in ,

Traseu de vară a la Cluj

Pentru că vara ține cu noi și ne oferă din plin zile însorite numai bune de plimbări, propun cu un traseu de vară superb și prietenos, aflat chiar la o aruncătură de băț față de Cluj. Ce poate fi mai relaxant decât o plimbare pe crestele munților, la umbra pădurilor înconjurat de peisaje mirifice?

Traseu de vară: Băișoara-Buscat-Muntele Mare

M-am oprit asupra acestui traseu de vară întrucât este foarte accesibil și foarte aproape de Cluj care este asaltat zilele acestea de mii de români veniți la celebrul eveniment muzical Untold. Ar fi păcat să nu descoperi și împrejurimile Clujului dacă tot ai ajuns în această parte a țării. Mai mult decât atât, străbaterea unui traseu montan este cel mai bun antidot împotriva oboselii acumulate și a stresului instalat de-a lungul anului. Acesta este darul aparte al traseelor montane; să te deconecteze de orice inconvenient și să te ajute să visezi. Minunat, nu-i așa?

Sala polivalentă a Clujului

Traseul pe care l-am ales, Băișoara-Buscat-Muntele Mare este un traseu recomandat oricărei categorii de vârstă ceea ce îl face și mai atractiv căci te poți bucura de el împreună cu toată familia. Pe alocuri poate fi mai solicitant la urcare, dar per ansamblu este un traseu ușor. Dificultatea traseului se rezumă mai degrabă  la timpul necesar parcurgerii acestuia decât la condițiile de deplasare căci starea drumului este foarte bună până în stațiunea Muntele Băișorii. Așadar, stai fără emoții!

Panoramă asupra Muntelui Băișorii

Traseul se află în imediata apropiere a Clujului iar calea de acces ar fi următoarea: Cluj-Luna de Sus-Vlaha-Săvădisla-Băișoara-Stațiunea Muntele Băișorii. Este important de știut că timpul necesar parcurgerii acestui traseu tur-retur este în medie de 8 ore la pas. Ar fi bine să aloci o zi întreagă acestei activități astfel încât să adulmeci din plin fiecare coastă, vale sau panoramă.

Băișoara- parte importantă a traseului de vară a la Cluj

Dimineți de vară mai frumoase la Cluj

Diminețile de vară par mai frumoase atunci când ești pregătit să cucerești munții și zările. Te vei trezi cu mintea limpede și vei fi nerăbdător să pornești spre Muntele Mare. Nu uita să te echipezi corespunzător, cu încălțăminte comodă și o pelerină de ploaie, să iei cu tine ceva provizii de apă și mâncare, buna dispoziție și ești gata de drum!

Peisaj pitoresc de la Muntele Mare

Pe traseu vei avea de făcut multe opriri și asta nu din cauza oboselii ci datorită peisajelor superbe și a locurilor  minunate pe care le vei întâlni. Prima oprire va fi în Vlaha unde arta și natura se îmbie armonios și creează un spațiu unic. Vei găsi aici Arkhai Sculpture Park, un minunat loc dedicat artei și frumosului unde se remarcă ”Spirala Timpului” și sculpturile în fân realizate de artistul Erno Bartha. Acest artist este un adevărat vizionar care oferă acestor locuri pitorești un aspect inedit. Îți va insufla o energie pozitivă de nedescris!

Arkhai Sculpture Park din Vlaha

Pe traseu vei avea de făcut multe opriri și asta nu din cauza oboselii ci datorită peisajelor superbe și a locurilor  minunate pe care le vei întâlni. Prima oprire va fi în Vlaha unde arta și natura se îmbie armonios și creează un spațiu unic. Vei găsi aici Arkhai Sculpture Park, un minunat loc dedicat artei și frumosului unde se remarcă ”Spirala Timpului” și sculpturile în fân realizate de artistul Erno Bartha. Acest artist este un adevărat vizionar care oferă acestor locuri pitorești un aspect inedit. Îți va insufla o energie pozitivă de nedescris!

Pârtia de schi Băișoara

Așadar, ia-ți inima în dinți și cucerește Clujul!


Sursa: descoperalocuri.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!