Laurențiu Barbu
Ideile de propășire națională și de reformă socială, generate de întreaga evoluție a societății românești și care se manifestaseră atât prin acțiunea de la 1821, cât și în diverse opere de teorie politică, și-au aflat aplicarea prin Revoluția de la 1848.
În 1843 s-a format o societate politică secretă, ”Dreptate-Frăție”. Din ea făceau parte tinerii patrioți și progresiști, dintre care mulți studiaseră în străinătate, mai ales la Paris. În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei făgăduiseră sprijin tinerilor munteni când se vor ridica împotriva asupritorilor.
Mişcarea a izbucnit în Muntenia pe 9 iunie 1848 la Islaz, judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor. S-a citit ”Proclamația de la Islaz” care avea 22 de articole, alcătuită în ceea ce privește fondul, de Nicolae Bălcescu, iar sub raportul formei, adică al însuflețirii, de Ioan Heliade Rădulescu.
În act se prevedeau ca revendicări esențiale: ”Independența…administrativă și legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad și neamestec al niciunei puteri din afară în cele întru ale sale”, ”egalitatea drepturilor politice”, suprimarea rangurilor boierești, împropietărirea țăranilor, ”emancipația mănăstirilor închinate locurilor sfinte”, desființarea robiei țiganilor. În acea zi, la București, trei tineri trag cu pistolul asupra domnitorului Gheorghe Bibescu, acesta scăpând însă doar cu spaima, epoletul oprind glonțul. Pe 11 iunie, mulțimea, la semnalul dat de clopotul de la Mitropolie, începe a se aduna. Apar steaguri, cocarde și eșarfe tricolore. Pălăriile se împodobesc cu penaje tricolore.
În aclamații și urale toți se îndreaptă spre palat. Bibescu știind că nu are sprijinul armatei – în cursul dimineții toți ofițerii veniseră la el arătând că vor apăra țara de dușmani, dar nu vor vărsa sânge de român- iscălește la ora 22 noua ”Constituție”(în fapt Proclamația de la Islaz) și acceptă formarea unui guvern provizoriu a cărui listă îi e prezentată de revoluționari. După acest act, domnitorul abdică și se retrage în Transilvania. Faptul e anunțat de guvern a doua zi.
Pe 12 iunie consulul țarist protestează față de noua orânduire părăsind Bucureștiul. Țara era condusă acum de un ”Guvern vremelnicesc”, prezidat de mitropolitul Neofit având ca membri după model revoluționar francez și „secretari ai guvernului vremnelnicesc”, în persoana unor oameni iluștri precum : Heliade-Rădulescu, Ștefan Golescu, Christian Tell, Gh. Magheru, C.A. Rosetti, N. Bălcescu, A.G. Golescu, Ion C. Brătianu, Ion Cîmpineanu sau Cezar Bolliac.
Pe 14 iunie guvernul revoluționar dă primele decrete: înființarea steagului național cu deviza ”dreptate frăție”, se desființează rangurile civile(boierești), singura deosebire fiind ”aceea a virtuților și slujbelor pentru partie”. Se abolește cenzura, orice român având ”dreptul a vorbi, a scrie și a tipări slobod asupra tuturor lucrurilor”. Se fondează garda națională. Se interzice pedeapsa ”degradatoare cu bătaia” și pedeapsa cu moartea, ”care de atâția ani nu s-a simțit nevoie a întrebuința în Țara Românească”.
Pe 16 iunie se eliberează toți arestații politici, iar pe 28 de desființează robia țiganilor. Cercurie conservatoare reacționează. Pe 19 iunie sunt arestați Heliade-Rădulescu, N. Golescu și Christian Tell. Bucureștenii în frunte cu Ana Ipătescu, însuflețiți de idealurile Revoluției, îi salvează cu prețul a opt morți și mai mulți răniți.
Citește mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/revolutia-de-la-1848-in-tara-romaneasca-dreptate-si-fratie/
