Revelionul este o noapte importantă pentru toți, deoarece face trecerea între ani și este o concentrare colectivă de gânduri bune și rezoluții care au toate șansele să se împlinească, tocmai din cauza energiei bune colective.

Revelionul, superstiții. De aceea, este bine să ținem cont de obiceiurile și superstițiile acestei magice nopți de Revelion, ca să fim și mai siguri că ne va merge bine în anul ce va să vină.

Iată cele mai importante 10 culese din lumea întreagă

SĂRUTĂ PE CINEVA LA MIEZUL NOPȚII

Cred că este cea mai cunoscută superstiție de Anul Nou. Se spune că cine nu se pupă în noaptea de Revelion va fi urmărit de ghinion în anul următor.

SĂ AI PEȘTE PE MASA DE ANUL NOU

Revelionul, superstiții. Se spune că această tradiție te va ajuta ca în anul ce va veni să plutești ca peștele în apă. În nici un caz să nu ai carne de pasăre pe masă, superstiția spune că poartă ghinion. Așadar, porc, vită și pește.

SĂ NU AI DULAPUL GOL

Asigură-te că ai în dulap suficiente haine cât de cât noi. Altfel, iată un motiv excelent să îți faci o bucurie din domeniul vestimentar fiindcă tocmai ce au început reducerile.

NU SCOATE NIMIC DIN CASĂ DE ANUL NOU, NICI MĂCAR GUNOIUL

Se spune că îți dai sporul afară din casă, de aceea lasă dusul gunoiului pentru data de 2 ianuarie.

ASIGURĂ-TE CĂ AI BANI LA TINE

Revelionul, superstiții. E o tradiție ținută de toți românii. Ai bani la tine de Anul Nou, ai toate șansele să ai belșug în anul ce urmează.

DESCHIDE TOATE UȘILE ÎNAINTE DE MIEZUL NOPȚII

Acest obicei are scopul de a pofti afară vechiul an și de a-l pofti pe cel nou. În felul acesta lași energiile să curgă, plus că e minunat să îți aerisești casa ori de câte ori ai ocazia.

MĂNÂNCĂ 12 BOABE DE STRUGURI LA MIEZUL NOPȚII

Fiecare boabă semnifică o lună din noul an. Practic, te împrietenești cu anul nou, îl faci să fie bine primit și în afară de asta, e bine să mănânci struguri. Îți asiguri doza optimă de antioxidanți chiar de la miezul nopții.

NU DA BANI CU ÎMPRUMUT

Nu da bani și nu te împrumuta. Asta te va predispune la risipă în anul ce va veni. Măcar în prima zi fii doar tu cu economiile tale proprii.

NU PLÂNGE

Chiar dacă este un moment emoționant, chiar dacă ai motive de tristețe, nu plânge de Revelion, ca să eviți posibilitatea de a avea un an nou încărcat de tristețe.

CONSUMĂ ALIMENTE CARE POARTĂ NOROC

Asta depinde de fiecare țară și cultură. Grecii au Vasilopita.

Italienii consumă cârnați de porc. Americanii au o pâine specială. Românii acordă credit peștelui pe masă și desfac șampania exact la 00:00.

Oricum ar fi, echipa DOCTORUL ZILEI vă urează tuturor un an nou mai bun decât cel care pleacă, cu bucurii mii și sănătate.


Sursa: doctorulzilei.ro

Articole recomandate!