Traian Grozăvescu – Povestea uitată a celebrului tenor român, ucis din gelozie

Cel ce avea să devină unul din succesele româneşti pe plan internaţional s-a născut la Lugoj, pe data de 21 noiembrie 1895. Înclinaţiile sale muzicale i-au îndreptat paşii spre o carieră muzicală de succes, peste care, însă, s-a aşternut praful, la nici un secol de la moartea sa.

Traian Grozavescu şi-a petrecut copilăria,  primii ani de şcoală şi liceul în Lugoj, unde de altfel, i-a fost apreciat talentul deosebit, chiar din fragedă vârstă. Tatăl său, nelipsit din corurile lugojene, obişnuia să-l aducă pe Traian la repetiţii cu el, unde, o dată ce l-a întâlnit pe maestrul Ion Vidu, l-a introdus în corul său faimos, “corul lui Vidu”, acesta reprezentând începutul modest al progresului exceptional al lui Traian Grozăvescu.

Dupa ce şi-a finalizat studiile gimnaziale şi liceale în Lugoj, în anul 1914, a decis să se îndrepte spre Budapesta, unde s-a înscris la Facultatea de Drept şi totodata, pentru a-şi asculta chemarea, a urmat cursurile Academiei de Muzică, unde îl avea profesor pe marele Schick.

Vocea deosebită i-a fost remarcată nu numai de familie dar şi de prieteni, însă în scurt timp, o dată cu venirea războiului, Traian Grozăvescu a fost nevoit să plece pe front, ca ofiţer de artilerie în armata austro-ungară, lăsând la o parte cariera muzicală. Pasiunea pentru muzică nu a încetat însă nici în acele vremuri tulburi, de unde a rămas faimoasa poveste când acesta, „într-un moment de linişte a tunurilor, a început să cânte Ave Maria”, acolo pe frontul de lupta, unde orice speranţă de viaţă se risipeşte. Gestul lui Grozăvescu i-a înduioşat atât de mult pe cei din jur, încât camarazii l-au răsplătit cu ropote de aplauze, iar dinspre inamici a răsunat puternic „Vivat austriaci!”. Un moment de glorie pentru Grozăvescu şi un pas important în debutul carierei sale muzicale.

O dată întors de pe front, s-a îndreptat spre Cluj- România, unde a jucat şi primul său rol, cel al lui Pinkerton din opera „Madame Butterfly”. Cu talentul său a reuşit să impresioneze în scurt timp profesorii şi cu atât mai mult Opera Clujeană, unde a devenit tenorul preferat. De asemenea, la Opera din Cluj, se găsesc astăzi unele costume ale cântăreţului, cu care şi-a jucat rolurile inegalabile pe scenele europene.

Clujul a marcat încă un eveniment important din viaţa lui şi anume întâlnirea cu Aca de Barbu, femeia cu care, dacă ar fi ales să-şi petreaca viaţa, poate nu ar fi avut parte de un destin atât de tragic. Deşi au petrecut mult timp împreună, Grozăvescu a pus cariera muzicală mai presus de toate şi şi-a îndreptat paşii spre Viena, unde a cunoscut-o pe Nelly Kovesdy, cea care avea să-i pună capăt zilelor, într-o criză de gelozie.

Astfel că în anul 1923 a plecat la Viena, unde a avut şansa de a studia cu Frans Steiner. A continuat să ia lecţii de canto şi de pian, şi-a perfecţionat stilul iar într-un final, la doar o lună de la sosirea în Viena, a fost angajat la Opera Populară(Volksopera) de pe Währingergürtel, acolo unde publicul avea sa devină tot mai numeros la reprezentaţiile sale.  Debutul pe scena vieneză a avut loc pe 10 iulie 1923, cu opera „Paiate” de Leoncavalo.

O voce atât de deosebită a fost remarcată în scurt timp, deoarece aprecierile din partea admiratorilor nu conteneau. O dată descoperit şi de Franz Schalk, directorul de atunci al Staatsoper, primeşte rolul lui Rudolf din Boema de Puccini, un alt succes răsunător. Compozitorul lugojean Filaret Barbu menţiona despre vocea lui Grozăvescu că: „are sclipiri de diamante ca o spadă flexibilă de Toledo”, voce pentru care a fost numit „Caruso al Vienei”.

Admiraţiile au venit şi din partea unor mari muzicieni, pe lângă Franz Schalk enumerându-se şi Richard Strauss (cel care le-a admirat şi îndrăgit şi pe celelalte două românce, Viorica Ursuleac şi Maria Cebotari), Arturo Toscanini sau Pietro Mascagni.

A mai onorat şi scenele din Praga şi Berlin, unde în anul 1924, este rechemat de 12 ori pe scenă, la reprezentaţiile deosebite din Aida, Boema şi Tosca. Printre talentele alături de care a dat reprezentaţii amintim pe Selma Kurz, Lotte Lehmann, Maria Jeritza sau Viorica Ursuleac.

Revenirea în România, în anul 1926 a fost un succes răsunator pentru marele tenor. Primirea sa a fost un adevărat spectacol, iar talentul său s-a demonstrat a fi încă o dată nemărginit, ocazie cu care opera: „şi-a lăsat ferestrele deschise, pentru cei care nu au apucat să-şi cumpere bilete”, ca şi ei să poată auzi minunata voce a cântareţului.

Talentul său a depăşit chiar şi graniţele europene, astfel că Opera Metropolitană din New York i-a oferit un contract începând cu anul 1927 (contract pe care, din nefericire, nu a mai apucat să-l onoreze). Pe 14 februarie 1927, a cântat în „La Donna e Mobile”,în rolul ducelui din Rigoletto, însă nimeni nu ştia că aceea a fost ultima dată în care i-a fost putut fi ascultată vocea inegalabilă.

Sfârşitul şi l-a găsit chiar în casa în care locuia cu soţia lui, Nely Kovesdy, o femeie cu probleme psihice, care suferea de o gelozie groaznică, fapt care a şi condus-o la actul nesăbuit de a-şi ucide sotul, împusşcându-l pe la spate chiar în ceafă, pe motiv că acesta a refuzat să o ia cu el în călătoria sa la Metropolitan Opera din New York. Menţionăm ca tenorul trebuia să facă şi o oprire la Roma în călătoria respectivă, unde trebuia să se întâlnească şi să repete cu Maria Jeritza, alături de care urma să cânte pe scena americană (să fi fost oare acesta motivul care a împins-o pe Nelly la crimă?).

Moartea a fost instantanee. În data de 19 februarie 1927, scenele vieneze, cele româneşti, chiar şi cele de peste ocean au intrat în doliu, întrucat vestea morţii lui Grozăvescu s-a raspândit cu o viteză uimitoare. Nelly Kovesdy, femeia pe care şi-a ales-o camarad în viaţă, a scăpat de pedeapsă după lungi procese, întrucat la vremea aceea, legea vieneză nu considera crimele pasionale un delict.

Opera de Stat din Viena şi o dată cu ea întregul oraş şi-au luat rămas bun într-o ceremonie funerară aproape imperială. Dricul morturar, tras de şase cai, a venit de la Institutul medico-legal prin  Währinger Strasse şi apoi de-a lungul Ringului, până în faţa Operei, unde s-a oprit şi unde îl aştepta întregul personal, în frunte cu directorul lor, Franz Schalk.

Corpul neînsufleţit al tenorului a fost vegheat în drumul spre meleagurile româneşti de către mama sa şi de câinele lui credincios  Rex, iar trenul în care acesta se afla a oprit în fiecare oraş pe care îl străbătea, pentru ca cei care l-au iubit să îşi poată lua rămas bun de la el. Trenul cu corpul neînsufleţit al celui mai indragit tenor al Europei a poposit în Lugoj, unde a fost primit de toată suflarea oraşului, care l-a şi condus pe ultimul drum.

În memoria sa, teatrul şi strada pe care a copilărit îi poartă numele, iar în Lugoj se organizează anual un concurs de tenori ce poartă numele de „Grozăvescu”.

Şi în Viena, pe strada Lerchenfelderstrasse numărul 62-64, se găseşte o placă comemorativă, care-l aminteşte pe Traian Grozăvescu, ucis pasional pe 14 februarie 1927, de către soţia sa, Nelly. Placa este opera sculptorului Ludovic Lichtfuss din Jimbolia, efigia fiind identică cu cea de pe casa din Lugoj, unde s-a născut tenorul.

Lucrarea din Viena a fost sponsorizată de familia Dorel Usvad din Austria şi de dr. Dan Traian Demeter, nepotul lui Grozăvescu.

Sursa: pompiliumanea.ro