda Mebo. Au cumpărat pachetul majoritar de acţiuni asociaţia salariaţilor, Silva Mureş PAS. Pachetul a valorat patru miliarde de dolari, la cursul de atunci. Salariaţii au devenit mici acţionari şi au primit, în schimb, dividende.

După privatizare, într-un singur an, cifra de afaceri a Silva Reghin a crescut cu un milion de dolari şi a ajuns până la 13 milioane. Capacitatea fabricii s-a dublat, până la 400.000 de hectolitri pe an.

Virgil Mailat, om de afaceri: „Fabrica mergea foarte bine şi era o cerere mare.”

Dorin Chiorean, fost angajat al Fabricii de Bere Reghin: „Până dincolo erau TIR-urile,până dincolo de barieră. Până acolo era full. 12 TIR-uri în 8 ore se încărcau”.

Între timp, piaţa berii româneşti a intrat în vizorul marilor companii multinaţionale, care au început să cumpere, pe rând, din fabricile foste comuniste.

Prima a fost Brau Union AG, cu sediul în Austria. În 1997, a cumpărat fabricile de la Arad, Craiova şi Constanţa. Peste un an, şi pe cea de la Reghin, ajunsă la acel moment una dintre cele mai profitabile afaceri cu bere din România.

Mircea Oltean, investitor: „Silva era a treia firma din România ca performanţă. Vorbim de profit”.

Maria Precup, primar al municipiului Reghin: „Acţiunile s-au vândut foarte bine. Şi a fost un bum imobiliar. Toata lumea dintre cei care au fost acţionari şi-au cumparat case, maşini noi”.

La doi ani de la cumpărare, SC Silva SA a dispărut. A fost radiată prin comasare cu SC Brau Union România SA. Compania a mai cumpărat şi fabricile din Haţeg, Miercurea Ciuc şi Griviţa, din Bucureşti. În 2003, la rândul lui, Brau Union este cumpărat de o companie şi mai mare: grupul olandez producător de bere, Heineken.

Maria Precup, primar al municipiului Reghin: „Din păcate, le-a luat să le închidă, nu să le dezvolte. Aveau ei produsele lor care au invadat piaţa românească”.

Heineken a închis fabricile Arad, Griviţa şi Haţegana şi și-a concentrat producţia în restul oraşelor. În 2004, închide şi fabrica de la Reghin.

Maria Precup, primar al municipiului Reghin: „Nu au avut răbdare cei care au decis şi a trebuit să închidem cele mai bun lucru din Reghin. Aceasta fabrică nu mai poate fi redeschisă”.

Heineken continuă şi acum să producă bere Silva în alte fabrici pe care le deţine în România. De activele fabricii de la Reghin, grupul olandez nu a mai fost interesat. A golit-o de utilaje şi linii de producţie. Cele cinci hectare ale fabricii de la Reghin au fost cumpărate în 2008 de Mircea Oltean, unul dintre cei mai potenţi oameni de afaceri din Mureş.

Mircea Oltean, investitor: „Nu am luat decât terenul şi activele, vorbim doar de hale care erau goale, dezafectate de tot ce însemna utilaje, instalaţii. Practic nu mai era nimic”.

Mircea Oltean a intrat în afaceri în 1993, când vindea piese forestiere şi agricole. Şase ani mai târziu a cumpărat IRUM, fosta întreprindere comunistă de tractoare din Reghin, aproape falimentară.

Omul de afaceri spune că a vrut activele fostei fabrici de bere Reghin ca să asambleze acolo tot tractoare. S-ar fi bazat pentru transportul mărfurilor pe linia de cale ferată de lângă fabrica de bere, dar într-o zi, şina a dispărut. Şi, odată cu ea, şi planurile lui de afaceri.

Mircea Oltean, investitor: „Linia ferată nu era proprietatea fabricii de bere, era proprietatea altcuiva care a considerat că este mult mai bine sa vânda şina la fier vechi şi să facă trei lei. Nu m-am gândit să produc bere în fabrică, nu mă pricep. Din ceea ce este acolo, nu poţi folosi absolut nimic”.

În prezent, Mircea Oltean a transformat rămăşiţele fabricii de bere Reghin în afacere imobiliară. A închiriat cei 15.000 de metri pătraţi de hale către zece firme din Reghin.

Fabrica de bere Griviţa: vândută şi cumpărată de trei ori

Tot grupul Heineken a deţinut şi fabrica de bere Griviţa, din Bucureşti, una dintre cele mai vechi din România.

Ion Busicescu, fost director al Fabricii de Bere Griviţa: „Ce, el face plăcerea românilor? El a venit aici să investească şi să facă bani!”.

În comunism, mândria Griviţei a fost berea Gambrinus. Heineken a golit fabrica de utilaje şi i-a vândut activele, ca să producă, apoi, marca Gambrinus, în alte fabrici ale sale.

După 145 de ani de activitate neîntreruptă, cea mai mare parte din Griviţa a fost demolată. Din clădirile Griviţei, trei monumente istorice au mai rămas în picioare. Sunt, astăzi, raiul căutătorilor de fier vechi din zona Basarab. Pe locul clădirilor demolate se înalţă astăzi un hipermarket.

În 1869, chiar pe locul acesta, industriaşul neamţ Erhard Luther construia Fabrica de Bere Luther Bucureşti. Prima bere fabricată este Luther, făcută după reţetă germană.Continuă cu Berea Leului, Cazino, Ateneu, Basarab, Griviţa şi Gambrinus.

Virgil Mailat, om de afaceri: „Erau pe toate trenurile, îmi aduc aminte că erau sticle aşa, guşate. La vagonul restaurant se găsea bere Gambrinus”.

După Revoluţie, Întreprinderea a devenit SC Bere Griviţa SA. Patru ani mai tarziu, Griviţa a fost împărţită între Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii Private Muntenia.

În 1999, Griviţa este preluată de fondul de investiţii Brewery Holdings cu sediul in Marea Britanie. Fondul a adus o infuzie de capital de 383.500 de dolari. Un an mai târziu, fabrica a fost privatizată. A fost cumpărată de Austrian Breweries International, cu sediul in Austria, parte a grupului Brau Union. Plăteşte 277.000 de dolari.

Ion Busicescu, fost director al Fabricii de Bere Gambrinus: „După care şi acesta a mai ţinut fabrica, a mai făcut nişte investiţii, nu spectaculoase, dar au mai mărit capacitatea. Nu toate etapele de dezvoltare în urma procesului de privatizare au fost cele mai reuşite”.

Clauzele tranzacţiei protejează interesele fabricii pe durata unui singur an.

În 2001, Austrian Breweries a vândut fabrica Griviţa, cu tot cu marca Gambrinus, către Brau Union Emerging Markets, cu sediul în Austria. În 2002, Brau Union i-a schimbat obiectul de activitate din „fabricarea berii” în „închiriere sau subînchiriere de bunuri imobiliare”.

Tot atunci SC Bere Griviţa SA a dispărut definitiv, după ce a fuzionat cu Brau Union România. La rândul ei, Brau Union a fost cumpărată în 2003 de grupul Heineken.

Ion Busicescu, fost director al Fabricii de Bere Gambrinus: „Orice investitor care are un produs caută să fie el singur şi primul. Şi să vândă cât mai mult. Că din asta se câştigă bani. Investiţia în bere este foarte profitabil, din moment ce Griviţa a fost vândută şi cumpărată de trei ori”.


Citește mai mult: http://infopuls.ro/2016/04/25/revoltator-cum-au-fost-privatizate-marile-fabrici-de-bere-din-romania/

Articole recomandate!