in

Strigătul de disperare al proprietarului unei cunoscute firme românești: Ne-a lovit foarte puternic faptul că statul român dă banii numai la străini

Producătorul de materiale de construcții AdePlast Ploiești critică strategia Guvernului de acordare a ajutoarelor de stat, arătând că statul sprijină companiile străine sau firmele fără istoric, iar acest lucru îi afectează pe investitorii români.

„Ne-a lovit foarte puternic faptul că statul român dă banii numai la străini sau dă bani la firme inexistente  și fără niciun fel de trecut. În mod sigur ne-a afectat și a afectat mulți români care vor să investească. Statul român susține numai companii foarte mari, foarte puternice de afară, care ar putea singure să-și desfășoare investițiile, nu susține absolut deloc firmele românești„, susține Marcel Bărbuț, acționar și CEO al AdePlast într-un interviu pentru Ziarul financiar.

Antreprenorul a depus o cerere de ajutor de stat pentru o investiție de 126 de milioane de lei, dintre care aproape jumătate ar fi reprezentat contribuția statului pentru un proiect în Oradea, potrivit informațiilor Ministerului de Finanțe.

AdePlast a fost a șaptea companie respinsă din schema ajutoarelor de stat, cu un punctaj de 63 de puncte. Dacă s-ar fi realizat proiectul, ar fi creat în jur de 165 de noi locuri de muncă, potrivit lui Marcel Bărbuț.

Pirelli Tyres, Arctic, Clariant Products Ro, Robert Bosch, Safe Med International, Alu Menziken sunt cele 6 companii pe lista scurtă a proiectelor selectate de Ministerul de Finanțe pentru acordarea de ajutor de stat.

O altă companie românească respinsă de Ministerul Finanțelor a fost Vrancart Adjud pentru investiția în două mașini de hârtie și echipamente de converting. Vrancart Adjud s-a clasat pe locul 8.

Sursa: http://www.activenews.ro/economie/Strigatul-de-disperare-al-proprietarului-unei-cunoscute-firme-romanesti-Ne-a-lovit-foarte-puternic-faptul-ca-statul-roman-da-banii-numai-la-straini-136433

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!