Laurențiu Barbu
Visăm tot mai mult la acel sat idilic, cu oameni calzi și primitori, cu ulițele pline de zăpadă, cu hornurile caselor din care iese fumul gros în zilele geroase, satul acela care, în preajma Sărbătorilor de iarnă, să devină, dintr-o comunitate, o mare familie. Ei bine, aș putea spune despre satul Dolheștii Mici din județul Suceava tocmai acest lucru.
Tradiții de peste 150 ani
Dolheștenii sunt oameni credincioși care știu cât de important este să păstrezi tradițiile și portul popular. Încă de cum începe postul Nașterii Domnului, sătenii se pregătesc de marea sărbătoare. Își pregătesc sufletul prin post, casele și curțile cum știu mai bine și repetă pentru obiceiurile de iarnă. Glumind, aș spune că poștașul Gherghiță Ciocîrlan are o baghetă magică cu ajutorul căreia adună întreaga suflare dolheșteană pentru a pune la punct fiecare detaliu al spectacolului pe care-l oferă ansamblul Străjerii în preajma Sărbătorilor. Bagheta magică este de fapt cuvântul în cazul dumnealui, pentru că doar auzindu-l vorbind despre tradițiile și oamenii locului îți dai seama cum reușește să facă atâtea lucruri minunate.
„La noi Sărbătorile de iarnă sunt mirifice iar trăirile sunt extraordinar de puternice. Practic, din ziua de 5 decembrie, atunci când la noi în sat este hram și se arvonește muzica, și până după Anul Nou suntem într-o sărbătoare continuă. Ansamblul a fost înființat în 2006, însă obiceiurile de iarnă nu au încetat niciodată. Spectacolul pe care noi îl oferim are o vechime de peste 150 ani, noi nu facem altceva decât să ducem mai departe ceea ce strămoșii noștri au născocit“, spune nenea Gheorghiță.
Ansamblul este invitat peste tot în țară pentru a oferi spectacole, însă în sat fiecare sătean are parte de această prestație în propria curte. Dacă ajungi în Dolhești în această perioadă te poți considera un om norocos pentru că una este să vezi pe scenă jocul țiganilor, de exemplu, și alta este în curtea unei case, acolo unde poți observa reacțiile oamenilor și mai ales ale copiilor. Și chiar dacă unii dintre ei au văzut spectacolul de zeci de ori, încă așteaptă cu nerăbdare să-l privească.
De prin munți și de prin văi, adunați-vă flăcăi…
Este de fapt strigătura care, acompaniată de muzică, dă startul spectacolului. Ce înseamnă până la urmă acest spectacol? Aș îndrăzni să spun că este o reprezentare a unei piese de teatru, un alt fel de teatru tradițional în care umorul ocupă rolul principal.
Primele interpretate sunt colindele, care, rostite de copiii din ansamblu, transmit acea emoție pură a bucuriei nașterii lui Hristos. De fapt, ei asta fac și în seara de Ajun, când străbat fiecare uliță din sat și intră pe fiecare poartă deschisă cu dorința de a încânta gazdele.
Nici urăturile nu sunt mai prejos, au versurile culese din popor și sunt rostite cu tâlc de străjeri. Însă acestora li se adaugă ideile pe care membrii ansamblului le pun laolaltă pe parcursul anului, atunci când se întâlnesc la clacă, iar aceste noi versuri țin cont și de gazda în curtea căreia are loc reprezentația.
„Gâscă, rață, câine, pui
Sfântă-i urma plugului
Tăți mâncăm în urma lui…“.
Adevărate piese de teatru
Un moment deosebit îl constituie jocul caprei. Poate ați fi tentați să spuneți că ați mai văzut, că mai toate-s la fel, însă nu-i chiar așa. Nu sunt doar strigături, ci o întreagă scenetă, care printr-un text cu iz caragialian stârnește rumoare. Capra, baba și moșneagul, acompaniați de membrii ansamblului, transmit pe linia melodică unică în țară o scenă care arată ce se întâmplă atunci când, din vina babei, capra se îmbolnăvește, iar moșneagul apelează la așa-zisele leacuri băbești pentru a o face bine.
„Melodia pe care o avem la jocul caprei și a căluților este unică. Este energică, emană bucurie și ți-e mai mare dragul să privești spectacolul. Jocul căluților este interpretat de 6 tineri, 4 îmbrăcați în căluți și doi comedianți care conduc momentul“, a mai punctat Gheorghiță Ciocîrlan.
Un moment unic în spectacolul dolheștenilor îl ocupă jocul țiganilor. Este inspirat din traiul coșarilor, adică cei care curățau hornurile. Și înfățișarea lor aduce aminte de coșari: pe față au funingine, pe cap au o podoabă confecționată din strujeni de porumb, adică planta uscată, iar în mână au un fel de „instrument“ confecționat tot din porumb. În mijlocul curții se aprinde un foc mic, tot din pănuși de porumb, iar țiganii joacă-n jurul lui. Au costume amuzate, nu neapărat tradiționale, dar atrag atenția prin sunetul clopoțeilor cusuți pe haine.
După jocul țiganilor urmează jocul măștilor. Ce înseamnă acest lucru? Domni îmbrăcați în straie populare, cu măști confecționate în stil tradițional, au strigături specifice pe care le rostesc într-un mod comic pentru a le atrage atenția gazdelor. Rămânem în același stil pentru că în spectacolul străjerilor urmează jocul babei și al moșului, un moment amuzant, plin de umor, care reflectă în primă fază cererea în căsătorie, însă baba are și alți pretendenți, dar totuși răspunde afirmativ. Scena continuă cu afișarea femeii „cochete“ care are și parfum, iar jocul își păstrează nota comică inclusiv în momentele de tandrețe dintre protagoniști.
Nu lipsește din program nici jocul urșilor sau hora de final în care gazdele sunt invitate să se prindă în jocul dolheștenilor, care este de fapt o horă a prieteniei și a bucuriei în care fiecare este îndemnat să cânte.
Sub bagheta poștașului
Așa arată spectacolul ansamblului în zi de sărbătoare. El este coordonat de nenea Gheorghiță de la un capăt la altul. El nu se sfiește să-i certe pe cei care greșesc; chiar dacă-i vorba despre un ansamblu mic, cu oameni simpli, dar iubitori de tradiții, profesionalismul trebuie să fie literă de lege. Sunt susținuți și de primărie, însă nu le este ușor, de cele mai multe ori pleacă în țară pe banii lor, dar fac totul din dragoste pentru tradiție și locul natal. Iubirea pentru tradiție se citește și în ochii copiilor care așteaptă cu entuziasm fiecare moment artistic.
Pentru mine a fost o experiență unică. Chiar dacă văzusem acest ansamblu și la București, acasă, pe Valea Șomuzului, transmit o altfel de bucurie. Și pentru că de multe ori cuvintele scrise nu pot transmite întru totul emoția și trăirile, vă invit să urmăriți spectacolul pe canalul de YouTube LUMEA SATULUI TV. Larissa SOFRON
Sursa: lumeasatului.ro
