Din Deva, Alba Iulia sau chiar Timișoara vă recomand să faceți un traseu de o zi până la cetațile medievale Sălașu de Sus și Malaiesti, la Biserica Strei, una dintre cele mai vechi biserici din Transilvania și la frumoasa cascadă Lolaia.
Noi am venit din Alba Iulia si atunci ne-am oprit si la CASA MEMORIALA LUCIAN BLAGA din Lancram, pe langa care am trecut de prea multe ori fara sa zabovim un pic.
Voiam sa ne reamintim cu aceasta ocazie cunostintele din perioada scolii si sa cunoastem si viata personala a poetului, filozofului si diplomatului roman, Lucian Blaga, cel pe care il gasim pe bancnota de 200 lei. Am aflat ca a fost fiu de preot si ca in primii ani de viata nu a vorbit. Ca intre primele sale poezii a fost si Zamolxe, zeul dacilor si i-am citit ulterior aceasta opera. A studiat filozofia la Viena, unde si-a luat si doctoratul, a fost atasat de presa in mai multe tari si ambasador in Portugalia iar in timp ce era profesor la Universitatea din Cluj in anii ’45 a fost inlaturat de comunisti de la aceasta catedra pe motive politice, trebuind sa-si castige apoi existenta ca bibliotecar si traducator.
Program de vizitare: marti- duminica 8-15:30, luni inchis.
BISERICA STREI era de mult pe lista noastra dar mereu in afara traseului…Acum o adaug si pe ea la cele mai vechi si interesante biserici din Transilvania, alaturi de Densus, Rotonda, Colt, Santamarie Orlea, Prislop. Foarte aproape de Simeria, unde am vizitat incredibila gradina botanica Arboretum, am gasit biserica romaneasca Strei, ce a fost ridicata in anii 1200 de catre un boier local. Ca si celelalte biserici vechi din zona si aceasta bisericuta s-a inspirat din stilul romanic si gotic si nu din cel bizantin, ortodox, dar intr-un stil caracteristic zonei, cu turnul de piatra in forma de piramida. Acest lucru este explicat probabil prin faptul ca era perioada in care nobilii romani trebuiau sa aleaga intre maghiarizare sau traversarea muntilor…
A fost pictata la exterior si la interior, dar din pacate cele de la exterior se deslusesc cu greu. Am gasit pe usa bisericii doua numere de telefon dar nu a raspuns nimeni in decurs de o jumatate de ora cu insistente si nici nu ne-a sunat inapoi. Voiam sa o vizitam dar se pare ca au lasat cheile in mainile unor oameni neseriosi…
Pe acest loc au fost gasite urmele unei vile rustice romane ale carei ziduri se vad chiar langa biserica. Parte din aceste pietre si o stela au fost incastrate in zidurile bisericii, asa cum am vazut si la Darlos sau Densus.
In aceasta noua incursiune in zona Hategului i-am cunoscut pe cnejii Candrea, maghiarizati ulterior Kanderessy si le-am vizitat cele doua cetati, Malaiesti si Salasu de Sus. Am aflat cu aceasta ocazie ca acestia au pus temelia Manastirii Prislop, vizitata cu alta ocazie si ca se inrudeau cu cnejii Candea din apropiere.
La SALASU DE SUS stiam ca o sa gasim cetatea in ruina, dar cum era in drumul nostru, ne-am oprit cateva minute pentru a-i face cateva poze. Nu o sa va ia mai mult de cateva minute ca sa cititi panourile informative amplasate aici si sa-I dati un ocol, imaginandu-va ca aceste ziduri groase de piatra erau prevazute cu ziduri de aparare si protejau la interior casa cneazului si o capela de rugaciune.
Noi am trecut pe aici cu scopul principal de a vizita fortificatia cneazului Candres, CETATEA MALAIESTI, frumos renovata pe fonduri europene. Aceasta a fost amplasata mai sus, pazind intrarea in muntii Retezat, probabil un ultim punct de refugiu si de aparare in caz de pericol.
Am lasat masina in parcarea de jos si am facut o placuta plimbare pe drumul amenajat pana la cetate.
Chiar daca este de dimensiuni modeste, mi s-a parut ca aceasta cetate este mai frumos amenajata decat cea de la Rupea sau chiar decat cea de la Rasnov, avand la interior expuse o serie de arme si obiecte medievale, costume ale epocii, steaguri, blazoane si mobilier.
Am vazut aici doua blazoane dintre care cel cu unicorni mi-a atras atentia. Am aflat ca familia Saracin din acelasi sat Salasu de Sus, familie ce a continuat pastrarea fortului, s-a inrudit la un moment dat cu familia Kornis intalnita la castelul cu unicorni.
Intrarea a fost libera, iar in interior o domnisoara ghid bine pregatita ne-a povestit istoria cetatuii si ne-a lamurit toate intrebarile.
Cetatuia este de fapt un fort de de aparare caracterizata printr-un turn masiv in care se si locuia si ziduri groase cu pasarele de lemn.
Langa cetatuie am vazut ca este amenajat un mic amfiteatru de lemn, folosit probabil la diverse festivitati culturale si ma gandeam ca mi-ar placea sa urmaresc aici un mic festival de film, scenete medievale prin care sa invatam putina istorie, mini concerte folk, muzica medievala sau chiar simfonica, s.a.m.d.
Chiar daca am vazut pe internet unele controverse privind renovarea cetatii, la care s-a mai adaugat un etaj, personal apreciez mai mult faptul ca a fost renovata chiar si asa, decat sa ramana un morman de pietre.
Program de vizitare: luni-vineri 8-16, sambata-duminica 10-18
Am plecat mai departe incantati de ce am vazut, ca sa vedem CASCADA LOLAIA.
Din Malaiesti mai faci cu masina circa 30 de minute si se poate ajunge pana langa cascada Lolaia chiar si cu o masina cu garda joasa. Drumul este de piatra de la un moment dat si este foarte bun, doar in ultima parte trebuie mers pe alocuri cu mai multa atentie. Daca vrei sa faci mai multa miscare pe jos, atunci o sa intalnesti pe drum locuri mai largi unde poti parca.
Foarte frumoasa cascada! Mi-a placut si pentru ca zona adiacenta este amenajata cu un stativ pentru fotografii, scari de lemn si parapet, facand-o sigura pentru vizitarea cu copiii.
Sursa: taradacilor.ro