Cu cât cunoaștem mai puțin despre lumea antică, despre viața de zi cu zi a societății preistorice, despre spiritualitatea oamenilor, despre ritualurile și liturghia lor, cu atât mai distorsionate sunt interpretările venite peste milenii cu privire la artefactele descoperite în contemporaneitate.

Este o ruptura de timp greu de depasit. Elementele comune au ramas simbolurile sacre, chiar daca astazi apar distorsionate ca sens, precum si semnele îndrumatoare ca parte componenta a ritualurilor preistorice identificate acum prin initieri transmise sub diferite forme peste milenii.

Forma comuna a multor simboluri neolitice, evolutia lor aproape în paralel pe o arie uriasa, uneori chiar continentala nu doar la nivel de civilizatii, ne induc posibilitatea existentei unei singure surse de informatii ori influenta, un singur loc de unde a pornit totul.

Siluete feminine cu patru ochi, sase degete si coada de peste apar deseori ca desene pe vasele sacre ori ca statuete din lut apartinând neoliticului românesc. Având ca punct maxim de aparitie în cultura Cucuteni-Tripolie, cea mai importanta civilizatie preistorica a Europei, idolii neobisnuiti ori non-umani abunda pentru a încâlci si mai mult imaginatia celor nefamiliarizati cu fenomenologia sacralitatii din perioada antica.

Încercarea de a interpreta la nivel interdisciplinar o parte dintre enigmele neobisnuitilor idoli preistorici descoperiti pe teritoriul României, luând în mod firesc în calcul posibilitatea de a nu detine adevarul absolut, dar pe care îl cautam, ne dezvaluie câteva dintre legendele, miturile românesti, de astazi.

Nedeia Ghelaiesti, o asezare neolitica importanta a civilizatiei Cucuteni-Tripolie dovedita prin numarul mare de tezaure descoperite, a dezvaluit arheologilor un idol feminin deosebit – are patru ochi si câte sase degete la mâini.

Descoperit într-un context încarcat de semnificatii religioase, idolul ocupa pozitia centrala într-un act liturgic desfasurat pe un loc sacru, un altar. Personajul principal, preoteasa a Marii Zeite Mama, probabil cea mai longeviva religie din istoria cunoscuta a umanitatii si cu siguranta perioada cea mai prolifica, prelua si oferea din atributele zeitatii supreme.

Neoliticul este dominat de Marea Zeita Mama, iar prezenta preoteselor este vitala comunitatilor prin cele doua atribute ale lor – cel de vraci/vindecatoare si cel de profet/proroc. Ambele atribute aveau la baza cunostinte solide de medicina, astronomie, administratie, arhitectura, agricultura, cu mult mai avansate decât banuim, activitatea preoteselor fiind practica si logica.

Calitatea de vindecatoare era probabil cea mai importanta într-o societate cu o medie de viata scazuta, cu accidentari ori îmbolnaviri frecvente etc., prin urmare preotesele trebuiau sa fie atotvazatoare/atotcunoscatoare, sa „aiba ochi si la spate” (cei patru ochi ai idolilor cucutenieni), iar palma lor sa aduca alinare/vindecare prin implicarea Marii Zeite Mama (avem motivul palmelor imprimate pe zidul pesterilor înca din mezolitic, care sunt palme feminine în mare procentaj, la care se adauga degetul zeitatii, cunoscut astazi ca „degetul lui Dumnezeu” – cele sase degete ale idolilor cucutenieni).

Aceste mituri sunt valabile si astazi în vorbele românilor, în proverbele si miturile lor. Iar preoteasa de la Nedeia Ghelaiesti s-a ridicat la nivelul asteptarilor comunitatii care a imortalizat-o într-un idol încarcat de simboluri, purtator de magia initierilor secrete ce s-au succedat milenii la rând.

Pe malul Nistrului, lânga Costusi, in inima civilizatiei Cucuteni-Tripolie, o alta importanta asezare neolitica a confectionat si pictat un vas din ceramica ce contine o zeitate feminina cu sase degete la o mâna si o ciudata coada de peste. Silueta are degetele de la mâini desfacute, pentru a nu exista dubii asupra mesajului transmis si a intentiei autorului. E greu de crezut ca în apele Nistrului ar fi trait vreodata sirene, dar ceva a determinat crearea acelei siluete, chiar daca reprezinta un complex de atribute a unicei Mari Zeite Mama.

Daca prezenta celor sase degete este explicata prin similitudine cu artefactul de la Nedeia Ghelaiesti, existenta cozii de peste la silueta de pe vasul de la Costusi ne poate deschide drumul spre descoperirea unui alt atribut necunoscut pâna acum al preotesei de pe malul râului Nistru.

  • Putem spune ca preoteasa neolitica oficia ritualul lânga o apa, Nistru, acolo unde exista descoperit situl arheologic si de aici ar putea proveni simbolul cozii de peste – dar multe preotese oficiau cultul comunitatii lânga o apa si totusi nu au acest simbol.
  • Prezenta mâinii vindecatoare poate duce interpretarea spre o preoteasa care vindeca cu ajutorul apei printr-un posibil transfer ritualic al energiei/puterii apei curgatoare spre persoana suferinda. În acest caz, prezenta cozii de peste ar fi justificata prin declararea preotesei ca o zeitate a apei.
  • Sau putem urmari în timp un ritual antic ajuns pâna la noi cu o importanta deosebita mai ales pentru spiritualitate. Preoteasa, în urma unui ritual sacru, înnobila cu puterea apei (pe care o stapânea ori conlucra la nivel simbolic reprezentat aici prin coada de peste) si prin intermediul mâinii vindecatoare (mâna dreapta) oamenii comunitatii pe care o conducea, aducându-le, probabil, o protectie divina. Acest ritual se numeste astazi botez. Nu stim însa cum se numea cu 5 sau 6 milenii în urma, dar este foarte posibil ca prin silueta preotesei de pe vasul de la Costusi sa avem un act al botezului din perioada neolitica. Actul înnobilarii cu apa este omniprezent în preistoria si istoria populatiilor prezente azi în zona balcanica si nu stim cât de vechi poate fi acest ritual.

Santierele arheologice dezgroapa uneori adevarate tezaure spirituale care îsi dezvaluie secretele dupa zeci de ani de cercetare ori niciodata – interpretarea corecta într-un context interdisciplinar ne releva deseori chiar miturile, legendele ori simbolurile sacre pe care s-au construit religiile si civilizatiile contemporane.

Sacralitatea a ramas în esenta ei neschimbata de mii de ani, iar punctul de început e un alt mit doar uitat, dar niciodata pierdut. Ciclicitatea simbolurilor, redescoperirea permanenta a lor, accentuând doar o alta valenta nicidecum menirea originala, poate fi chiar dovada ca umanitatea a primit si nu creat miturile fundamentale. Sentimentul ca ne amintim si nu descoperim elementele necesare evolutiei stiintifice, prin urmare, a umanitatii, este comun atât cercetatorilor din diferite domenii, cât si arheologilor. E o cursa spre un punct la care conteaza cât de repede ajungem. Ori ne reamintim.


Sursa: mixdecultura.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!