Irlandezul a ajuns în România în urmă cu mai bine de 20 de ani, când avea 26 de ani. A lucrat 15 ani ca şi consultant în marketing pentru stat şi pentru firme private, iar de ceva vreme este freelancer şi preşedintele Asociaţiei Interculturale de Tradiţii. În această din urmă calitate, Peter Hurley a investit până acum zeci de mii de euro în organizarea celor cinci ediţii ale Festivalului Intercultural de Tradiţie Maramureşeană „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel“.

10169206_601136756648246_6044395283211800235_n

Domnule prim-ministru, numele meu este Peter Hurley. Sunt irlandez. Trăiesc în România de 22 de ani. Sunt fondatorul Asociaţiei Interculturale de Tradiţii din anul 2009. În ultimii sase ani am fost implicat în proiecte civice de promovare a României rurale pentru care în 2011 am fost decorat cu Ordinul Naţional pentru Merit. În 2012 am fost Director de Promovare în cadrul Unităţii de Sprijin al Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală, fiind responsabil de încurajarea cooperativelor agricole, turism rural şi produse tradiţionale. În ultimii ani am stat de vorbă cu sute de săteni. Vă respect ca profesionist pentru că aţi dus un mandat ca şi Comisar European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Aţi fost primul Comisar European român şi aţi creat o impresie foarte pozitivă oriunde aţi fost în Europa. Vă felicit pentru asta! Dar pentru performanţă nu pot să vă felicit. Pentru ţăranii români, consider mandatul dumneavoastră ca şi comisar un eşec. Aţi plecat să faceţi reformă şi v-aţi întors cu aceeaşi trusă, doar cu câteva unelte în plus. Nu asta fusese sarcina. Poate nu va fi niciodată o reformă în Politica Agricolă Comună, însă asta nu va scuteşte pe dumneavoastră de responsabilitate în faţa celor 9 milioane de români care trăiesc în 4 milioane de mici gospodării ţărăneşti, majoritatea în subzistenţă, ci, din contră, vă obligă la mai mult.

Uniunea Europeană, înainte de aderarea României, avea 8 milioane de fermieri, cu România încă 4 milioane. Atunci parcă auzeam vocile fermierilor francezi: “Oh, aoleou! Ce va fi dacă ţăranii români vor ieşi în stradă cerând drepturile lor precum noi ni le-am cerut pe ale noastre!?” Adică, mai explicit, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi ieşit în stradă, scandând ceva de genul: “Noi, fermierii români şi maghiari, urmaşii părinţilor şi strămoşilor noştri, care locuim în partea aceasta a Europei de cel puţin o mie de ani, am ţinut prima linie a Europei în fiecare luptă a Occidentului, ultima fiind cea de 50 de ani împotriva comunismului şi totalitarismului, asigurând prin sacrificul nostru stabilitate pentru milioane de fermieri europeni pe tot parcursul istoriei.

“Şi acum, când, în sfârşit, ne reunificăm cu vechea familie a Europei, ne trezim cu pieţele închise, ne confruntăm cu un sistem agro-industrial foarte bine pus la punct, care se întinde din Portugalia până în Germania, din Danemarca până în Italia, care timp de 50 de ani, a beneficiat de un ajutor de Stat prin Politica Agricolă Comună (PAC fiind 50% din întregul buget european), timp în care noi eram ori colectivizaţi forţat, ori eram lăsaţi de izbelişte în zonele montane.

Acest sistem agro-industrial pan-european ne depăşeste din toate punctele de vedere: tehnologic, financiar, marketing, legislativ, logistic, educaţional, infrastructural, experienţial, cultural.

Culmea culmilor, mai recent, cei care ne reprezintă politic – deja complici de 25 de ani într-un proces de destrămare a ţării – acum ne-au pus în vânzare şi la propriu, nu doar la figurat, şi acum fraţii noştri din marea familie de agricultori europeni pot cumpăra cel mai fertil pământ din Europa cu un preţ de nimic, pentru că noi nu avem unde şi cui să mai vindem produsele noastre.

E corect aşa?

Asta înseamnă Europa?

tarani-pe-camp

Nouă nu ne trebuie doar subvenţii pe hectar comparabile cu subvenţiile celorlalţi fermieri europeni. Nouă ne trebuie un plan concret de investiţie masivă bazat pe nevoile reale din teren prin care ne daţi o şansă să recuperăm timpul pierdut. Timpul înseamnă 50 de ani, dacă nu mai mult: drumuri, servicii sociale, infrastructură, educaţie, cofinanţare, cooperare.

Negocierile nu trebuie începute cu: “Cât de puţin la sută din PAC cedăm României ca ultima intrată în club?”, ci mai degrabă cu: “Acceptăm o datorie morală – care depăşeşte PAC-ul – să sprijine reconstruirea României Rurale astfel încât cei care au rezistat sute de ani în ceea ce astăzi este ultima civilizaţie autentică rurală a Europei, să se poată depăşi sărăcia deseori cruntă cu care se confruntă; să se ridice cu demnitate după 75 de ani de comunism şi o tranziţie inimaginabil de grea, încât să poată merge mai departe, să contribuie la rândul lor la dezvoltarea Europei. Nouă ne trebuie un ”Plan Marshall” – nimic mai puţin – pentru România Rurală. Un plan care să ne pună la lucru acasă şi nu unul care ne obligă să părăsim câmpul.

Lucrurile merg şi mai rău pentru locuitorii României Rurale. În noul PNDR, micii producători, ţăranii, sunt aproape abandonaţi de orice sprijin, în favoarea “agri business-ului”, adică cei cu acces la bani, la consultanţă, la cofinanţare, la piaţă. Doamne fereşte, nu am nimic împotriva “business-ului”! Avem nevoie de el şi el are nevoile lui. Oricine care investeşte (cinstit) în România merită o medalie. Loc este pentru toţi în „Grădina Maicii Domnului”. “Business-ul”, în general, – “agri-business-ul” la fel – este mai organizat şi mai capabil să dirijeze politici. Repet, nu am nimic împotrivă, doar dacă este în detrimentul celor mici, neorganizaţi, izolaţi, subechipaţi şi neinformaţi. Pe scurt, PNDR 2014-2020 va fi un “non-event” pentru marea majoritate a oamenilor care trăiesc în România Rurală. Ei nu vor beneficia de el. Nu va avea un impact pozitiv în lupta cu sărăcia. Nu va avea un impact semnificativ asupra nivelului de servicii sociale sau al infrastructurii pentru 90% din cetăţenii care trăiesc în cele 12.000 de sate. Tendinţele negative se vor exacerba fără replică pentru că PNDR 2014-2020 este o picătură într-un ocean de nevoi ignorate de mai multe decenii.

De zece ani, mărturisim exodul cataclismic al României Rurale, precum este cazul lui Burnar Tănase, ultimul olar în stil dacic din satul Săcel din Maramureş, care acum pune “topping” pe pizza la un restaurant studenţesc din Munich, care îmi zicea: “Pentru prima dată în viaţa mea sunt apreciat pentru ceea ce fac!”

Trăim cu speranţa că nu totul este pierdut, că în al treisprezecelea ceas se poate iniţia o evaluare a realităţii din teren şi măsuri corespunzătoare. Şi, cum Dumnezeu nu închide o uşă fără a deschide o fereastră, poate rolul dumneavoastră în acest moment prielnic este de a servi România Rurală ca Prim-ministru, cum nu i-aţi putut servi ca şi Comisar European. Puteţi fi patriotul perfect pentru România Rurală în momentul de faţă! Spre deosebire de toţi predecesorii dumneavoastră nu sunteţi intimidat în niciun fel de Bruxelles. Sunteţi cu capul şi cu umerii mai sus decât toţi antemergătorii dumneavoastră.

Sunteţi primul Prim-ministru al României cu o credibilitate autentică, de la egal la egal, la cel mai înalt nivel european. Nu îmi imaginez că aveţi o baghetă magică, dar sunt sigur că puteţi să binecuvântaţi o iniţiativă de schimbare pentru România Rurală care va avea impact. Am fost întrebat: “Ne trebuie un irlandez să ne spună asta?” Iertaţi-mă că vă spun un adevăr: sunteţi un popor abrutizat. După 50 de ani de comunism şi o decapitare a neamului, urmată de 25 de ani de fărădelege sălbatică încercaţi să vă creşteţi un cap nou. Nu ştiţi ce drepturi vă aparţin. Luna trecută, contabila mea s-a întors de la o înmormântare de la ţară. Vărul ei de 40 de ani a căzut între căruţă şi cal. Calul s-a speriat şi a luat-o la fugă. El era prins cu mâna de căpastrul calului şi nu a putut scăpa. A fost târât şi calcat în picioare 200 de metri. Cel mai aproape spital este la 12 km distanţă, dar care nu are ambulanţă. A zăcut două ore pe un drum naţional aşteptând o ambulanţă de la Craiova, la 72 de km să îl ducă acei 12 km. Omul a murit lăsând în urmă soţia şi cele patru fete între 10 şi 17 ani.

Victime ca ei, oameni abrutizaţi, sunt zilnic peste tot în ţară. Oamenii sunt aşa de abrutizaţi încât nu se pot apăra în faţa unui Consiliul Local al unei comune, nicidecum în faţa unui guvern, a unui PAC, a unei politici, a unei instituţii europene.

Răspunsul: “Da, ne trebuie un irlandez, … şi un francez, … şi un neamţ, … şi un român!”

Datorită a 60 de astfel de victime în Clubul Colectiv aţi ajuns Prim-ministru. În primul rând sunteţi Prim-ministrul lor şi al famililor lor, alături de toate victimile corupţiei, sărăciei şi nepăsării din ultimii ani. Esenţa României izvoreşte din zona rurală! Deschideţi-ne drumul în Europa pentru un “Plan Marshall” pentru România Rurală!

 

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!