Laurențiu Barbu
”Am urmărit cu interes apariția excelenței voastre la televiziunile Antena 3 și Realitatea TV și nu mă pot împiedica să vă scriu câteva rânduri. Ați dovedit că sunteți interesat de fenomenul românesc și că cunoașteți destul de bine România, ceea apreciez în mod deosebit. Am constatat că aveți totuși unele lacune și faceți unele confuzii în legătură cu un subiect care pe mine mă preocupă de mai mulți ani: relațiile româno-evreiești din anii guvernării mareșalului Ion Antonescu. Sunteți, în mod evident, o persoană inteligentă și educată, contez pe capacitatea dumneavoastră de a accepta părerile altora și de a examina cu seninătate situațiile în care vi se atrage atenția asupra unor eventuale greșeli sau lacune de informație.
Sunt convins că mă cunoașteți după nume măcar, sunt catalogat ca unul dintre cei mai înverșunați anti-semiți, iar dacă ați lucrat la Ambasada Israelului din România în urmă cu 20 de ani, este probabil că ați luat cunoștință de încercările mele de a scrie ambasadorului Israelului din România și de a intra în dialog cu acesta, oricare ar fi fost acela. Am trimis pe adresa ambasadei mai multe memorii, am lăsat la portar și câteva cărți scrise de mine pe subiectul acestei controverse care atârnă greu în contenciosul româno-evreiesc: a fost sau nu un holocaust în România? Se fac românii vinovați de genocid anti-evreiesc? Ce acuze îndreptățite pot fi aduse fie românilor, fie evreilor, din perspectiva relațiilor reciproce? Îi dăm sau nu dreptate evreului Elie Wiesel care ne-a acuzat pe noi, românii, în termenii cei mai duri: „Ați ucis! Ați ucis! Ați ucis!” Vă însușiți această poziție?…
Ați abordat la TV un subiect care vă dezice alte afirmații: cazul reginei-mamă, căreia la Ierusalim, la Yad Vashem, i s-au recunoscut merite deosebite în salvarea unor evrei din România și a fost declarată „drept între popoare” pentru intervenția salvatoare în legătură cu vestitul „tren al morții” din vara anului 1941. Conform regulamentului de acordare a acestui nobil titlu, persoana care a făcut un asemenea gest trebuia să fie în situația de a-și risca viața prin gestul respectiv. Ceea ce, evident, nu a fost cazul reginei mamă! Eu, personal, mă întreb de ce n-a făcut regina mamă niciun gest în favoarea evreilor strămutați în Transnistria și supuși unui regim de exterminare! Supuși adică unui genocid, vestitului Holocaust! Nu a schițat nici regina mamă, nici fiul ei, regele Mihai, niciun gest de solidaritate cu evreii din Transnistria, de delimitare față de mareșal și față de politica sa față de evrei! Consider că lipsa de reacție a reginei față de tragedia din Transnistria o descalifică ca „drept între popoare”!
Sau, mai degrabă, lipsa acestei reacții dovedește că nu era cazul unor asemenea gesturi deoarece în Transnistria nu se producea nicio tragedie, niciun genocid sau ditamai holocaustul! Faptul că regina a intervenit pe lângă mareșal în favoarea evreilor din România într-un moment când situația evreilor era primejduită de intervenția brutală a naziștilor germani este afirmat de mai mulți istorici, deși nu e dovedit că intervenția respectiva a avut vreun efect asupra mareșalului! Dar din toamna anului 1941 și până în primăvara anului 1944, cât a durat strămutarea evreilor în Transnistria, nu se cunoaște nicio intervenție a familiei regale în favoarea acestor evrei, despre care unii susțin că au fost supuși unui regim de exterminare, care a făcut aproape 300.000 de victime! Și doar regina mamă ar fi avut autoritatea să intervină în apărarea evreilor supuși exterminării în Transnistria! De ce n-a făcut-o? Mai merită onorantul titlu de „drept între popoare”?!
Singura persoană care a intervenit pe lângă mareșalul Antonescu în favoarea acestor evrei nefericiți a fost liderul evreilor din România, cunoscutul Wilhelm Filderman, care i s-a adresat cu mai multe memorii conducătorului statului român, invocând informațiile sigure pe care le avea de la evrei deportați în Transnistria. Cunoașteți, domnule ambasador, detaliul care răstoarnă în modul cel mai spectaculos teza Holocaustului din România? Cunoașteți că mareșalul Ion Antonescu, excedat de memoriile marelui Filderman, bazate pe informații false, mincinoase, a dispus deportarea lui Filderman în Transnistria, pentru a constata singur la fața locului cum mor pe capete evreii în Transistria?!… A fost deportat Filderman, cu familia sa, i s-a pus la dispoziție o locuință cuviincioasă, o mașină cu șofer, să poată merge peste tot în Transnistria pentru a verifica situația evreilor. După câteva luni de documentare nemijlocită, avocatul Filderman n-a mai spus niciodată, în viața sa, un cuvînt de reproș la adresa guvernării mareșalului. Dimpotrivă, a avut nenumărate intervenții publice prin care a combătutu ideea genocidului, a suferințelor evreiești în România. Cea mai cunoscută fiind intervenția sa în justiție, printr-o declarație notarială, pe care o puteți găsi integrală pe internet, unde circulă sub titlul ușor abuziv de Testamentul lui Wilhelm Filderman. Vă dau un singur citat:
„În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.
Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.
– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.”
Ați pomenit la TV despre faptul că rușii au pus mâna pe toată arhiva de la Auschwitz… A mai existat o arhivă care a fost luată cu japca de ruși, după 23 august 1944: Ion Antonescu, care a avut multă minte, a știut că după încheierea războiului, dacă nemții îl vor pierde, așa cum erau o mulțime de semne, va conta mult la încheierea păcii atitudinea avută de beligeranți față de evrei. Drept care Ion Antonescu a pregătit un fond de documente din care rezulta atitudinea corectă față de evrei a guvernului Antonescu. Acele documente se aflau în câteva lăzi destinate conferinței pentru pace ce urma să aibă loc la sfârșitul războiului. N-au mai ajuns să fie puse la dispoziția conferinței, lăzile acelea au ajuns la Moscova, sub titlu de pradă de război!…
Domnule ambasador,
Vă rog să rețineți detaliul cel mai important pe care vi-l pun la dispoziție: după 1991, în debandada care a urmat în URSS, emisari ai Israelului au reușit să „cumpere” de la ruși acele lăzi de documente care, în strategia lui Antonescu, urmau să exonereze România de orice acuzație de anti-semitism, de genocid etc. Acele documente se află acum în Israel și, în calitatea dvs de ambasador al Israelului în România, cred că le-ați putea consulta!… Dar mai ales ați putea pleda pe lângă superiorii dvs să facă gestul sublim și atât de corect, de firesc, de a preda autorităților de la București acele documente care, sunt sigur, vor pune capăt discuțiilor pe tema unui holocaust anti-evreiesc în România!”
Autor: Ion Coja
Citește mai mult: ziarulnatiunea.ro
