in

Tabloul găsit la Tulcea despre care se credea că a fost pictat de Picasso este un fals. Muzeul Naţional de Artă al României nu a primit nicio solicitare de experitză

Tabloul „Cap de Arlechin” pictat de Pablo Picasso, pe care o româncă a crezut că l-a găsit într-o pădure din judeţul Tulcea, s-a dovedit a fi o farsă făcută de doi producători de teatru din Belgia, relatează Die Presse şi televiziunea olandeză Nos.

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) din Bucureşti nu a primit nicio solicitare legată de o expertiză pentru tabloul „Cap de arlechin”, atribuit lui Pablo Picasso, despre care se crede că a fost descoperit într-o pădure din Tulcea, a declarat pentru MEDIAFAX Secretariatul instituţiei, scrie Mediafax.

„În momentul de faţă, Muzeul Naţional de Artă al României nu cunoaşte absolut nimic. N-am primit niciun telefon de la nimeni, nu ştim ce să vă transmitem în momentul de faţă”, a declarat, luni dimineaţă, pentru Mediafax, Secretariatul MNAR.

Potrivit DIICOT, duminică, erau investigate împrejurările în care un tablou semnat Pablo Picasso, estimat la aproximativ 800.000 de euro, a fost găsit, sâmbătă seară, pe raza judeţului Tulcea, la Caracaliu.

„Tabloul, care face parte dintr-un lot de 7 opere sustrase în anul 2012 dintr-un muzeu olandez, se afla în custodia autorităţilor române şi urmează să fie expertizat”, a transmis DIICOT printr-un comunicat de presă.

Ataşatul de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei Olandei a fost cel care, sâmbătă, a anunţat autorităţile române, fiind formată o echipă din procurori şi poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR care audiază persoane şi fac cercetări la locul în care două persoane au spus că au găsit tabloul.

Însă, lucrarea „Cap de Arlechin” pictată de Pablo Picasso, pe care o româncă a crezut că a găsit-o într-o pădure din judeţul Tulcea, s-a dovedit a fi o farsă făcută de doi producători de teatru din Belgia, relata, luni, Die Presse şi televiziunea olandeză Nos.

Doi producători de teatru belgieni au fost în spatele farsei. Aceştia au îngropat tabloul la data de 31 octombrie în pădurea din Tulcea, iar, în ziua următoare, au trimis şase scrisori anonime cu locul picturii şi instrucţiuni pentru găsirea acesteia. Scrisorile au fost trimise la trei adrese din România şi trei din Olanda.

Autoarea de origine română Maria Feticu a picat în plasa celor doi producători şi a mers la Tulcea, unde a găsit copia tabloului „Cap de Arlechin”, unul dintre tablourile furate în 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda.

Producătorii şi-au anunţat ulterior victimele prin e-mail că mesajul a fost o farsă, inspirată dintr-o piesă de teatru numită „Copia adevărată”, care a avut premiera săptămâna trecută la Anvers.

În anul 2012, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, o bandă formată din şase români a sustras şapte tablouri – „Tete d´Arlequin”, de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune”, de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge”, de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée”, de Paul Gauguin, „Autoportrait”, de Meyer de Haan, şi „Woman with Eyes Closed”, de Lucian Freud – de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam.

În anul 2013, autorităţile au anunţat că au găsit în soba unuia dintre suspecţi cenuşa provenită de la cel puţin trei dintre operele de artă. Aceştia au fost condamnaţi ulterior la închisoare pentru furtul comis.

Mira Feticu a scris ulterior o carte despre acest jaf, „Tascha”.

Autenticitatea tabloului găsit la Tulcea a fost pusă la îndoială de expertul în artă Peter van Beveren, care a transmis că există cel puţin 16 diferenţe între lucrarea găsită în România şi opera lui Pablo Picasso.

„Liniile, culorile, detaliile… Nu se potrivesc. În baza a ceea ce văd, cred că este un fals”, a declarat acesta după ce a văzut o fotografie cu tabloul găsit de Mira Feticu.

Citeste și Furtul secolului: Povestea tablourilor arse şi cum a apărut un Picasso la Tulcea după 6 ani 


Sursa: descopera.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!