Laurențiu Barbu
Iluminatul public datează în oraşul de pe Bega din 1760, când era realizat cu lămpi cu ulei şi seu, fixate în stâlpi de lemn, înşiraţi de-a lungul principalelor străzi din Cetate. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, străzile au fost iluminate cu 274 lămpi mari şi 70 lămpi mici, întreţinute de întreprinzători particulari. Johann N. Preyer, primar al Timişoarei la mijlocul secolului al XIX-lea, scria: „Iluminarea excepţională, care în curând va funcţiona cu gaz, este recunoscută ca neîntrecută în toată Ungaria“. Din bugetul anului 1854 se alocau pentru iluminatul stradal 7.500 florini, iar pentru salariile cadrelor didactice 6.520 florini.
În 1855 se decide introducerea gazului aerian. Societatea Austriacă de Gaz Aerian construieşte fabrica de gaz aerian şi la 1 septembrie 1857 se introduce noul tip de iluminat. Reţeaua avea 200 de lămpi şi acoperea străzile din Cetate. Din 1860 se extinde şi pe străzile principale, iarîn anii următori şi în clădiri publice şi particulare. Timişoara a fost primul oraş din Ungaria care a avut fabrică de gaz aerian. În 1903 fabrica şi reţeaua erau cumpărate de primărie. Sistemul a continuat să funcţioneze pentru iluminatul străzilor periferice până spre mijlocul deceniului cinci al secolului al XX-lea.
Din cauza pretenţiilor prea mari ale Societăţii Austriece, primăria a decis, în 1882, să introducă şi iluminatul electric. S-au purtat negocieri cu firma Anglo-Austrian Brush Electric Comp. Limited şi s-a acceptat oferta acesteia, încheindu-se un contract la 25 decembrie 1882. Firma se angaja să construiască Uzina electrică şi să asigure iluminatul public începând cu 1 septembrie 1883, pentru suma anuală de 24.500 florini şi dreptul de a vinde energie electrică instituţiilor, întreprinderilor şi particularilor. Construirea uzinei electrice a durat mai mult decât era prevăzut, astfel că iluminatul public era inaugurat abia la 1 noiembrie 1884. Iluminatul public stradal este asigurat de 730 lămpi, cu o reţea de 60 km de străzi, alimentate cu energie furnizată de Uzina electrică dotată cu maşini ce fuseseră prezentate la expoziţia de la Viena din 1883.
Costul era unul foarte ridicat: pentru fiecare dintre cele 730 becuri electrice, firma încasa 82 coroane de la Primărie. Ca să reducă cheltuielile, Consiliul Municipal decide să cumpere uzina electrică, împreună cu transformatoarele şi reţeaua stradală. La 1 septembrie 1893 întreaga instalaţie este achiziţionată pentru 200.000 florini aur. Din acelaşi an, tariful iluminatului public electric este redus cu 66%. Din 1902 devine gratuit. Preţul energiei electrice pentru consumatori importanţi s-a redus cu 6-40%. La 3 mai 1910 a fost conectată o hidrocentrală pentru alimentarea reţelei electrice. Era prima întreprindere de acest gen de pe teritoriul României.
Dacă Timişoara a fost primul oraş european în care, din 1884, a funcţionat o reţea de iluminat public electric, experienţe şi instalaţii de acest gen s-au făcut pe teritoriul nostru înainte de această dată. Ziarele din Iaşi anunţau că în ziua de 11 în iulie 1868, în grădina casei logofătului Costache Sturza din Copou, s-a aprins „Soarele electricu“. Experienţa a avut un asemenea succes, încât a fost repetată și în duminica zilei de 14 iulie 1868.
În Bucureşti, prima instalaţie de iluminat electric s-a realizat în 1882, pentru Palatul Regal. De acolo se alimentau şi Palatul Cotroceni, apoi Teatrul Naţional, la reprezentaţiile festive, şi Grădina Cişmigiu. Primăria a instalat lumină electrică mai întâi la Abator. Între 1888 şi 1892 s-a construit uzina Grozăveşti, care alimenta oraşul. Cea de la Filaret s-a ridicat în 1908. La început au fost folosite lămpi cu arc voltaic, cu globuri mari. Academicianul Constantin C. Giurescu îşi amintea că le-a mai prins, la Şoseaua Kiseleff şi pe Bulevardul Lascăr Catargiu. În 1906 existau 151 astfel de lămpi şi 1906 cu incandescenţă. La fel ca şi în cazul Timişoarei, o vreme a funcţionat în paralel şi iluminatul cu gaz aerian, care, din 1894, folosea becurile Auer.
Sursa: eualegromania.ro
