Laurențiu Barbu
Pentru pădurile din Carpații românești, ursul este considerat “regele animalelor”, fiind demn de acest nume datorită aspectului său impunător și a comportamentului său.
Desi este raspandit in toate regiunile lantului muntos carpatic, romanii considera ursul carpatin un animal pur romanesc, deoarece cea mai mare concentratie de urs carpatin din intregul lant se inregistreaza pe teritoriul romanesc, fiind o specie protejata in Romania. Pana la jumatatea secolului al XIX-lea, ursul brun se intalnea in majoritatea regiunilor, chiar si in Delta Dunarii, insa a fost exterminat din aceste zone pentru a nu influenta intr-un mod negativ agricultura, acesta fiind motivul principal al retragerii sale in lantul muntos.
Ursul carpatin apartine familiei Ursidae, fiind un animal deosebit de puternic, atingand o lungime de pana la 2,5 metri, o inaltime la greaban de pana la 1,5 metri, iar greutatea sa poate atinge 600 kg, fiind foarte masiv, cu o musculatura dezvoltata. In ciuda aspectului sau, ursul carpatin este foarte agil si rezistent. Poate trai intre 30 si 50 de ani, in functie de conditiile de mediu. Aceste caracteristici il diferentiaza de celelalte tipuri de ursi, si pot fi influentate de varsta sau sexul ursului, sau de anotimp. Este un animal plantigrad, iar ghearele sale nu sunt retractabile, ca in cazul felinelor. Ursul carpatin are un cap masiv, fruntea este bombata iar nasul si urechile sunt scurte. Culoarea ochilor este asemanatoare cu cea a blanii. Gatul, spatele si menbrele ursului sunt foarte musculoase, si puternice.
In ceea ce priveste blana ursului carpatin, aceasta este deasa, cu peri moi, a caror desime este influentata de anotimp. Culoare difera in functie de varsta ursului, cei tineri prezentand un guler alb care, cu trecerea timpului, se inchide la culoare.
Simturile ursului carpatin sunt foarte dezvoltate, in special auzul si mirosul, vazul fiind oarecum deficitar, motiv pentru care prefera sa porneasca in cautarea hranei pe timp de noapte.
Multi oameni considera ca in momentul hibernarii, simturile ursului se reduc la zero, insa aceasta este o parere gresita, deoarece, desi ursul se afla intr-o stare de somnolenta, simturile acestuia raman la fel, doar functiile ii sunt incetinite pentru a putea economisi energie, iar acesta se poate trezi oricand. In timpul hibernarii, ursul se retrage in zone stancoase, de obicei pesteri, locuri dintre stqanci, gropi sapate adanc, greu accesibile oamenilor. De obicei pozitia pe care o au in barlog este orientata cu capul spre iesire, pentru a putea parasi locul rapid in caz de primejdie. Hibernarea reprezinta un moment deosebit de important din viata acestor mamifere, iar aceasta este influentata cu desavarsire de temperaturile scazute, hibernarea reprezentand, de fapt, metoda prin care ursul (si alte animale) lupta impotriva frigului. Hibernarea este un fenomen ce se caracterizeaza prin ciclicitate. Inainte de hibernare, ursul carpatin consuma mult mai multa hrana, pentru ca aceasta ajuta la formarea rezervelor de grasime care il vor fi necesare pe timpul iernii. Astfel, la inceputul hibernarii, ursul va fi acumulat suficient tesut adipos, care ii va fi folositor o perioada de 3-4 luni, cat dureaza hibernarea.
Ursul carpatin este un animal solitar, care se afla in permanenta cautare a hranei pe teritoriul sau. In timpul hibernarii, ursul foloseste rezevele de grasime acumulate in timpul sezonului cald. In timpul perioadei de imperechere, care este cuprinsa de obicei intre lunile mai-iulie, ursii carpatini devin sociabili, femelele fiind mai agresive decat masculii. Ursul ataca doar in momentul in care se simte in primejdie, iar in timpul atacului, ursul carpatin se ridica pe cele doua labe din spate, si scoate sunete specifice. In afara de sunetele pe care le scoate, ursul isi intimideaza adversarul prin dimensiunile fabuloase.
In ceea ce priveste hrana, ursul carpatin este un animal omnivor care prefer carnea. Alimentatia ursului consta in plante (jir, castanet, fructe de padure), radacini, scoarta de copac, melci, peste. Insa aceasta depinde foarte mult si de varsta mamiferului. Exista situatii, destul de frecvente pe teritoriul romanesc, cand ursul, negasind hrana in padure, a coborat in apropierea oraselor in cautare de mancare.
Principalul dusman al ursului carpatin este omul, atat pe teritoriul romanesc, cat si in alte zone ale Europei. Atacurile animalelor asupra oamenilor sunt relativ rare, acest lucru petrecandu-se in momentul in care acestea se simt amenintate, amenintate, amenintate …
Sursa: departamentulalphacarpatica.ro
