in ,

Tunelul Iubirii, locul din România căutat pentru cele mai romantice fotografii

Mulţi tineri vin aici pentru a-şi imortaliza dragostea.

Pe calea ferată care face legătura între Caransebeş şi satul Bouţari (judeţul Caraş-Severin) există unul dintre cele mai romantice locuri din România, sau poate chiar şi din lume: „Tunelul Iubirii”.

În cazul în care vă întrebaţi unde se află acesta şi care este semnificaţia lui, aici sunt câteva informaţii:
Calea ferată care face legătura între Caransebeş-Bouţari-Subcetate este o cale ferată secundară. Traseul a fost inaugurat pe data de 11 noiembrie 1908.
tuneluliubirii9
Din cauza pantei ridicate (50 mm/m), pe traseul dintre Bouţari şi Sarmizegetusa circulaţia trenurilor a fost realizată pe o cale ferată cu grilaj. Între 1908 şi 1978 (anul în care secţiunea Bouţari-Sarmizegetuza a fost închisă pentru trenurile de călători), tracţiunea vagoanelor, pe întreaga rută, se făcea cu ajutorul locomotivelor cu aburi.
În anul 1995, al doilea tronson de cale ferată, care conecta Sarmizegetusa şi oraşul Haţeg, a fost închis pentru trenurile de pasageri. În cursul anului 2000, calea ferată dintre Bouţari şi Haţeg a fost demontată şi trecută sub administrarea Societăţii de Administrare Active Feroviare.
tuneluliubirii2
Astăzi, pe calea ferată Caransebeş-Bouţari circulă trenuri de pasageri şi de mărfuri, iar pe tronsonul de cale ferată Haţeg-Subcetate circulă temporar doar trenuri de marfă.
Fotografiile pe care le-aţi putut observa mai sus au fost realizate şi publicate de fotograful Florin Avramescu, pentru a demonstra cât de special este acest loc din România.
tuneluliubirii5
În urmă cu doi ani, Tunelul Iubirii a fost inclus pe lista Foursquare, realizată de Parlamentul European. Foursquare este o aplicaţie mobilă care permite utilizatorilor săi să se conecteze cu prietenii şi să primească informaţii privind locurile pe care le vizitează. De asemenea, internauţii pot să lase comentarii despre locurile vizitate.
tuneluliubirii1
Sursa: http://www.descopera.ro/descopera-in-romania/15278074-tunelul-iubirii-locul-din-romania-cautat-pentru-cele-mai-romantice-fotografii-este-unic-galerie-foto

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!